Tânără prinsă la volan fără permis de conducere. A încercat să-i păcălească pe poliţiştii rutieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără în vârstă de 31 de ani, din localitatea Sebeş, judeţul Alba, a fost prinsă de un echipaj de poliţişti rutieri în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe „centura“ municipiului Târgu Jiu fără să deţină permis de conducere.

Mai mult decât atât, aceasta a încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii şi le-a declarat datele de identitate ale unei alte persoane. 

„Poliţişti din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, o femeie, de 31 de ani, din municipiul Sebeş, judeţul Alba, în timp  ce conducea un autoturism pe strada Barajelor, din municipiul Târgu Jiu, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Totodată, cu ocazia de verificărilor efectuate, conducătoarea auto nu a prezentat niciun document de identitate şi a declarat o identitate ce aparţine unei persoane care deţine permis de conducere valabil.

În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care  nu posedă permis de conducere şi fals privind identitatea“, a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite