S-a redeschis circulaţia pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, care uneşte Oltenia şi Ardealul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii au inspectat astăzi starea celui mai înalt drum din ţară, Transalpina, şi a luat hotărârea redeschiderii circulaţiei.

„O comisie formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Gorj, ai Instituţiei Prefectului - judeţul Vâlcea, DRDP Craiova, Secţiei Drumuri Naţionale Tg-Jiu şi Vâlcea dar şi reprezentanţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj şi Vâlcea au verificat astăzi starea părţii carosabile şi a elementelor de siguranţă rutieră pe DN 67C Transalpina km 34+800…59+800(Rânca - Obârşia Lotrului).  În urma verificărilor s-a luat decizia ca circulaţia pe acest tronson să se deschidă de astăzi, în intervalul orar 8:00 - 20.00, cu restricţie de viteză la 30 km/h şi cu masă maximă autorizată < 3.5 tone“,

se arată într-un comunicat al Prefecturii Gorj.

Transalpina ajunge la o înălţime de 2.145 de metri în pasul Urdele din Munţii Parâng. Şoseaua porneşte din localitatea Bengeşti Ciocadia, din judeţul Gorj, după care străbate judeţele Vâlcea, Sibiu şi Alba, ajungând în localitatea Sebeş. Are o lungime de 148 de kilometri.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite