Rinichiul adolescentei ucise de şmecherul cu BMW a salvat o gorjeancă. „Nu mă aşteptam. A noua oară a fost cu noroc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgiana Guţă, de 31 de ani, din municipiul Târgu Jiu, are şansa unei noi vieţi, după i-a fost transplantat rinichiul Dorei Târziu, timişoreanca în vârstă de 16 ani care a fost ucisă de un şmecher cu BMW.

Familia adolescentei a fost de acord ca organele să-i fie donate, pentru a salva vieţile altor oameni. Georgiana Guţă s-a numărat printre cei care au primit şansa la o nouă viaţă. Tânăra s-a născut cu insuficienţă renală şi se afla de peste doi ani pe lista de aşteptare pentru un transplant de rinichi. De opt ori a fost chemată pentru realizarea transplantului, dar organele nu au fost compatibile.

„Mă aflam de doi ani pe lista de transplant şi acum a venit acest anunţ. Când era disponibil un organ, ne sunau la orice oră din zi sau din noapte şi mergeam să ne verifice dacă suntem compatibili pentru transplant. Nu mă aşteptam. A noua oară a fost cu noroc. De atâţia ani aştept. De la 16 ani stau prin spitale. Eu ştiu că le este greu părinţilor, condoleanţe şi stimă pentru ei că au reuşit să salveze vieţi. Mulţumesc!,

a a povestit Georgiana Guţă. 

Peste 50 de gorjeni au beneficiat de transplanturi 

Peste 50 de gorjeni au beneficiat, în ultimii ani, de un transplant care le-a salvat viaţa. „Din păcate, foarte puţin români acceptă ca rudelor aflate în moarte cerebrală să le fie prelevate organele. Am avut în tratament post-transplant 52 de pacienţi. Avem şi un transplant de cord la nivelul judeţului Gorj. Mai sunt şase cu transplant hepatic, iar restul sunt cu transplant renal“, a precizat Luciana Rovenţa, medic-şef la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite