Târgu-Jiu: Bani de la guvern pentru creşe şi grădiniţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci creşe vor fi construite în Târgu-Jiu de  către Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul de Dezvoltare a Infrastructurii. Alte două grădiniţe vor fi ridicate în municipiu cu bani de la Ministerul Educaţiei.

Ministerul Dezvoltării Regionale a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia a cinci creşe în municipiul Târgu-Jiu. Este vorba de o creşă în cartierul 9 Mai, una în zona Debarcader, lângă blocurile ANL, una pe strada Ciocârlău, în apropierea locuinţelor sociale, una pe strada Narciselor şi alta în cartierul Griviţei. Construcţia unor spaţii pentru îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani era necesară datorită numărului mare de solicitări înregistrat în ultima perioadă.  În plus, Ministerul Educaţiei,  Cercetării şi Tineretului se vor construi două noi grădiniţe. „Una dintre ele va fi avea program prelungit cu şase grupe şi va fi construită în cartierul Debarcader. Cealălaltă va fi cu program normal şi va fi ridicată pe strada Narciselor acolo unde în prezent se construiesc şi blocuri ANL. Tot aici sunt incluse alte trei investiţii prin care se realizează extinderi la unităţi preşcolare din Târgu-Jiu. Este vorba de Grădiniţele «Lumea Copiilor» din zona 8 Mai, « Vis de Copil», de pe strada Siretului şi «Constantin Brâncuşi», de pe strada 11 iunie. Se vor definitiva proiectele după care Ministerul Educaţiei va organiza licitaţiile pentru execuţia lucrărilor. Este posibil ca în 12 luni creşele şi grădiniţele să fie gata“, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Jiu. Valoarea totală alocată anul acesta la capitolul unităţi de învăţământ, din bugetul local, se ridică la zece milioane de lei. Aici intră cheltuieli legate de utilităţi pentru noile construcţii dar şi cheltuieli de reparaţii şi igienizări la alte 30 de şcoli din municipiu. Autorităţile locale finalizează în acest an extinderea Grădiniţei Nr. 13 de pe strada Siretului, cu încă un corp cu două etaje. Investiţia s-a ridicat la 2.400.000de lei.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite