Povestea de iubire între Vasile Alecsandri şi slujnica poloneză Paulina Lucasievici: „Îmi vine s-o fur şi s-o duc la Mirceşti!“

Vasile Alecsandri s-a căsătorit cu servitoarea Paulina

Vasile Alecsandri s-a căsătorit târziu, la vârsta de 55 de ani, cu servitoarea Paulina din casa de la Mirceşti, pe care o remarcase la un han.

Vasile Alecsandri a avut o copilărie fericită, petrecută mai ales la Mirceşti. În anul 1834 este trimis la Paris, cu diligenta, pentru a studia, aşa cum era moda vremii. Se îndrăgosteşte prima dată în timp ce se pregătea de bacalaureat de nepoata unui general care locuia pe aceeaşi stradă, Notre Dame des Champs. În 1839 se întoarce acasă, dar înainte de ajunge pe meleagurile natale, face escale în Italia, la Florenţa, unde o cunoaşte pe Giuseppina, „buchetieră”, dar comunicarea lasă de dorit, pentru că nu cunoştea limba. 

Dragostea pentru actriţa Dridri

Alecsandri începe să devină un nume cunoscut în literatură. „La Mânjina, în vizită la Costache Negri, o cunoscu pe Elena Negri, sora acestuia. Deşi liberă, Elena are probleme grave cu sănătatea, fiind tuberculoasă. «A iubit–o?!», se întreabă G. Călinescu. «Ne îndoim», dă verdictul el, pentru că «Alecsandri e un bun prieten cu tabieturi, nu un tip de amant fatal cu cearcăne de disperare în jurul ochilor». Şi totuşi, Alecsandri scrie: «Iubesc şi sunt iubit!». Va fi nevoit, din nefericire, să verse «o lăcrimioară» pentru Elena, «pierdută în neagra veşnicie»“, relatează Eugen Şendrea în volumul „Iubiri vestite“.

Alecsandri trăieşte, apoi, o poveste de iubire cu tânăra actriţă, Dridri, pe care a cunoscută în anul 1848. După numai trei ani, aceasta se stinge la Paris. O va imortaliza în versurile: „Era graţioasă, Tânără, frumoasă, Vie Pariziană cu mii de–ncăntări, Mica ta guriţă, Ca o garofiţă, Purta o comoară de dulci sărutări”.

Insuccesul în dragoste, succesul în literatură 

Alecsandri îşi caută jumătatea, mai ales că anii treceau, iar nu se aşeza la casa lui. „Aude că la Valea Glodului, în ţinutul Sucevei, Anastasia Greceanu avea două fete de măritat: Calipsiţa şi Aristiţa. Îşi pune «cilindrul» peste chelie şi se aruncă în rădvan.(…) Nu s–a gândit nicio clipă însă la atitudinea Anastasiei Greceanu, mama fetelor. Şi iată, rădvanul intrând pe sub poarta conacului. Vizitiul struneşte caii. Alecsandri coboară, îşi îndreaptă spatele, apucă bastonul în mâna dreaptă şi porneşte spre treptele de lemn, unde îl aştepta Aristiţa şi Calipsiţa. Salută ceremonios cele două fete, ridicând pălăria şi dezvelindu–şi chelia. Prin lornion, mama urmăreşte scena. Strâmbă din nas. Alecsandri nu e ce le trebuie fetelor. Ca urmare, îl întâmpină rece. Se aşezară toţi patru la masă. O slujnică îi servi cu şerbet şi apă rece ca gheaţa. Alecsandri încercă un dialog când cu Aristiţa, când cu Calipsiţa. Soseşte şi fratele fetelor, Georges. Atmosfera e departe de a fi destinsă, cum ar fi sperat el. Georges, de la care spera să-l sprijine, mai rău îl încurcă. Pare un prostovan cu ifose. Fetele? Nici ele nu strălucesc. Sunt sclifosite, preţioase, doresc să fie ce nu sunt. Vasile Alecsandri încercă să spargă gheaţa cu câteva glume. N-are nicio şansă. Nimeni nu zâmbeşte. Mai mult, Anastasia Greceanu nu pare deloc încântată de peţitor. Soseşte şi cafeaua. Aceeaşi atmosferă greoaie“, se prezintă în lucrarea „Iubiri vestite. Găseşte o scuză şi pleacă dezamăgit şi revoltat. Ajuns la Iaşi, a aşternut pe hârtie „Două fete şi-o neneacă”.

„Citind-o, prietenul său Flechtenmacher s–a amuzat grozav. Imediat a pus cupletele pe muzică. Succesul a fost imens. Alecsandri n-a crezut nici prin vis că va încânta publicul ieşean cu păţania lui de la Valea Glodului. I se cere «continuarea». Teatrul ieşean e luat cu asalt la «Chiriţa în Iaşi», «Chiriţa în provincie» şi «Chiriţa în balon». Alecsandri se răzbunase, iar Chiriţa a trecut în nemurire. Dar el rămăsese tot burlac, împlinise 55 de ani“.

Servitoarea Paulina care i-a devenit soţie

Alecsandri se va căsători în 1870 cu tânăra Paulina Lucaşievici, în vârstă de 35 de ani, fostă hangiţă. Radu Rosetti a relatat povestea de iubirea: „Confortul vieţii la Mirceşti, unde primea des vizitele numeroşilor prieteni şi cunoscuţi, era deosebit de îngrijit şi de mare, graţie silinţilor femeii de condiţiune foarte umilă, din care întâmplarea făcuse soţia lui Vasile Alecsandri. Ţinând amănuntele acestei întâmplări de la o rudă aproape şi intimă a poetului, le redăm aici; doamna Maria Grigoraş, o vară primară a lui Alecsandri, mi–a povestit prin anii 1880–1890 (dacă nu mă înşel) cum, întorcându–se împreună cu Alecsandri în anii 1858–1860 de la Mirceşti, unde petrecuse câteva zile, la Iaşi, călătorii s–au oprit la Târgul Frumos, la vestitul rateş ce-l ţinea Novakovski, un fost bucătar a lui Petru de Mavrogheni, pentru a lua acolo dejunul, totdeauna foarte bine gătit de acest meşter în arta culinară. După dejun, pe când se înhămau caii la trăsură spre a pleca înainte, Alecsandri, care hoinărea prin rateş, veni spre vară–sa care îl aştepta şi–i zise pe franţuzeşte: – Mario, Novakovski are aici o slujnică drăguţă... Tare îmi  vine s–o fur când m–oi întoarce şi s–o duc la Mirceşti.

Doamna Grigoraş crezu că acest proiect al poetului alcătuia numai o glumă, dar, după câteva luni, mergând iar la Mirceşti, văzu acolo pe o tânără servitoare, destul de plăcută, bine îmbrăcată, despre care văru–său îi zise că este aceea pe care o  văzuse la Târgul Frumos, la Novakovski, pe care a adus–o ca să–i îngrijească de casă şi de care este foarte mulţumit, îi mai spuse că se numeşte Paulina şi este poloneză. Şi Paulina nu numai că a rămas până la moarte în casa lui Vasile Alecsandri, dar născându–i după doi sau trei ani o fată, bucăţică ruptă din-tr–însul, prin îngrijirea trebuinţelor sale materiale, făcându-i-se indispensabilă, a luat–o de soţie. Iar după ce a început să îmbătrânească, o lua cu dânsul în toate deplasările lui, astfel că fostei servitoare care altădată spăla scândurile în rateşul lui Novakovski i-a fost dat să fie împreună cu bărbatul ei, musafir al regelui Carol şi al reginei Elisabeta la Peleş, şi să facă parte din corpul diplomatic din Paris”.