Situaţie disperată la spitalul din Târgu Cărbuneşti. Doi pacienţi au decedat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a activat Planul Roşu de Intervenţie la Târgu Cărbuneşti
S-a activat Planul Roşu de Intervenţie la Târgu Cărbuneşti

15 bolnavi de secţia ATI din cadrul Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti sunt într-o stare critică, după ce staţia de oxigen s-a defectat. Doi dintre ei au decedat.

Există informaţii că decesele au fost anunţate înainte de anunţarea defecţiunii. Este un dute-vino de ambulanţe la spitalul din Târgu Cărbuneşti, Se încearcă trenasferul pacienţiloir către alte unităţi medicale, asigurarea oxigenului direct din ambulanţe şi ventilarea manulă de către cadrele medicale ale spitalului. Rudele unor pacienţi au început să vină la spital pentru a se interesa de starea lor de sănătate. 

Unii dintre pacienţi sunt aduşi la spitalul din Târgu Jiu.

La spital au fost deplasate şi forţe de ordine. 

Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, a precizat că s-a solicitat sprijin din judeţele învecinate: „Staţia de oxigen de la Spitalul din Tg. Cărbuneşti s-a defectat, iar pacienţii sunt ventilaţi manual, iar o parte au fost mutaţi în ambulanţe. S-a activat Planul Roşu de intervenţie

„A aparut o defecţiune la statia de oxigen a spitalului din Tg.-Carbunesti
A fost activat planul roşu de interventie
Toate fortele si mijloacele au fost direcţionate la fata locului
Sunt identificate sursele de oxigen disponibile de la celelalte spitale din judet pentru a fi redistribuite catre spitalul din Tg-Carbunesti
A fost solicitat sprijin din judeţele invecinate
In acest moment o parte din pacienţi sunt transportati cu ambulantele catre alte spitale“, a anunţat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Pacienţii de la ATI din spitalul din Târgu Cărbuneşti sunt în starea critică

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite