VIDEO Poliţiştii locali din Târgu-Jiu vor să amendeze mai mulţi cetăţeni pentru postări pe Facebook la adresa instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi localnici din municipiul Târgu Jiu au primit invitaţii la sediul Poliţiei Locale din oraş, pentru a fi sancţionaţi pe motiv că au făcut anumite comentarii pe Facebook.

Cei vizaţi au fost chemaţi să se prezinte pe data de 21 februarie pentru „aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991“. La motivare se menţionează următoarele: „Proferarea de expresii jignitoarea menite să lezeze demnitatea şi onoarea Poliţiei Locale Târgu Jiu, prin intermediul unei reţele de socializare, în data de 15.01.2017“. Invitaţia este semnată de şeful Serviciului Ordine Publică.

Înregistrare video cu maşina Poliţiei Locale în acţiune

Totul a pornit de la un filmuleţ surprins în trafic, în care o maşină cu însemnele Poliţiei Locale este înregistrată video în timpul unei depăşiri pe linie continuă cu semnalele luminoase în funcţiune. Subiectul dezbătut pe marginea imaginilor se referea la interzicerea sau nu de către legile în vigoare a folosirii girofarului şi a încălcării regulilor în trafic de către o maşină a Poliţiei Locale.

Un localnic pe nume Gabi Pârvulescu este cel care a postat înregistrarea, el fiind la volanul unei maşini care venea din sens opus şi a fost nevoit să tragă brusc de volan pentru a evita un impact cu maşina Poliţiei Locale:

Maşina Poliţiei Locale Târgu Jiu a fost surprinsă în trafic în timpul unei depăşiri

„Nu am fost găsit de poştaş acasă şi urmează să ridic invitaţia. A fost o postare pe care am retras-o la rugămintea celor de la Poliţia Locală. Era o vorba de o maşină a Poliţiei Locale cu girofarurile pornite şi intrări pe contrasens din scurt. Eu veneam din sens contrar. Cineva din spate i-a filmat şi mi-a dat mie filmarea. Din punctul meu de vedere este ilegal să se folosească luminile albastre în trafic. Ştiu că Legea 155 după care funcţioneză le dă voie, dar OUG 195 care prevede regulile în trafic nu îi menţionează la circulaţia prioritară. În OUG 16, când s-a republicat, s-a trecut şi ANAF.

«De ce nu a fost inclusă şi Poliţia Locală?» Au început comentarii după postarea filmuleţului. Unii dintre cei care au comentat sunt din poliţie, dar şi-au retras apoi comentariile. Erau comentarii nefavorabile. Nu mi s-a părut normal ce au făcut cei de la Poliţia Locală. Am făcut şi eu comentarii şi toată lumea. M-au distrat puţin cele menţionate în invitaţia pe care am văzut-o la alte persoane, pentru că se precizează că au fost făcute comentarii menite să lezeze demnitatea şi onoarea Poliţiei Locale Târgu Jiu. Păi stau şi mă gândesc dacă instituţia are demnitate şi onoare sau o persoană?“, spune Pârvulescu.

image

Ce spune reprezentantul Poliţiei Locale

Alexandra Petriţa, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu, susţine că reţeaua de socializare Facebook este considerată spaţiu public, printr-o hotărâre judecătorească, şi că poliţia locală este competentă să aplice sancţiuni: „Având în vedere atât motivarea Curţii de Apel Târgu Mureş, cât şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul nr. 144/43/2012, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4546/ 27 noiembrie 2014 au hotărât că profilul personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre prieteni putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoaşte. Un mesaj care, spus pe stradă (deci într-un loc public), constituie o faptă ilicită, va avea aceleaşi consecinţe juridice şi dacă va fi postat pe Facebook. Reţeaua de socializare Facebook nu poate fi asimilată unei casuţe postale electronic, mesajul fiind  lansat undeva “la liber”, urmând ca el să ajungă la toţi cei care, pe baza algoritmilor de funcţionare ai reţelei sociale, îl vor recepţiona. Mai mult decât atât, Conform codului penal, locul public este definit prin articolul 184: Art. 184. Sub aspectul faptelor arătate anterior, în temeiul Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele respective pot fi sancţionate contravenţional, iar poliţia locală are în competenţă conform Legii nr. 155/ 2010 aplicarea de sancţiuni contravenţionale din domeniul ordinii publice“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite