Riscurile cardurilor contactless. Cum putem preveni furtul banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cardurile bancare cu sistem contactless au o vulnerabilitate şi pot fi „citite“ cu un dispozitiv special, astfel că o persoană străină poate să facă anumite tranzacţii cu cardul tău.

Mircea Constantin Şcheau, expert în securitate informatică şi autor al cărţii „Criminalitatea informatică privind transferurile financiare“, singura de acest profil din România, a spus că dispozitivul folosit poate să «citească» doar cardurile care au cea mai puternică emisie, dar deţinătorii acestor instrumente de plată pot să solicite băncii emitente reducerea numărului de tranzacţii sau un nivel maxim al sumei pentru fiecare tranzacţie, pentru a reduce astfel riscurile.

„Se poate folosi un dispozitiv de citire al cardurilor de la semidistanţă. Aceste carduri au un anumit risc, dar se poate permite doar un anumit număr de tranzacţii şi o anumită sumă pentru o tranzacţie. Generic, putem să presupunem că banca ne pune la dispoziţie un număr de zece tranzacţii a câte 100 de lei în fiecare zi. Noi putem să modificăm şi suma tranzacţionată, să o coborâm de la 100 la 50 de lei, dar şi numărul de tranzacţii, în loc de 10 să permitem numai trei sau să permitem o singură tranzacţie. Dacă avem mai multe carduri de acest timp într-un portofel, dispozitivul folosit «citeşte» cardurile cu emisia cea mai puternică, dar nu toate datele, ci o patrte dintre ele. Nu înseamnă că pot fi clonate în totalitate“. 

scheau

Unde pot fi ţinute cardurile cu WI-FI, pentru a fi protejate împotriva hackerilor 

Mircea Constantin Şcheau recomandă păstrarea cardurilor cu sistem WI-FI într-un portofel metalic: 

Recomand celor care deţin carduri de acest fel să le păstreze într-un portofel metalic, care se găseşte în comerţ, sau într-o folie de aluminiu sau de staniol. Portofelul este special realizat pentru carduri şi ecranează destul de bine în aşa fel încât să nu permită citirea datelor“.
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite