Românul care creşte porumbei cu anvergura aripilor de peste un metru. „Este cea mai grea rasă din lume“

Românul care creşte porumbei cu anvergura aripilor de peste un metru. „Este cea mai grea rasă din lume“

Mihai Cosmin deţine o rasă de porumbei gigant

Mihai Cosmin, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, este singurul crescător din România al rasei porumbeilor romani, linia veche. Exemplarele din această rasă pot ajunge la o greutate de peste 1,2 kilograme şi la o anvergură a aripilor de peste un metru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Cosmin este militar de carieră, însă prietenii şi colegii de serviciu îl alintă „Porumbelul“, datorită  pasiunii pe care o are încă din copilărie pentru creşterea înaripatelor. „Aşa m-au poreclit, iar pe mine nu m-a deranjat. Ei sunt încântaţi de pasiunea mea şi îmi împărtăşesc cu ei bucuriile pe care mi le oferă această pasiune.“

Mihai este columbofil încă din copilărie. A avut prima pereche de porumbei de la vârsta de 6 ani. „De mic 
mi-au plăcut animalele şi am făcut o pasiune pentru porumbei. Mama a avut la serviciu un coleg care creştea porumbei şi m-am tot ţinut de capul ei până când mi-a luat şi mie o pereche de la el. I-am ţinut o perioadă în balconul apartamentului, după care mama mi-a spus că nu-i pot ţine la bloc şi i-am dus la ţară. Abia aşteptam să vină weekendul şi să merg la ţară la porumbei. Era o rasă comună, «guţani», aşa cum sunt denumiţi în zona noastră.“ 
 
Pasiunea pentru creşterea porumbeilor a continuat, cu toate că viaţa lui s-a schimbat şi a cunoscut noi etape: s-a angajat şi şi-a întemeiat o familie. De nouă ani se ocupă de creşterea porumbeilor ornamentali: „Am început cu porumbeii sportivi, dar necesită mult timp, pentru că trebuie antrenaţi special pentru competiţii. Porumbeii ornamentali îmi oferă satisfacţii mai mari şi nu necesită aşa de mult timp, mai ales acum, când am o familie, doi copii şi trebuie să-mi îndeplinesc obligaţiile profesionale“. 

„ÎMI PLACE CÂND ÎL VĂD PRIN CURTE CU MERSUL LEGĂNAT, CA O RAŢĂ“

Porumbelul roman, linia veche, o rasă preferată de columbofilul gorjean se diferenţiază prin greutate, mărime şi prin numărul de pui. Rasa aceasta se înmulţeşte mult mai greu faţă de linia nouă. Astfel, doar între patru şi şase pui pe an pot să rezulte de la o pereche de porumbei romani. Din acest motiv, preţul de vânzare al unei perechi este cuprins între 100 şi 400 de euro. 
„Rasa romană mi-a atras foarte mult atenţia în special prin mărimea şi greutatea ei. Este cea mai grea rasă de porumbei din lume, iar ca mărime, este depăşită de rasa «guşat german», care are un penaj mai voluminos. Trăsăturile specifice ale porumbeilor acestei rase sunt: capul mare, cioc gros şi scurt, nări mari, lungime între 45 şi 55 de centimetri de la cap la coadă, iar anvergura aripilor depăşeşte un metru, fiind asemănător cu uliul. Îmi place când îl văd prin curte cu mersul legănat, ca o raţă. Acestea au fost motivele care m-au determinat să mă axez pe această rasă“,
explică Mihai Cosmin. 
 
Linia veche este mult mai mare şi grea faţă de cea nouă. Astfel, o femelă are o greutate cuprinsă între 900 şi 1.000 de grame, iar un mascul, între 1.000 şi 1.200 de grame. Cosmin are în prezent cinci porumbei din această rasă. „O să încerc să obţin exemplare mult mai mari, atât în greutate, cât şi ca lungime. Îmi plac foarte mult extremităţile: ori foarte mare, ori foarte micuţ. Mai am porumbei dintr-o rasă foarte mică, «English long face», cu un cioc ca de papagal şi un cap foarte mare.“ 
 

A cumpărat tocmai din Italia prima pereche de porumbei romani

 
Porumbeii romani sunt, la origine, o specie de carne, dar, în prezent, reprezintă o rasă de păsări ornamentală. „Nu sunt cumpăraţi pentru carne. Pun accentul pe calitate şi nu pe cantitate. Foarte multe persoane cresc porumbei, dar nu pun preţ pe calitate. Eu am trecut de acest nivel. Prefer să am mai puţini porumbei, dar mai buni“, a precizat Mihai Cosmin. 
 
 
Acesta a cumpărat tocmai din Italia, ţara lor de origine, o pereche de porumbei de acest fel: „Am achiziţionat prima pereche de porumbei din această rasă de la o expoziţie care a avut loc în nordul Italiei, în anul 2014, la un preţ destul de mare şi în urma unor insistenţe îndelungate. Sunt foarte puţine persoane care cresc această rasă, pentru că, aşa cum am spus, se înmulţesc destul de greu. De exemplu, atunci când am cumpărat prima pereche, în primul an nu am reuşit să scot decât un singur pui. Necesită o atenţie sporită pentru că trebuie urmăriţi când se ouă, iar ouăle trebuie luate şi puse la alţi porumbei ca să le clocească, pentru că ei le sparg, fiind foarte mari şi grei. Sunt multe secrete. În rest, se cresc asemenea ceilorlalţi porumbei. Nu necesită condiţii speciale, doar un spaţiu mai mare, ca urmare a mărimii lor. Cred că în România nu mai creşte nimeni porumbei romani, linia veche. Cei din linia nouă se cresc mai uşor, nu sunt aşa de grei şi se înmulţesc mai uşor, cu toate că sunt mai agresivi“. 
 

„Copiii moştenesc dragostea pentru porumbei“


Soţia lui Mihai nu este de acord în totalitate cu pasiunea lui pentru porumbei: „Soţia spune că sunt nebun şi mereu avem mici disensiuni pe această temă, dar pasiunea mea este mult prea mare. Copiii sunt micuţi, iar când merg la ţară sunt toată ziua printre porumbei. Probabil că îmi vor moşteni pasiunea, cu toate că asta o înnebuneşte pe mama lor“, ne mărturiseşte Mihai.
 

10.000 DE EURO PENTRU UN PORUMBEL 

 
În România există persoane înnebunite după porumbei care sunt dispuse să scoată din buzunar câteva sute de euro pentru a achiziţiona un exemplar de valoare. „Sunt persoane dispuse să cumpere un porumbel de rasă mai rară, care ajunge la câteva sute de euro, pentru că ştiu cât de greu se creşte şi ce înseamnă calitatea. Îşi doresc să achiziţioneze un astfel de porumbel din pasiune. Este o bucurie foarte mare când reuşeşti să achiziţionezi un exemplar foarte bun dintr-o rasă care este mai greu de găsit“, ne spune Mihai Cosmin.
 
Arabii sunt cei care dau cei mai mulţi bani pentru porumbei. Astfel, în urmă cu aproximativ doi ani, la expoziţia naţională, un cetăţean arab a plătit 10.000 de euro pentru un porumbel. „Arabii sunt dispuşi să plătească sume mari pentru achiziţionarea unui porumbel, pentru că sunt potenţi financiar. Plătesc chiar şi zeci de mii de euro pentru un exemplar. În 2015, am fost la expoziţia naţională care s-a desfăşurat la Lugoj şi a venit un arab care a cumpărat campionul naţional al României la rasa «Jucător siberian» şi a plătit suma de 10.000 de euro, pentru un singur porumbel. Preţul pe care-l plătesc este urmare a calităţii pe care îl are exemplarul respectiv“, a mai precizat columbofilul din Gorj. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: