Povestea profesoarei de geografie Ortensia Racoviţă, fosta Miss România, pentru care scriitorul Alexandru Odobescu a făcut o pasiune fatală

Ortensia Racoviţă a fost o adevărată intelectuală, care a lăsat lumii ştiinţifice lucrări de mare valoare, una dintre acestea fiind chiar şi premiată de Academia Română. A avut şi o aventură cu scriitorul Alexandru Odobescu, despre care se spune că s-a sinucis fiindcă n-ar fi putut accepta refuzul profesoarei de geografie Ortensia Racoviţă.

Aceasta a fost aleasă Miss România la un concurs de frumuseţe la care a participat în tinereţe. A fost soţia dramaturgului Alexandru Davila. A divorţat şi s-a căsătorit cu Teodor Racoviţă, secretarul lui Titu Maiorescu. A urmat aventura cu scriitorul Alexandru Odobescu, cu 30 de ani mai în vârstă decât ea, iar, apoi s-a căsătorit cu profesorul Gheorghe Buzoianu, un intelectual din tîrgul Botoşanilor.

Conform unei cercetări făcute de Alexandru Davila, străbunicul Ortensiei s-a născut în Boemia şi a fost medic, iar străbunica a fost de naţionalitate italiană. Străbunicul a fost o persoană foarte influentă, fiind decorat de împăratul Austriei cu ordinul „Franz Iosef” şi devenind baron de Lippa, în anul 1856. Théodore, tatăl Ortensiei, ocupă mai multe funcţii în statul român. 

Ortensia Kemminger s-a născut la data de 18 iunie 1864. „Ortensia este absolventă a secţiei normale de la Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti. Acolo îl va avea profesor de franceză pe Alexandru Davila (12 februarie 1862 – 19 octombrie 1929), cu care se căsătoreşte la 5 decembrie 1885. Tot în 1885 (în octombrie) obţine, prin concurs, catedra de geografie la Externatul secundar de fete Nr. 1 din Bucureşti. Vor avea doi copii şi un mariaj scurt, încheiat în 1888, din motive necunoscute, asupra cărora se poate doar specula…(...) Cei doi copii ai Ortensiei au şi ei biografii interesante. Primul, Carol (Citta) Davila, se naşte la 1 decembrie 1886 şi va face carieră politică, ajungînd ministru plenipotenţiar la Varşovia şi, ulterior, la Washington. „Frumos ca un zeu”, el se căsătoreşte, în 1913, cu Arabella Yarca (Iarca), descendentă pe linie maternă din familiile boiereşti Prejbeni şi Lahovari. Părinţii fetei se opun, cunoscîndu-i apucăturile. Citta e un aventurier şi un cartofor celebru în epocă. E prieten de masă cu Carol al II-lea şi pierde enorm, spre disperarea socrilor, sătui de scandal şi de datoriile pe care trebuie să i le achite. El îi toacă averea Arabellei, care îl divinizează, aşa cum va mărturisi în carnetul intim intitulat sugestiv De pe o zi pe alta. Mare crai, Citta se înrolează în 1916 şi face acte de bravadă pe front, eroism care îl reabilitează cumva în ochii soţiei, ceea ce nu împiedică divorţul, cu tapaj, din 1925. După război, el se implică în activitatea politică. În 1926 candidează pe listele liberalilor şi îl provoacă la duel pe prefectul de Vlaşca, un anume colonel Gagiu, pe care totuşi refuză să îl împuşte. Atacat pe holurile Camerei Deputaţilor, se duelează şi cu prefectul averescan de Dolj, Constantin Milcoveanu, pe care îl răneşte cu spada, lăsîndu-l infirm. Critică relaţia lui Carol al II-lea cu Elena Lupescu. La 15 iulie 1929 devine ministru plenipotenţiar la Washington, de unde va continua campania împotriva regelui, revenit pe tron. Exasperat, acesta îl demite la 21 aprilie 1938, retrăgîndu-i cetăţenia română, într-un act de răzbunare. După al Doilea Război Mondial, Citta Davila devine şeful Comitetului Naţional Român din Exil, opunându-se noului regim comunist. Se sinucide, în condiţii neclare, în 1963, la New York. Fratele său, Theodor, se naşte în 1889, fiind şi el o figură mondenă a Bucureştilor. În ciuda educaţiei primite şi a familiei din care provine, el se arată atras de... fotbal, fiind primul care aduce o minge în România, spre uimirea contemporanilor, care nu înţeleg regulile acestui joc straniu. Tot el este fondatorul primei echipe de fotbal de la noi, Olympia Bucureşti, cu care va cîştiga campionatul naţional de mai multe ori. Activează apoi ca arbitru într-un sport care începea să devină tot mai îndrăgit“, arată Adrian Jicu, istoric literar şi directorul Bibliotecii „C. Sturdza” din Bacău într-o lucrare publicată în „Dilema Veche“.

Supă moartea lui Odobescu, a cerut transferul în Botoşani

În anul 1892, Ortensia este decorată şi cu medalia „Bene Merenti”, cl. a II-a pentru studii geografice, pentru Dicţionarul geografic al judeţului Bacău, o lucrare solidă valoroasă, care a fost principala sursă, de documentare despre Bacăul de la sfârşit de secol XIX. „Pasionată de meseria pe care o practică, Ortensia nu se opreşte aici şi tipăreşte, în 1893, un Curs de geografie. Tot acum, la începutul lui 1893, o găsim în paginile mensualului „Altiţe şi Bibiluri”, condus de Smaranda Andronescu (Smara), unde colaborează, alături de alte dame din lumea bună, care luptă pentru emanciparea femeilor din România: Maria Ghika, Bessie Ionescu, Elena Hubsch, Henrieta Sihleanu, Sofia Candiano, Ermina Walch, Esmeralda Culianu, Cornelia din Moldova, Didina Vlădescu etc. E şi o prezenţă mondenă, frumuseţea şi inteligenţa atrăgînd atenţia celor din jur, deopotrivă bărbaţi şi femei. Ascensiunea ei profesională continuă, Ortensia devenind, în 1895, directoare a Externatului secundar de fete Nr. 2 din Bucureşti. Al. Odobescu se îndrăgostise de ea, dar Ortensia îi refuză avansurile, ceea ce îl va împinge pe academician la sinucidere şi va crea un scandal de presă. Din această cauză, la 22 noiembrie 1895, la 12 zile după moartea scriitorului, pentru a scăpa de gura lumii, ea cere transferul la Botoşani. De ce acolo? O va fi legat ceva de tîrgul din nordul Moldovei? Va fi dorit să fugă cît mai departe? Imposibil de precizat. Ştim sigur că, prin Ordinul nr. 8732, la 22 noiembrie 1895, doamna Ortenzia Buzoianu, născută Kemminger, profesor definitiv, vine în locul domnişoarei Em. Serescu, la catedra de geografie de la Externatul de fete din Botoşani. Documentul nu menţionează nimic despre motivele transferului sau despre scandalul legat de moartea lui Odobescu“, prezintă Adrian Jicu.

Ortensia s-a căsătorit respectabilul profesor de geografie şi istorie Gheorghe Buzoianu, de la Liceul „Mihai Bravul” din Bucureşti. Cei doi s-au căsătorit în anul 1895, iar, apoi, au plecat la Botoşani. 

„Sfidînd prejudecăţile, Ortensia îşi face treaba la catedră, se implică în viaţa culturală a Botoşaniului, participă la conferinţe şi întruniri artistice, devenind o figură de notorietate. Ea aduce un aer nou, de capitală, care trebuie să îi fi uimit pe tîrgoveţii cu mentalitate conservatoare. În martie 1897, ţine ea însăşi o conferinţă, relatată în detaliu de presa locală. După cum aflăm din revista „Ateneul din Botoşani”, nr. 10, aprilie 1902, p. 8, în sala Teatrului Popovici, în cadrul unui matineu literar-muzical organizat de secţia muzicală a Ateneului Român din Botoşani, doamna O. Buzoianu a prezentat un „Studiu comparativ asupra Munţilor Pădurea Neagră, Alpi şi Carpaţi din punct de vedere pitoresc”, ceea ce dovedeşte că se impusese deja drept unul dintre cei mai importanţi intelectuali ai urbei“, mai notează Adrian Jicu.

A fost director al unei şcoli de fete timp de şase ani 

Se implică în activităţi caritabile şi educative, încercând să-i ajute pe cei lipsiţi de posibilităţi materiale. În anul 1912 este numită prin Decret Regal directoare la Externatul de Fete, post pe care l-a ocupat până la pensionare în anul 1918. „Ea este aceea care a condus şcoala în timpul războiului pentru întregirea neamului. Cu toată greutatea acelor vremuri, D-na Buzoianu a luptat din răsputeri pentru ca şcoala să poată funcţiona, deşi localul îi fusese rechiziţionat pentru spitalul regional Nr. 284. Arhiva şcoalei arată cîtă energie i-a trebuit pentru ca să ţină şcoala cît mai puţin închisă”, menţionează Gabriela Leonardescu, autoarea unei monografii dedicată liceului.

Mai târziu, în anul 1920, Ortensia îşi reia activitatea la Abrud, unde se deschide Şcoala medie de fete. 

Ortensiei (Racoviţă) Buzoianu s-a stins din viaţă în 1935.