Suspiciuni de fals în Primăria Târgu Jiu: semnătura unui fost consilier local apare pe un document din anul 2016, deşi nu mai deţinea această calitate de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnătura lui Nicolae Daviţoiu apare în calitate de consilier local pe „Planul de Ordine şi Siguranţă Publică a Municipiului Târgu Jiu“ înregistrat în anul 2016, cu toate că acesta nu mai deţinea funcţia de consilier local din anul.

„Planul de Ordine şi Siguranţă Publică a Municipiului Târgu Jiu“ a fost întocmit pentru prima dată în anul 2012, când a fost aprobat de către Consiliul Local Târgu Jiu şi apoi, conform legii, trebuia actualizat anual. 

Acest lucru s-a întâmplat abia în anul 2016, când este refăcut. Pe spatele „Planului“ apar semnăturile membrilor Comisiei Locale de Ordine Publică, printre care se numără şi Nicolae Daviţoiu, doar că acesta nu mai era consilier local de doi ani. 

„Planul“ trebuie elaborat de Comisia Locală

image

Potrivit Legii nr. 155/2010, Comisia Locală de Ordine Publică are ca atribuţie „elaborarea proiectului planului de ordine şi siguranţă publică al unităţii /subdiviziunii administrativ-teritoriale pe care le actualizează anual“. 

image

    

Document aprobat de Consiliul Local considerat secret de Primăria Târgu Jiu

Am încercat să obţinem de la Primăria Târgu Jiu „Planul de Ordine şi Siguranţă Publică a Municipiului Târgu Jiu“ în baza căruia se desfăşoară activitatera poliţilştilor locali, dar răspunsul oferit de reprezentanţii Primăriei este pur şi simplu incredibil: „Planul“ este secret. 

Adresa publicaţiei „Adevărul“ a fost direcţionată către Poliţia Locală Târgu Jiu, care a motivat că planul este un secret de serviciu. Răspunsul a fost asumat de către reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu, cu toate că documentul solicitat a fost aprobat într-o şedinţă publică a Consiliului Local Târgu Jiu din anul 2012 şi se află la Primăria Târgu Jiu. Astfel, conducerea actuală a Primăriei Târgu Jiu în fruntea căreia se află primarul Marcel Romanescu încearcă să ascundă eventualele nereguli.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite