Revolta anticomunistă a minerilor din Motru, din octombrie 1981: „Ceauşescu, PCR, pâinea noastră unde e?“. Cum au fost umpluţi de fecale minerii-eroi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minerii din Motru au participat la o amplă mişcare anticomunistă
Minerii din Motru au participat la o amplă mişcare anticomunistă

Revolta anticomunistă a minerilor din Motru a pornit de la un decret prin care pâinea era raţionalizată. Motru era una dintre puţinele localităţi din ţară unde nu se introdusese cartela pentru pâine, pentru că era un oraş mineresc.

Mişcarea anticomunistă din Motru, judeţul Gorj, a fost una dintre cele importante revolte muncitoreşti. Istoricul gorjean Gheorghe Gorun a studiat aceast protest şi i-a alocat un capitol amplu în lucrarea sa «Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)»:

Regimul Ceauşescu a fost serios zdruncinat de trei revolte muncitoreşti importante: greva minerilor de la Lupeni- august 1977-, revolta minerilor de la Motru - octombrie 1981 - şi revolta muncitorilor braşoveni - noiembrie 1987. Dacă mişcarea minerilor din Valea Jiuluişi răzvrătirea muncitorilor din Braşov au făcut obiectul unor cercetări, cele întâmplate la Motru în 1981 sunt trecute total sub tăcere“.

Motru ia naştere în anul 1966, în urma deschiderii unor mine. Aici nu se introdusese cartela pentru pâine şi mulţi români chiar şi din alte judeţe veneau la Motru pentru a se aproviziona. Mulţi veneau cu trenul care era denumit «trenul foamei».

Din 1960 se deschid trei mine pentru exploatarea în subteran a lignitului: Horăşti, Leurda şi Ploştina. La 24 mai 1966 pe terenurile din lunca Motrului, proprietate a comunei Ploştina, se organizează oraşul Motru, prin decret al Consiliului de Stat. Întrre timp se construiseră peste 2000 de apartamente şi o şcoală cu 26 de săli de clasă. (...) În zonele miniere sunt «detaşaţi» mii de muncitori din alte regiuni pentru a contribui la creşterea producţiei de cărbune. Pe nesimţite, magazinele alimentare devin tot mai goale. Carnea, laptele şi untul se mai pot procura doar cu mari sacrifici. După ce sunt restricţionate consumurile de energie electrică şi termică, se trece la raţionalizarea alimentelor. Deşi se lăuda cu producţii de 30-32 milioane tone de cereale, România comunistă nu putea asigura o pâine pentru fiecare dintre locuitorii săi. În oraşe şi centre muncitoreşti, pâinea a fost cartelată. Excepţie Bucureştiul şi centrele miniere. (...) Şi totuşi, până în octombrie 1981, oamenii mai aveau o şansă. Centrele miniere din judeţul Gorj au fost ocolite o vreme de distribuirea pâinii pe cartele. La Motru veneau spre a se aproviziona cu alimentul subzistenţei mii de oameni din Teleorman, Ialomiţa, Olt, Dolj, Mehedinţi Vâlcea, Caraş Severin... Toată lumea îşi aminteşte de «trenul foamei» care-i aducea la Motru pe oamenii Bărăganului, pentru a se aproviziona cu pâinea obţinută prin sudoarea lor“, notează istoricul Gheorghe Gorun. 

Decretele care pun pe jar minerii 

Două decrete îi pun pe mineri pe jar. Ultimul, prin care se ia decizia raţionalizării pâinii, reprezintă sămânţa revoltei. La asta se adaugă şi condiţiile grele de muncă şi de viaţă.

În 9 octombrie 1981 este publicat Decretul Consiliului de Stat nr.306, conform căruia se pedepseşte  cu închisoare de la 6 luni la 5 ani „cumpărarea, în scop de stocare în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea şi alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare  a populaţiei(...) Toţi participanţii şi martorii cu care am discutat, foşti demnitari ai regimului comunist sau simpli muncitori, au declarat că revolta de la Motru a fost generată de condiţiile inumane de muncă, de starea de epuizare fizică şi psihică în care se găseau oamenii, de legislaţia scelerată, de apăsarea cumplită pe care o exercită securitatea, miliţia, procuratura, de lipsa speranţei că lucrurile se vor îndrepta“, menţioneazp istoricul gorjean . 

Mineri

Decretul nr. 313 avea să declanşeze revolta mierilor din Motru, pentru că şi pâinea devine raţionalizată. „Scânteia care a aprins vâlvătaia a fost Decretul nr. 313 din 17 octombrie 1981. (...) Se reia teza aprovizionării cetăţenilor cu pâine, făină, mălai numai din localităţile în care îşi au domiciliul sau în care lucrează. La Motru este o situaţie specială. În mineritul şi întreprinderile adiacente de aici lucrează aproximativ 11.000 de navetişti, aduşi de pe 87 de trasee din Gorj şi judeţele limitrofe. Cei care locuiesc în municipii şi oraşe se aprovizionează cu pâine, făină şi mălai din magazinele la care sunt arondaţi. Aprovizionarea celor care lucrează în oraşe în alte ramuri decât cele agricole se face în oraşele în care îşi au locul de muncă(...) Pe fondul lipsurilor, nemulţumirilor, opresiunii generale a venit Decretul 313 din 17 octombrie 1981. Acest decret aprinde energiile. El este scânteia care declanşează revolta. Pâinea este cel mai important produs alimentar. Minerii şi cei din mediul rural spuneau: «Cât mai este pâine, nu murim de foame»... Decretul 313 introduce raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere“, se menţionează în lucrarea istoricului Gheorghe Gorun. 

400 de grame de pâine pentru un miner 

În baza acestui decret, autorităţile comuniste au luat decizia raţionalizării pâinii şi în oraşul Motru. Minerii răspund şi cei de la mina Roşiuţa refuză să intre la lucru: „După scurta întâlnire de la Comitetul orăşenesc de partid se transmite către toate punctele de alimentare din incinta minelor, ca şi pentru magazinele alimentare din oraş, „indicaţia“ de a se vinde fiecărui miner doar doar 0,400 kg pâine. Prin urmare, nimeni numai putea duce pâine acasă pentru ceilalţi membrii ai familiei. La Motru mai puteau cumpăra pâine numai cei care lucrau sau locuiau în acest oraş. (...) Distribuirea pâinii crează mari nemulţumiri atât la centrele din oraş, cât şi la cele din exploatările miniere: Ploştina, Roşiuţa, Leurda, Horăşi, Râpa... Când s-au văzut cu cele 400 de grame de pâine, minerii au fost cuprinşi de agitaţie. Cei care făceau naveta, urmau să meargă acasă cu mâinile goale. Şi la magazinele din oraş se semnalează aceeaşi nemulţumire generală. În oraş, pâinea se distribuie numai pe baza tichetului de zahăr şi ulei şi numai câte 400 grame pâine de persoană (pe tichet era trecut şi numărul de persoane din familia respectivă). Cei care nu aveau tichetul primeau numai 200 grame de pâine. Semnalul revoltei se dă la mina Roşiuţa. Puşi în situaţia să rămână fără pâine, minerii din schimbul al II-lea refuză să se pregătească de lucru“, spune istoricul Gheorghe Gorun.

«Jos Ceauşescu!»

Autorităţile comuniste intră în alertă şi se ia decizia ca liderii comunişti şi cei de sindicat să meargă şi să discute cu minerii în sălile de apel, dar lucrurile aveau să devină de necontrolat într-o perioadă foarte scurtă. „Minerii care veniseră în schimbul doi au refuzat să primească raţia de pâine. Cuvântul de ordine a fost: „Nu luăm pâinea, nu intrăm în mină“ şi „aşteptăm să iasă fraţii noştri  din subteran“. Începe organizarea. pe lopeţile tip «inima lui Stalin» se inscripţionează lozinci: „Vrem pâine!», «Ceauşescu-PCR-pâinea noastră unde e?», «Jos Ceauşescu», «Jos dictatorul» etc. primele lozinci sunt scris e la Roşiuţa, iar autorul lor este muncitorul Gheorghe Nicolae. (...) A susţine că la Motru a fost o bătălie pentru mai multă pâine este un fals istoric. Este ca şi când am accepta ideea că Timişoara s-a răscuta pe 15 decembrie 1989 numai pentru a împiedica deportarea lui Tokes. (...) «Jos dictatorul» este sinonim cu cel mai radical program politic“, este de părere Gheorghe Gorun.

„Prima manifestare a rezistenţei colective târzii la dictatura comunistă“

Gheorghe Gorun consideră că revolta de la Motru este prima manifestare a rezistenţei colective târzii la dictatura comunistă: „În perimetrul oraşului Motru şi în zonele de exploatare a cărbunelui se conturează mai multe centre de opoziţie. În centrul oraşului, populaţia îşi strigă nemulţumirile la magazinele de pâine. La toate unităţile miniere situaţia este foarte sensibilă. Cei mai radicali se dovedesc cei de la Roşiuţa şi cei de la Leurda. (...)  Când ortacii din schimbul I ies din subteran, minerii de la Roşiuţa hotărăsc să plece la Consiliul Popular pentru a-i trage la răspundere pe diriguitorii partidului. Înainte de plecare se completează recuzia contestatară. Sunt confecţionate şi alte lozinci. Cele mai radicale erau «Jos Ceauşescu» şi «Jos comunismul». Este pentru prima oară, în perioada comunismului naţional promovat de Ceauşescu, când se formulează această revendicare. De aceea, consider că momentul Motru-1981 se constituie într-o veritabilă mişcare anticomunistă şi este, din această perspectivă, prima manifestare a rezistenţei colective târzii la dictatura comunistă“. 

„Lui Bobu i-a căzut şapca de activist de pe cap“

Emil Bobu, al doilea om din PCR, a fost trimis la Motru să rezolve situaţia, dar minerii au aruncat cu cartofi în el şi i-au dat şapca jos de pe cap: „Se poate contura faptul că în prima parte a zilei de 19 octombrie s-au conturat trei centre puternice de rezistenţă: 1. în zona centrală a oraşului cu participanţi foarte diferiţi (femei, muncitori care nu se aflau în acea dimineaţă la lucru. ţărani, veniţi să se aprovizioneze); 2. la mina Roşiuţa şi 3. mina Leurda“.

La mina Leurda au ajuns cei mai mulţi activişit de partid în vrunte cu primul secretar de atunci N. Gavrilescu. Protestatarii refuză dialogul. În curtea unităţii erau aproximativ 1000 de oameni, care-i cer să vină Ceauşescu. Primul secretar informează conducerea centrală de partid şi securitatea, iar Emil Bobu, secretarul cu probleme organizatorice la CC al PCR, care se afla într-o vizită de lucru la Craiova primeşte ordin din partea lui Ceauşescu să vină la Motru. Bobu a venit la Leurda, dar minerii îl aşteptau pe Ceauşescu. Acesta le spune că Ceauşescu nu vine şi să-i spună lui problemele.

„Asupra tribunei improvizate s-a abătut o ploaie de cartofi. Lui Bobu i-a căzut şapca de activist de pe cap. Se mai discută şi acum că cineva din mulţime a luat şapca, a scuipat în ea şi i-a îndesat-o lui Bobu pe cap. (...) Numărul 2 în PCR îi spune şefului că minerii sunt nemulţumiţi de raţionalizarea pâinii, dar o să rezolve situaţia. Probabil la cerea lui Bobu au venit din nou la Leurda maşinile  cu pâine. Minerii resping categoric compromisul. Sosesc şi opt maşini ale pompierilor pentru intimidarea mulţimii. Nu au curaj să deverseze apa peste mulţime“, menţionează Gheorghe Gorun. 

Minerii se strâng în faţa în clădirea în care se aflau sediile instituţiilor importante 

În după amiaza zilei de 19 octombrie, în centrul oraşului, în faţa unui bloc în care se aflau sediile tuturor instituţiilor se strând 3000-4000 de mineri. Manifestaţia se desfăşoară paşnic. Ceauşescu discută direct cu Bobu despre situaţia de la Motru. Alături de mineri mai protestează şi locuitorii oraşului. Numărul protestatarilor creşte. „În faţa ripostei hotărâte a minerilor, autorităţile comuniste renunţă la aplicarea Decretului de raţionalizare a pâinii. Decizia este luată la cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, minerii nu încetează revolta. Aceasta înseamnă că revendicările lor sunt mult mai serioase. Au pornit de la lipsa pâinii, dar, de fapt, s-au săturat de regimul comunist opresiv“, mai notează istoricul Gheorghe Gorun. 

Minerii devin din agresivi şi de necontrolat. Treptat, acţiunile se radicalizează. În jurul ora 18.00 este aruncată prima piatră într-un geam. Cei aflaţi pe scara de la intrare, activişti şi miliţienii se retrag în interiorul blocului. „Cei de la Roşiuţa veneau compact, cal legiunile romane. Aceasta exprimă coeziunea sufletească a minerilor, solidaritatea generată de greutăţi“, a spus Victor Baroianu, şeful Miliţei Motru. 

Autorităţile organizează un „comandament de criză“ şi pregătesc represiunea. Din comandament fac parte şeful Miliţiei Judeţene, al Securităţii, Emil Bobu, Nicolae Gavrilescu, primul secretar, şeful Procuraturii militare etc. Potrivit unor mărturii, toate geamurile clădirii în care se aflau sediile instituţiilor sunt sparte şi se dă foc sediului miliţiei aflat la parter, după ce au fost rupte gratiile. Pompierii civili au încercat să intervină, dar maşina a fost distrusă. Aceasta era plină cu fecale. Oamenii securităţii infiltraţi îi îndemnau pe oameni să meargă acasă că sunt filmaţi. „În jurul ore 22.00, Motrul este în stare de război. Atitudinea autorităţilor îi îndârjeşte pe răzvrătiţi. Ei nu fac decât să toarne gaz pe foc. . În piaţă se găseau câteva mii de oameni. Alte mii umpleau străzile şi aleile învecinate. (...) În disperare de cauză, diriguitorii politici aduc la Motru sute de tone de pâine, carne, conserve şi brânzeturi", menţionează Gheorghe Gorun

Lupta

Minerii au cucerit sediul Consiliului Local şi al Miliţiei. „Momentele culminante ale luptei se desfăşoară între orele 22.00 şi 1.00 (20 oct). Ca la un semn, uşile de la intrare, gratiile de la ferestre şi tocurile acestora au fost smulse şi protestatarii au pătruns în interior. O lovitură cu parul i-a zburat pistoletul din mână comandantului miliţiei. V. Nişulescu s-a căţărat pe firul telefonic până la etajul IV. Acolo a găsit un securist pe care l-a pus să-i ţăină de cablu, iar el l-a tăiat cu piconul. După ce mulţimea pătrunde în primărie se întrerupe curentul electric. Un manifestant intrat în birourile miliţiei aprinde dosarele  cu caziere. Se declanşează incendiul. Se sparge camera în care era depozitat armamentul. Şeful miliţiei trage în plafon pentru a-i speria. Manifestanţii renunţă la intenţia de a prelua armamentul. Minerii se împrăştie prin toate încăperile. Sunt aruncate pe geamuri tablourile lui Ceauşescu, steagurile roşii, butelii de aragaz, maşini de scris, alimente, ţigări, băuturi. Cei baricadaţi se retrag spre etajele superioare. S-a instalat deruta. (...) Bătălia asupra sediului este câstigată de mineri. Din acest moment intervin trupele de represiune“, menţionează istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea «Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1981)».

S-a tras cu gloanţe

La Motru au fost aduse efective militare d ela Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin şi Motru. Intrările în oraş au fost blocate. O grupă antitero pătrunde în incinta Consiliului Local şi minerii sunt atenţionaţi să părăsească piaţa pentru că, altminteri, vor fi împuşcaţi. De pe toate blocurile şi din incinta şcolii generale începe să se tragă cu arme automate. „În legătură cu caracterul focului, părerile sunt împărţite. Cei mai mulţi spun că s-a tras cu cartuşe de război, dar focul nu a fost executat asupra mulţimii. Atmosfera este descrisă ca una de groază. (...) De cartuşe de război vorbeşte şi Gh. Sîrbu: «În Şcoala nr.1 au ajuns gloanţele. Sub tencuială se pot vedea urmele gloanţelor». V. Lupu: «A fost o noapte de groază. Multe trasoare şi împuşcături de mitralieră» (...) Cu certitudine a fost un foc combinat: cartuşe de război, cartuşe trasoare, cartuşe de manevră. S-a creat un adevărat vacarm. În timpul executării focului, securiştii dee la dezinformare au revenit în mulţime. Aceştia au reţinut mai multe persoane pe care le-au condus la puncte de triere. Nu ştim ce s-a întâmplat cu aceşti oameni. Cei condamnaţi sunt convinşi şi acum că mulţi răsculaţi au fost omorâţi“, mai notează istoricul Gheorghe Gorun. 

Tot pentru dispersarea manifestanţilor se apelează la o altă metodă. Sunt aduse maşini de pompieri militari încărcate de la canalul rezidual. „Au fost plasate în dispozitiv câteva tunuri cu apă.  Mulţimea de miliţieni şi securişti au intervenit în forţă. Sunt reţinuţi toţi cei care cad în mâna lor. (...) Conţinutul cisternelor şi al tunurilor de apă a fost deversat peste participanţi. Uzi şi îngheţaţi, epuizaţi psihic şi fizic, minerii încep să se retragă de pe câmpul de luptă. Din fericire, la Motru nu a curs sânge...“, scrie Gheorghe Gorun în lucrarea sa. Liniştea se intalează în oraş în jurul ore 5 dimineaţa. 

«Se cumpărau alimente în cantităţi enorme»

A doua zi, oraşul era plin de militrari şi miliţieni. Domnea o linilte deplină. Nu era nimeni care să fie lăsat să intre în oraş. În unele mine nu se intră la lucru în formaţie completă. Autorităţile se aşteptau la o nouă mişcare din partea minerilor, dar nu s-a mai întâmplat nimic. S-a trecut apoi la curăţenie în oraş. „Comandamentul“ patronat de Bobu a mai decis: aproviziobarea abundentă a tuturor magazinelor alimentare din Motru şi de la exploatările miniere, reluarea activităţii la toate întreprinderile , organizarea în toate unităţile economice şi în toate instituţiile a unor adunări generale de partid, sindicat, ale oamenilor muncii în care să se înfiereze atitudinea minerilor şi acţiunile «huliganice» ale acestora. (...) N Botezatu îşi aminteşte: «A doua zi dimineaţă, la prima oră, erau peste 20 de camioane ce descărcau marfă numai la Autoservirea din centru. Se cumpărau alimente în cantităţi enorme: carne, unt, cafea, pâine, conserve etc»“, mai menţionează istoricul Gheorghe Gorun. 

Nouă persoane au fost condamnate

În toate unităţile miniere s-a înfiinţat câte un birou al securităţii. La Motru, decretul de raţionalizare a pâinii nu mai avea să se aplice. În plus, se înfiinţează o asociaţie legumicolă pentru a aproviziona piaţa din Motru. Nouă dintre participanţii la revoltă sunt condamnaţi la pedepse cuprinse între 7 şi 8 ani de închisoare, dar nu din rândul personalităţilor minerilor. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite