Sfârşitul cumplit al împărătesei Iulia Mammaea, considerată cea mai înţeleaptă principesă, şi a fiului ei, împăratul Sever Alexandru

Iulia Mammaea a fost considerată cea mai bună şi înţeleaptă principesă siriană. A primit titlul de „Augusta“ imediat după ce fiul ei, Sever Alexandru, se urcase pe tron.

Faţă de acesta a avut un comportament de mamă autoritară şi de educatoare. „Mammaea a luat în mâinile sale administraţia treburilor, a adunat în jurul fiului său bărbaţi înţelepţi, ca să-i formeze educaţia prin aceştia; a ales pe cei mai buni consilieri, îndrumându-i ce trebuie să facă, iar lui Domitius Ulpianus (juristconsultul) i-a încredinţat comanda pretorienilor şi conducerea unor treburi de stat“, menţiona istoricul Dio Cassius. Mai mult decât atât, unii istorici vorbesc despre un adevărat „matriarhat“, pentru că împăratul nu conta absolut deloc în luarea deciziilor. 

Grija faţă de creştini

Sever a urcat pe tron la împlinirea vârstei de 16 ani.

„Rămânea totuşi un copil la acea dată, nu numai din cauza vârstei, dar şi datorită faptului că bunica şi mama îl răsfăţaseră cu o tandreţe exagerată. (…) Mammaea l-a înconjurat mai mult de dascăli greci; l-a ferit de contactul cu unii oameni de moravuri uşoare şi l-a îndepărtat de viaţa depravată a capitalei. Scriitorii bisericeşti vechi laudă adesea virtutea principală a împăratului: curăţenia sufletească şi integritatea morală a unui împărat ce protejase creştinismul“,

notează istoricul D. Tudor în volumul „Femei vestite din lumea antică“. 

Sever Alexandru a manifestat toleranţă faţă de comunităţile creştine, care fuseseră crunt persecutate de înaintaşii săi. Uciderea creştinilor în perioada sa de domnie s-a datorat unor excese locale, incontrolabile. Unii dintre reprezentanţii de seamă ai bisericii creştine au fost colaboratori apropiaţi ai împăratului. Iulius Africanus de la Ierusalim a fondat o bibliotecă la Roma, iar Sfântul Hyppolitus i-a dedicat Iuliei Mammaea tratatul său despre Înviere.

Mammaea nu a omis din educaţia fiului ei şi exerciţiile fizice, cunoştinţele de tehnică militară şi de retorică, care aveau rolul de a-l transforma într-un adevărat conducător. 

Mammaea nu s-a implicat în treburile politice, asta şi pentru că în perioada respectivă exista concepţia că femeile erau inapte pentru politică, astfel că refuza să participe la şedinţele Senatului. „Întreaga sa viaţă s-a axat pe tandreţe calină, sacrificii grijă şi ambiţie pentru păstrarea aureolei fiului său. Din această pricină s-a putut face din acela un om de sine stătător. (...) Ca fapte grăitoare pentru politica socială, pentru pietatea mamei şi a fiului, se pot aminti fundarea şi întreţinerea unor instituţii de binefacere, denumite «Mammaenae». Acolo se asigura traiul zilnic a unor copii şi tineri ajunşi pe drumuri din cauza sărăciei. Deşi nu le cunoaştem sistemul de organizare, ele amintesc pe cele similare, denumite «alimenta», create de Traian şi succesorii săi imediaţi“, mai prezintă istoricul D. Tudor.

Căsătoria eşuată

Căsătoria lui Sever Alexandru cu Herennia Sallustria Marcianus a fost un eşec din cauza implicării mamei sale.  Mammaea hotărâse cu cine să se căsătorească, dar două femei nu aveau loc în viaţa împăratului. Mama acestuia a alungat-o pe nora, pentru că nu accepta ca aceasta să împartă drepturile de întâietate asupra fiului şi a împărăţiei, nefiind de acord ca aceasta să primească titlul de „Augusta“. Astfel, Mammaea i-a adus o serie de insulte şi a alungat-o. Tatăl – socru s-a opus, iar drept pedeapsă împărăteasa a hotărât uciderea lui şi izgonirea fiicei în Libya. „Toate acestea au fost făcute împotriva voinţei lui Alexandru, cu sila deoarece femeia aceasta exercita o influenţă covârşitoare asupra fiului ei, care nu pregeta să facă tot ce-i poruncea“, menţiona istoricul Herodian. 

Conflictele armate

În prima parte a domniei Mammaei, alături de Alexandru, nu au fost înregistrate războaie. Au avut loc doar răscoale în anumite provincii, nemulţumiri ale gărzii pretoriene şi drame familiale. În a doua parte a domniei, împăratul a fost nevoit să pună mâna pe arme şi să părăsească Roma ca să apere frontierele. Scopul campaniei militare era înlocuirea statului parctic cu unul persan, în Iran. Ardaşir reuşise să preia conducerea şi a atacat provinciile romane de pe Eufrat, sub stindardul unei propagande spirituale. 

Sfârşitul cumplit 

Sever Alexandru a fost nevoit să plece la luptă, deşi nu era pregătit pentru acest lucru. împărăteasa mamă nu l-a lăsat să plece singur şi l-a însoţit. Alexandru s-a îmbolnăvit de dizenterie, spre dezamăgirea soldaţilor, dar norocul acestuia a fost că perşii s-au retras. În acelaşi timp, profitând de faptul că deplasase trupe importante în Orient, triburile germanice au trecut fluviul Rin şi au jefuit Gallia. La sfârşitul anului 234, împăratul Alexandru însoţit de armată a ajuns în Gallia. Au trecut fluviul, dar au manifestat o oarecare teamă să se lupte în pădurile Germaniei, astfel că Sever a încercat să cumpere cu aur pacea de la barbari.

Acest lucru a adâncit şi mai mult dezamăgirea soldaţilor în propriul împărat şi a crescut revolta faţă de mama acestuia. Aceştia doreau la conducere un bărbat viteaz, în persoana lui Maximinus Thrax, pe care îl proclamară împărat în martie 235. „Maximinus, pe care toată armata îl recunoscuse împărat, trimise un tribun şi mai mulţi centurioni cu ordin să-l ucidă pe Alexandru, pe mama şi pe toţi cei din preajma lui care vor încerca să se împotrivească. Trimişii dădură buzna în cort, omorând pe Alexandru, pe Mammaea şi pe toţi cei care li se părură că ar fi prietenii şi oamenii ce se bucurau de preţuirea lui“, arată istoricul Herodian.