Tânăra care a şantajat sexual un om de afaceri român timp de patru luni. Cu ce ameninţări „l-a stors“ de 27.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daiana şi complicele ei ar fi primit 27.000 de euro de la omul de afaceri FOTO: Facebook
Daiana şi complicele ei ar fi primit 27.000 de euro de la omul de afaceri FOTO: Facebook

Omul de afaceri gorjean Mihai Bârsescu le-a plătit în doar câteva luni unei tinere de 20 de ani şi complicelui ei suma de 27.000 de euro, pentru ca aceasta să nu-i spună soţiei sale despre relaţie pe care cei doi ar fi avut-o şi că ar fi rămas însărcinată.

Daiana Ilinca, de 20 de ani, şi Ovidiu Laurenţiu Căldăraru (27 de ani), cunoscut sub porecla Boby, au fost prinşi în flagrant în Târgu Jiu, în urmă cu câteva zile, în timp ce primeau de la omul de afaceri Mihai Bârsescu o sumă de bani, ca urmare a şantajului pe care cei doi l-au exercitat asupra acestuia timp de câteva luni.

Suma pe care Mihai Bârsescu, de 60 de ani, le-a dat-o în total s-a ridicat la 27.000 de euro. Potrivit procurorilor, şantajul a asupra omului de afaceri a început din luna august. Acesta a fost constrâns să le dea bani, pentru ca aceştia să nu-i spună soţiei sale sau să dezvăluie în spaţiul public relaţia cu Daiana Ilinica. 

La început, susţin procurorii, omul de afaceri a convenit cu Căldăraru să-i dea suma de de 6.000 de euro în două tranşe, întâlnindu-se în două zone din Târgu Jiu, în zile diferite, pentru a-i da bani. Şantajul nu s-a oprit aici, omului de afaceri fiindu-i cerute mereu sume de bani. El a fost sunat chiar de către cineva care s-a recomandat drept tatăl tinerei, convenind cu el să-i dea 3.000 de euro şi un autoturism de 6.000 de euro. Mai târziu, familia tinerei i-a returnat autoturismul şi a cerut contravaloarea, sumă pe care a primit-o.

În perioada septembrie-octombrie 2017, Mihai Bârsescu susţine că i-a mai dat Daianei Ilinca suma de 3.000 de euro, banii ajungând la tatăl ei.

6.000 de euro pentru a face întrerupere de sarcină

Daiana

Mai târziu, aceasta i-a spus că este însărcinată şi că vrea 6.000 de euro pentru a face întrerupere de sarcină, altfel merge la soţia lui şi îl a da în vileag.

Mihai Bârsescu i-a mai dat tinerei 2.000 de euro după care i-a spus că nu-i va mai da vreun leu. După un timp presiunile faţă de el s-au reluat într-un mod chiar şi mai puternic.

Prietenul şantajistei l-ar fi agresat pe omul de afaceri: l-a prins cu mâna de braţul stâng şi l-a strâns puternic pentru a-l intimida. În final, Daiana chiar a mers acasă la omul de afaceri şi i-a spus soţiei acestuia despre relaţia pe care ar fi avut-o cu el şi despre înreruperea de sarcină şi că nu pleacă până când nu i se dă ceea ce i se cuvine.

Pe lângă bani, ea mai cerea şi un apartament într-un bloc pe care omul de afaceri îl construia. Ea ameninţa că va distruge imaginea omului de afaceri şi că va merge la un ziar, unde va publica fotografii compromiţătoare. Acesta a fost momentul în care Mihai Bârsescu i-a sesizat pe oamenii legii.

Arestaţi la domiciliu

Daiana


Ovidiu Laurenţiu Căldăraru, prietenul tineri şantajiste FOTO Facebook


Şantajistul a motivat în faţa judecătorului că a avut o relaţie de peste doi ani cu Daiana, care avea să-i returneze un împrumut de 22.000 de euro, bani pe care tânăra i-a jucat la jocurile de noroc. Tânăra a spus că omul de afaceri s-a oferit să-i dea împrumut această sumă şi că nu a făcut presiuni la adresa sa cu darea în vileag a relaţiei lor.

Daiana Ilinica şi Boby au fost arestaţi la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. „Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr.4905/P/2017, cu privire la inculpaţii: – Ilinca Daiana şi – Căldăraru Ovidiu Laurenţiu. În baza art. 227 alin. 2, art. 218 şi art. 219 raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin.1, 3 Cod pr. pen., ia faţă de inculpata Ilinca Daiana, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 207 alin. (1) alin. (2) şi alin. (3) din Codul penal; măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.12.2017 până la data de 11.01.2018, inclusiv”, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite