Scandal pe terasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii i-au despărţit la timp
Poliţiştii i-au despărţit la timp

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Brăneşti, a ajuns azi-noapte la spitalul din Turceni , după ce a primit o bătaie soră cu moartea în timp ce se afla pe terasa unui local din Plopşoru.

Cei trei agresori de 23, 24 şi 31 de ani sunt consăteni ai victimei. Scandalul a început aseară, la ora 23.30, fiind chemaţi să intervină poliţiştii din Turceni.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că N.C., de 31 ani, I.I.L., de 24 ani şi I.D.M., de 23 ani, toţi din comuna Brăneşti,aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, l-au agresat fizic pe G.C.G., de 24 ani, din localitate. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Turceni pentru acordarea de îngrijiri medicale.Din verificări s-a stabilit că localul unde s-a produs agresiunea, administrat de către C.V., de 24 ani, din aceeaşi localitate, nu era asigurat cu personal propriu sau specializat de asigurare a ordinii publice", a precizat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Pe numele celor trei agresori a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Şi administratorul localului este cercetat pentru că nu a asigurat, prin personal propriu ori specializat, ordinea publică.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite