S-a vindecat de COVID-19, dar a făcut infarct la duş şi a murit la trei ore de la externarea din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 84 de ani, din judeţul Gorj, care s-a vindecat de COVID-19, a decedat după numai trei ore de la externare. Ion Jianu a fost internat 21 de zile în Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, după ce a fost depistat pozitiv la noul coronavirus.

Pacientul s-a aflat într-o stare gravă când a ajuns la spital şi a fost tratat timp de aproximativ o săptămână la Terapie Intensivă. A reuşit să învingă boala şi a plecat din spital, însă a murit la scurt timp după ce a ajuns acasă.

Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgenţă Târgu Cărbuneşti, spune că, din informaţiile pe care le-a obţinut, bărbatul ar fi făcut un duş cu apă mai caldă atunci când a ajuns acasă şi este posibil ca acest lucru să fi determinat producerea unui infarct: „Este dureros atât pentru familie, cât şi pentru noi, deoarece a fost internat pe o perioadă de 21 de zile şi a fost externat cu starea generală bună, după ce rezultatul testului a fost negativ. Poate că din cauza tratamentului cu anticoagulante, aşa cum se administrează, din timpul internării a făcut un infarct miocardic. Este o presupunere, pentru că nu s-a efectuat o necropsie care să stabilească motivele decesului. Păcat că s-a întâmplat acest lucru“, a spus managerul.

Potrivit managerului spitalului din Târgu Cărbuneşti, Ion Jianu avea şi alte probleme de sănătate, având în antecedente inclusiv un accident vascular-cerebral.

Cazuri identice

Medicul Constantin Târziu spune că în ţară au mai fost înregistrate cazuri aproape identice: „Este o situaţie foarte ciudată, care nu s-a mai întâmplat până acum. Dând în urmă câteva zile sau săptămâni, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la alţi pacienţi care au fost diagnosticaţi şi trataţi de COVID-19. Este vorba de un pacient din judeţul Olt şi de o asistentă medicală din nordul ţării, cu care, după externare, s-a întâmplat acelaşi lucru“.

În urmă cu câteva zile, Dragoş Turcitu, în vârstă de 44 de ani, membru al PNL şi fost director al Serviciului Judeţean de Pază Olt, a fost externat din spital după ce s-a vindecat de COVID-19, însă a murit după câteva ore. Acesta a fost internat o perioadă de zece zile în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Necropsia a stabilit că a moartea a fost cauzată de un infarct miocardic. El a fost externat din spital sâmbătă, 1 august, după ce două teste au fost negative. La fel ca în cazul de la Gorj, Dragoş Turcitu a făcut un duş când a ajuns acasă, după care a survenit decesul.

Numărul deceselor a crescut în ultimele două luni

Medicul Constantin Târziu a mai precizat că decesele în rândul pacienţilor cu COVID-19 au crescut în ultimele luni. De asemenea, la nivelul spitalului suport COVID-19 de la Târgu Cărbuneşti, situaţia este dramatică, iar la Terapie Intensivă nu mai este niciun loc liber: „Decesele au crescut în special în ultimele două luni, când lucrurile au scăpat de sub control. Dacă înainte aveam 40 de pacienţi internaţi, acum sunt în jur de 140 de pacienţi. În momentul de faţă, Terapia Intensivă este plină. Sunt 15 pacienţi internaţi. Ferească Dumnezeu să mai fie nevoie să mai internăm un pacient la Terapie Intensivă!“, a spus Târziu.

Aproape 1.000 de gorjeni infectaţi cu SARS-CoV-2

În judeţul Gorj, sunt aproape 1.000 de pacienţi care au fost depistaţi cu COVID-19. „ De la începutul pandemiei, la nivelul judeţului Gorj, s-au prelevat 7.254 teste, din care 46 sunt în aşteptare.  995 persoane confirmate cu COVID-19 până în momentul de faţă, din care: 687 persoane sunt vindecate şi externate, iar 35 persoane au decedat. De la ultima informare transmisă de Direcţia de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 47 noi cazuri de îmbolnăvire, situaţia prezentându-se astfel“, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 Asistentă de la laboratorul COVID-19 din cadrul Spitalului Judeţean, infectată cu noul coronavirus

Poliţist fotografiat într-un magazin fără mască de protecţie. Conducerea Poliţiei Gorj s-a autosesizat şi l-a amendat pe agent

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite