Poliţistul supercalificat: a absolvit două facultăţi şi a terminat şef de promoţie şcoala de agenţi de la Câmpina: „Calitatea costă, dar lipsa calităţii costă şi mai mult“

Poliţistul supercalificat: a absolvit două facultăţi şi a terminat şef de promoţie şcoala de agenţi de la Câmpina: „Calitatea costă, dar lipsa calităţii costă şi mai mult“

Cristian Turturea este şef de promoţie al Şcolii de agenţi de poliţie de la Câmpina

Cristian Turturea, în vârstă de 25 de ani, din comuna gorjeană Mătăsari, este şeful de promoţie din acest an al Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr“ din Câmpina. El a absolvit şcoala cu media 9,93, cea mai mare dintre rezultatele celor 481 de absolvenţi. Şeful de promoţie de la Şcoala de agenţi de poliţie este absolvent a două facultăţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Turturea spune că s-a adaptat repede la viaţa militară, care presupune o serie de reguli stricte, şi recomandă ca discipliona dintr-o şcoală de acest să fie aplicată şi învăţământului public:

„Am avut foarte mult de învăţat şi nu prea aveam timp liber, aşa că a trebuit să preţuiesc fiecare moment. Prima săptămână a fost mai greu până când m-am acomodat şi a fost totul în regulă. Mi-a plăcut disciplina care este într-o şcoală de poliţie şi ar fi bine să existe şi în alte instituţii de învăţământ, unde elevii nu mai sunt preocupaţi să înveţe şi lipsesc de la cursuri. La noi nu se punea problema de ţinută sau de absenţe de la ore. Niciodată nu a existat vreo absenţă. Disciplina din şcoala de poliţie presupune, în primul rând, o responsabilizare a fiecăruia: să te pui seara în pat la oră fixă, să te trezeşti la oră fixă, să-ţi respecţi colegii, să nu vorbeşti urât, să te ocupi de curăţenie“, ne povesteşte şeful de promoţie.
 

Care a fost cea mai slabă notă

Nota 8 obţinută la instruire militară în primul an de studiu a fost cea mai slabă care a fost trecută în catalogul şefului de promoţie. „În fiecare lună se scotea clasamentul şi se vedea cine e pe primul loc, în funcţie de note. După ce am obţinut media de şcolarizare, am susţinut examenul de absolvire, care a constat în patru probe: scris, ora, probă sportivă şi tragere. Media de la examenul de absolvire s-a adunat cu media de şcolarizare şi s-a împărţit. Am avut media de şcolarizare 9.93, iar media de la examenul de absolvire a fost tot 9.93.  Singura notă proastă în Şcoala de poliţie a fost 8, care a fost şi prima notă, la cursul de instruire militară din primul an şi m-a tras în jos“, spune cristian Turturea.
 

Secretul notelor bune

 
Cristian spune că nu a învăţat pentru note, ci pentru a se pregăti cât mai bine pentru meseria de poliţist: „ Ce m-a determinat să învăţ a fost să ştiu să îmi fac meseria la locul de muncă în care voi fi“, a precizat tânărul agentul de poliţie“.
 
Şeful de promoţie precizează că secretul rezultatelor bune este timpul liber pe care l-a dedicat în totalitate pregătirii pentru şcoală:
 
 
„Secretul notelor bune a fost vinerea, sâmbăta şi duminica petrecute în sala de clasă la studiu, iar de luni până vineri, studiul de la ora 14:30 la 23:00, trezitul de dimineaţă de la ora 4:00 şi din trei ocazii în care colegii m-au invitat să plecăm la munte sau la mare, eu am acceptat doar una singură. Multă muncă şi ambiţie“.

A absolvit două facultăţi

Cristian Turturea a terminat în anul 2010, Colegiul Tehnic Mătăsari. În acelaşi, a susţinut examen de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie, dar a fost respins. „Mi-am dorit încă din liceu să devin poliţist, dar nu m-am pregătit suficient şi nu am reuşit să intru la Şcoala de Agenţi de Poliţie“, spune Cristian. În acelaşi an, s-a înscris la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii Petroşani, iar în anul următor a început să urmeze şi cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea „Constantin Brâncuşi“. A urmat în paralel cele două facultăţi şi a reuşit să le finalizeze cu brio. 
 
Am luat exemplul unui prieten care încercase de şapte ori să intre şi până la urmă a reuşit, iar el m-a încurajat. Am susţinut examenul în anul 2015 şi am fost admis. A fost o concurenţă destul de mare, de peste patru candidaţi pe loc“, ne-a povestit Cristian.
 

«Calitatea costă, dar lipsa calităţii costă şi mai mult»“

 
Ca orice tânăr la început de drum, Cristian îşi doreşte să se producă muilte schimbări. El vrea, în primul rând, ca gradul de responsabilitate al poliţiştilor să fie mai ridicat: „Este cel mai dificil de lucrat cu cetăţeanul şi, din acest motiv, trebuie să fiu foarte bine pregătit şi să cunosc legislaţia. Mi-aş dori ca din partea lucrătorilor de poliţie să existe o seriozitate mai mare, să trateze cu responsabilitate fiecare activitate pe care o desfăşoară în relaţia cu publicul, să existe o mai bună colegialitate şi să meargă pe principiul «Calitatea costă, dar lipsa calităţii costă şi mai mult».“
 

„Cred că m-aş descurca în orice domeniu“

 
Cristian îşi doreşte să trăiască şi să munceasă la el acasă, în Gorj. „La repartiţie am intrat primul şi, având media cea mai mare, am ales să vin în judeţul meu, pentru că dacă în viaţa mea nu sunt alături de oamenii lângă care am crescut, de mediul în care am trăit, de zona în care am copilărit, atunci la ce îmi foloseşte? Am dorit să fiu pe meleagurile mele. La şcoală ne-am pregătit în toate specializările şi cred că m-aş descurca în orice domeniu“, a mărturisit tânărul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: