UPDATE/ Primarul unei comune din Gorj, „săltat“ de mascaţi chiar din sediul instituţiei. A fost reţinut pentru 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul liberal din comuna Albeni a fost ridicat de mascaţi  Foto: Gorjonline.ro
Primarul liberal din comuna Albeni a fost ridicat de mascaţi  Foto: Gorjonline.ro

Primarul comunei Albeni, din judeţul Gorj, a fost luat cu duba de mascaţi din sediul instituţiei. Primarul Ionuţ Stan a fost acuzat de-al lungul timpului de o serie de infracţiuni deosebit de grave.

UPDATE

Ionuţ Stan, primarul comunei Albeni, a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat o serie de infracţiuni de corupţie: trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu. Acesta ar fi primit repetat sume de bani pentru angajări.

Ştirea iniţială: 

„Să lăsăm autorităţile să îşi facă treaba. Nu este nicio acuzaţie. Mă ştiu un om drept. A fost o percheziţie şi atât“, a spus primarul Ionuţ Stan, de la PNL, la ieşirea din sediul primăriei. 

Percheziţia de la Primăria Albeni a durat câteva ore.

Mascaţii nu au lăsat pe nimeni să intre în sediul primăriei. Nu se cunoaşte în ce dosar se fac percheziţii şi cine sunt persoanele acuzate. 

Reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie se află şi ei printre cei care participă la acţiunea de la Albeni. 

Dosarul în care se fac cercetări este înregistrat la Tribunalul Gorj.

De-a lungul timpului, primarul comunei Albeni, Ionuţ Stan, a fost implicat într-o serie de dosare penale care vizau infracţiuni ca luare de mită, abuz în serviciu, instigare la fals şi uz de fals.

Acesta a fost acuzat că a primit o sumă de bani pentru angajarea unui asistent medical, care, ulterior, după ce a fost angajat, a fost pus de primar să muncească la construcţia vilei sale din Târgu Jiu, la fel ca şi alţi salariaţij din Primăria Albeni. 

De asemenea, edilul de la Albeni a mai fost acuzat că ar fi pretins bani din sporurile pentru COVID-19 primite de unii salariaţi. Primarul Ionuţ Stan a fost acuzat în nenumărate rânduri şi de comportament abuziv şi de abuz în serviciu. 

Vom reveni cu amănunte.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Companie din Ucraina, pe cale să îşi relocheze producţia în Târgu Jiu

UPDATE Incendiu la liftul din Spitalul Judeţean de urgenţă Târgu Jiu. Zeci de persoane au fost evecuate 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite