Procesele în care soţia mareşalului Ion Antonescu a fost acuzată de bigamie şi de furt din sediul Ambasadei URSS

Maria Antonescu a fost judecată în trei procese şi a sfârşit într-un bordei din Bărăgan

Soţia mareşalului Ion Antonescu, arestat pe data de 23 august 1944 şi executat doi ani mai târziu, a fost judecată în trei procese, dintre care două au avut loc după moartea soţului ei.

Primul proces a pornit de la duşmănia lui Moruzov, şeful Serviciului Secret, faţă de generalul Ion Antonescu, pentru că acesta avea o atitudine ostilă cu privire la regele Carol al II-lea. În aceste condiţii, Moruzov a căutat tot felul de informaţii pentru compromiterea lui Antonescu. 

„Moruzov a căutat elemente legate de viaţa particulară a acestuia şi în acest sens a descoperit că Maria Antonescu, soţia lui, care fusese mai înainte nevasta unui evreu francez, Fuller, divorţase de acesta la Paris, dar nu întocmise forma transcrierii hotărârii de divorţ, ceea ce, după legile ţării noastre, lovea divorţul de nulitate, iar ea era – în consecinţă – bigamă. Acest Fullert fusese antreprenor de tripouri, iar soţia sa de atunci, Maria Antonescu de mai târziu, se afirmase că fusese utilizată să racoleze clienţi pentru jocurile de noroc.

Făcând parte din categoria de oameni care-şi câştigă existenţa la marginea Codului penal, Fuller nu a fost greu să fie convins să depună o plângere justiţiei române împotriva Mariei Antonescu, urmând a fi declarată bigamă. Cât a încasat de la Serviciul Secret pentru aceasta este greu de reconstituit. Avocatul său în acest proces a fost Oswald Teodoreanu, tatăl scriitorilor Păstorel şi Ionel Teodoreanu, iar Antonescu şi-a luat ca avocat pe Mihai (Ica) Antonescu, de aici datând legăturile lor, care nu avea nicio relaţie de rudenie, fiind cazul numai al unei coincidenţe de nume“, arată istoricul Paul Ştefănescu în lucrarea „Enigme ale istorei române“.

Gazetarul H. Soreanu povestea că mareşalul a mers personal la redacţiile mai multor ziare şi i-a ameninţat pe cei responsabili să nu publice nimic despre proces, lucru care s-a şi întâmplat.

Procesul a ajuns până în faza finală, la Casaţie, unde a fost câştigat de soţia generalului Ion Antonescu, pe temeiul că pronunţarea divorţului se făcuse de instanţa franceză, iar dreptul civil francez nu prevedea obligativitatea transcrierii hotărârii de divorţ. „Datorită rolului său în acest proces, Ica Antonescu a ajuns vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, iar judecătorul Lupu va ajunge preşedinte al Curţii de Casaţie“, mai arată Paul Ştefănescu.

Ultima întâlnire dintre Ion Antonescu şi soţia sa

Ultimele două procese au fost deschise în baza unor documente din dosarul mareşalului Ion Antonescu. A fost arestată în acelaşi timp cu soţul ei şi a îndurat condiţiile grele din închisoarea sovietică Lublianka. A fost adusă în ţară în anul 1946 şi întemniţată în subsolul Ministerului de Interne.

În ziua execuţiei mareşalului, Maria Antonescu a fost luată din celula sa şi dusă la Jilava, pentru o ultimă întâlnire cu soţul ei, care îi oferă câteva foricele albastre şi i-a citit o scrisoare pe care o pregătise special. Ion Antonescu i-a oferit la final şalul său şi ceasul de la mână, dar gardianul care era prezent nu i-a dat voie.

Condamnarea şi anularea sentinţei

Dosarul Mariei Antonescu a fost dat spre judecare, în iarna anului 1947, judecătorilor Octavian Căpăţână şi Scarlat Şerbănescu.

„Judecata a decurs în lipsa inculpatei. Ministerul public pusese concluzii categorice, fără ezitare, de respingere a contestaţiei făcută de inculpată. Avocaţii şi împuterniciţii s-au comportat ca şi cum nu ştiau despre cine este vorba“,

se mai preciează în volumul „Enigme ale istoriei române“. Maria Antonescu era acuzată că în vara anului 1941 a dispus să se ridice din localul Ambasadei URSS mobilier, veselă, covoare şi alte obiecte casnice pe care le-a dat în folosinţă unor cantine şi spitale militare, iar pe altele şi le-a însuşit. Procesul s-a desfăşurat în lipsa inculpatei şi nu s-a administrat nicio altă probă, situaţie neobişnuită. Completul de judecată a amânat de mai multe ori sentinţa. Până la urmă a fost condamnată pentru furt şi abuz de putere la un an de închisoare corecţională şi la achitarea ueni sume de 100.000 de lei, cheltuieli de judecată. Sentinţa a rămas definitivă.

Maria Antonescu a aflat de condamnare, cu toate că nu a primit vreo citaţie să se prezinte la proces, astfel încât a formulat contestaţie în anulare pentur că nu primise vreun act de procedură. Sentinţa i-a fost favorabilă, dar nu a fost aplicată vreodată de puterea comunistă:

„Instanţa admite contestaţia înregistrată la acest Tribunal cu nr. 36.002/1947, declarată de Maria Antonescu, văduvă, domicilată în Bucureşti, aleea Arhiducesa ileana nr. 16 şi, în consecinţă, retractează mandatul de arestare nr. 357/1947 al acestui Tribunal şi anulează mandatul de arestare nr. 199.566 din 17 noiembrie 1947 emis de Parchetul Tribunalului Ilfov, în executarea sus zisei sentinţe. Fixează un nou termen pentru judecarea procesului în fond la 28 ianuarie 1948, citându-se inculpata, iar martorii vor fi aduşi cu mandat. Cu recurs“. Cu toate acestea, Maria Antonescu a rămas condamnată.

După execuţia mareşalului Ion Antonescu, din iunie 1946, soţia sa a avut timp de câteva luni domiciliul forţat în Bucureşti, după care, la fel, a avut domiciliul forţat în Bărăgan, unde a trăit până la sfârşitul vieţii într-un bordei de pământ. A murit în anul 1956.