Secretele Coloanei Infinitului: este un imens stâlp de mormânt sau o funie răsucită care face legătura cu cerul - de unde s-a inspirat Brâncuşi în opera lui

Baza creaţiei lui Constantin Brâncuşi o reprezintă arta populară românească. Motivul „funiei răsucite“ întâlnit la „Coloana Infinitului“ este doar unul dintre elemente tradiţionale care l-au marcat pe marele sculptor.

Natura şi arta populară au fost principalele elemente care au stat la baza formării artistice a marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Momentele din copilărie în care stătea la umbra unui copac, în timp ce era cu animalele la păscut, şi cioplea cu un briceag lemnul, aşa cum văzuse la tatăl său sau cum primele imbolduri ale genialităţii sale îl împingeau cu o forţă nevăzute să se manifeste. Toate acestea vor rămâne întipărite mereu în amprenta artistică a lui Brâncuşi. 

„Am fost trimis şi eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe Glob. A profitat şi arta mea. M-am salvat ca om”; „Anticii spuneau să-ţi iubeşti destinul? Eu mi-am iubit şi nu mi-am părăsit nici o clipă strămoşii şi filosofia lor, a naturalităţii. Nu sunt străbunii destinului nostru?”; „Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău când te priveşti ca un inel dintr-un lanţ nesfârşit al înaintaşilor şi când nu calci cu o iotă prescripţiile naturalităţii eterne”; „Ţăranii ştiu, de la mic la mare, ceea ce este bine şi rău. Tablele de valori sunt cuprinse în proverbe, în datini, în doctrina străbunilor şi în filosofia naturalităţii”, acestea sunt unele dintre zicerile lui Brâncuşi consemnate de scriitorul Petre Pandrea în lucrarea „Brâncuşi, amintiri şi exegeze“. 

Atelierul din Paris, un fel de odaie ţărănească

Cercetătorul gorjean Sorin Lory Buliga a constatat că şi atelierul din Paris al lui Brâncuşi era amenajat după arhetipul unei odăi tradiţionale: „Mentalitatea sa ţărănească poate fi dedusă de asemenea şi din aspectul atelierului său din centrul Parisului, din comportamentul său în relaţiile cu vecinii şi prietenii, ca şi din faimoasa sa «oralitate esopică». Astfel, după Geo Bogza, interiorul atelierului din Impasse Ronsin nr. 11 era «dac şi predac», iar Brâncuşi şi-l durase ca pe o Sarmizegetusa sufletească”. Acesta era tipic ţărănesc, având sobă de cărămidă (ce servea atât pentru încălzit, cât şi pentru gătit mâncăruri româneşti) ca în casele din Oltenia, pat, masă, scaune, bănci de lemn şi poartă ţărănească din bârne, toate construite de mâna lui. Era moderat în alimentaţie, gătindu-şi adesea hrană lacto-vegetariană, fără a consuma alcool (deşi este cunoscut faptul că îi plăcea mult vinul). Era mai ales mare amator de mămăligă, servită cu smântână şi brânză proaspătă de vaci la masa rotundă şi scundă. Asta nu înseamnă totuşi că nu mânca deloc carne. Mai mult, chefurile cu fripturi ţărăneşti şi băuturi pregătite de el erau vestite printre cunoscuţi, fiind un om extrem de ospitalier atunci când agrea pe cineva“.

Comportament de ţăran educat

Şi felul de a se purta a lui Brâncuşi era specific ţăranului român.

„Comportamentul său de «ţăran cuminte» se constata mai ales în relaţiile cu prietenii şi vecinii, el conducându-se după proverbul românesc: «Înainte de a-ţi cumpăra o casă, cumpără-ţi vecinii!». Relaţiile sale de bună vecinătate erau arareori întrerupte şi doar de prezenţa unor vecini răi şi proşti, faţă de care devenea rău, „colţos” şi zgomotos. Îşi selecţiona cu grijă prietenii, fiind destul de bănuitor la început, dar aceştia odată acceptaţi, ospitalitatea sa era renumită. Din acest punct de vedere s-ar putea spune că avea comportamentul unui ţăran educat, care îşi păstrase „reflexul” ancestral de a ţine cont de «gura satului», de morala cotidiană populară şi de semenii săi“,

mai notează Buliga.

Natura, un laitmotiv al operei lui Brâncuşi
 

„Este foarte important să subliniem faptul că prescripţiile «naturalităţii eterne» au fost aplicate atât în viaţa particulară, cât şi în arta sa. Brâncuşi i-ar fi spus lui P. Pandrea: «Naturalitatea în sculptură este gândire alegorică, simbol, sacralitate sau căutarea esenţelor ascunse în material, iar nu reproducerea fotografică a aparenţelor exterioare»“, subliniază Sorin Lory Buliga în lucrarea sa.  

Coloana brancuşiană, întâlnită şi la stâlpii caselor tradiţionale 

Motivul funiei răsucite în relief l-a urmărit pe Brâncuşi de-a lungul vieţii. A creat tot felul de coloane, mai mari sau mai mici, iar punctul culminant l-a atins cu realizarea Coloanei de la Târgu Jiu. Elementele din coloana lui Brâncuşi pot fi întâlnite la stâlpii unor case tradiţionale din secolul al XIX-lea din Oltenia şi chiar la Casa Memorială «Constantin Brâncuşi», dar şi la stâlpii unor porţi din diferite zone ale ţării. De asemenea, romburile brâncuşiene sunt întâlnite la stâlpi de mormânt din Oltenia, dar şi din alte zone, din secolul XIX, care se găsesc la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, aşa cum remarca cercetătorul Sorin Lory Buliga. 

„Mai mulţi exegeţi ai capodoperei brâncuşiene au remarcat, pe bună dreptate, asemănarea Coloanei – care merge uneori până la identitate – cu forma stâlpilor de pridvor de la casele ţărăneşti sau a stâlpilor funerari din cimitirele rurale ale unei Românii încă tradiţionale la începutul secolului al XX- lea, când Brâncuşi îşi începea grandioasa operă la Paris.

Arhetipul românesc al Coloanei a fost însă demult recunoscut de către sculptor, în faţa lui Tretie Paleolog şi P. Pandrea: «Forma Stâlpului, simplă între toate, este aceea a unui stâlp de cimitir de la noi, un motiv simbolic arhaic pe care l-am reluat fără nici o îngâmfare de artist, aşa cum l-am aflat din bătrâni» (T. Paleolog). Coloana este de asemenea şi «o stilizare monumentală a unui stâlp de poartă gospodărească sau de cerdac dintr-o casă obişnuită din satele de munte ale Gorjului, Vâlcii şi Mehedinţului». (...) Aşadar, Coloana Infinitului reprezintă de fapt un imens stâlp funerar – a cărui formă este regăsită şi astăzi la porţile sau cerdacurile caselor mai vechi din Oltenia, monumentalizat în cinstea eroilor gorjeni şi amplasat sugestiv în apropierea cimitirului de pe colina ce mărgineşte la est, ţinând cont de faptul că tema acestui stâlp stilizat este fundamentală în opera lui Brâncuşi, că sculptorul a simţit nevoia să îl monumentalizeze la Târgu-Jiu pentru a-i scoate şi mai mult în evidenţă valoarea şi de asemenea că monumentul recunoştinţei faţă de eroii gorjeni se pare că a constat iniţial doar din Coloana Infinitului, consider că este uşor de înţeles că pentru artist acest simbol arhaic avea o semnificaţie extrem de importantă, pe care dorea să o împărtăşească şi semenilor săi“.

Abordarea mistică a Coloanei lui Brâncuşi 

Sorin Lory Buliga încearcă şi o abordare mistică a înţelesurilor operei create de Brâncuşi în Târgu Jiu: „Eroii călătoresc prin propriile lor mijloace supranaturale, pe căi doar de ei cunoscute şi ajutaţi uneori de animale miraculoase (n.b. - cum ar fi „pasărea măiastră”). Oamenii de rând se pot urca la ceruri numai prin iniţiere, tărie fizică şi morală şi dorinţa de a lua contact cu făpturile transcendentale. Căile oamenilor sunt două: una pe „Arborele cosmic” şi alta pe o „Scară la cer”, ce trece prin „văzduh” (domeniu mitic ce corespunde spaţiului dintre pământ şi primul nivel de ramuri – adică primul cer – al „Arborelui cosmic”). „Scara vămilor văzduhului”, accesibilă sufletelor morţilor, este un mit consemnat mai ales în perioada feudală de mitologie creştină populară. Această scară îngustă cu trepte înalte – cu diverse variante – urcă oblic până la „Poarta Raiului”. Numele ei provine de la faptul că fiecare treaptă (în fapt a viciilor) alcătuieşte o „vamă” străjuită de doi vameşi: un înger şi un diavol.

În acest fel, ea semnifică trecerea sau ascensiunea de la lumea noastră terestră finită (profană, destructibilă), la „lumea de dincolo” (a sacrului, indestructibilă) care este infinită“.