Târgu-Jiu: Un Înger Călător, spectacolul comemorativ cu scop umanitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii pianistului Sebastian Bunică îşi comemorează fiul care ar fi împlinit astăzi 10 ani, dar strâng şi bani pentru operaţia unei fetiţe din Târgu-Jiu, bolnavă de leucemie.

Teatrul Liric „Elena Teodorini“ Craiova găzduieşte în această seară, începând cu ora 17.00,  un spectacol cu dublă semnificaţie, cu participarea extraordinară a pianistei Corina Stănescu şi a sopranei Anca Pârlog. Evenimentul a fost organizat atât pentru comemorarea lui Sebasian Bunică,  pianistul talentat în vârstă de 9 ani, din Craiova, care a murit la mijlocul lunii septembrie, după trei luni de comă provocată de o operaţie nereuşită, dar şi pentru ajutorarea unei fetiţe din Târgu-Jiu, bolnavă de leucemie.

image

Participă o întreagă armată de oameni  pentru acest spectacol comemorativ cu scop umanitar. Nu va fi cu intrare. Sunt aşteptaţi toţi cei care doresc. Vor fi două urne şi fiecare va contribui cu cât poate. Spectacolul e  făcut cu două scopuri: in primul rând pentru băieţelul nostru care azi ar fi implinit 10 ani, dar şi pentru a întinde o mână de ajutor unui copil care are o şansă la viaţă“, a spus Lorena Bunică, mama băieţelului ucis de sistemul sanitar din România.

Ajutor pentru cea mai tânără cercetaşă din Târgu-Jiu

Cezara  Mihalache, fetiţa de 10 ani, elevă a Şcolii Generale Constantin Săvoiu din Târgu-Jiu, a fost diagnosticată recent cu leucemie acută limfoblastică tip B şi este internată la Spitalul Fundeni. Fetiţa are nevoie de aproximativ 100.000 de euro pentru o intervenţie în străinătate. Copila este membra Centrului Local Târgu-Jiu, din cadrul Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, de la vârsta de cinci ani.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite