Poliţist lovit cu maşina de către un suspect de tâlhărie. Omul legii a fost aruncat într-un şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist gorjean aflat în urmărirea unor suspecţi de tâlhărie a fost lovit cu maşina şi a fost aruncat într-un şanţ. Din fericire, omul legii nu a avur nevoie de îngrijiri medicale.

Un bărbat din Târgu-Cărbuneşti, care mergea cu bicicleta la serviciu, a fost tâlhărit, vineri, 16 noiembrie, de trei tineri, pe un drum din localitatea Bărbăteşti. Tâlharii i-au luat portofelul, telefonul mobil şi verigheta pe care o purta pe mână.

Oamenii legii au organizat imediat filtre pentru prinderea celor trei. Poliţiştii au încercat să oprească în trafic un conducător auto, dar acesta a refuzat să oprească la semnalele agenţilor. Mai mult decât atât, cel aflat la volan l-a lovit pe poliţist cu oglinda retrovizoare a maşinii, iar acesta a căzut într-un şanţ. Din fericire, nu a fost rănit, iar oamenii legii au în urmărirea maşinii. Suspecţii au abandonat maşina şi au încercat să o incendieze. Poliţiştii au reuşit să-i prindă pe doi dintre fugari şi să stingă incendiul. Şi cel de-al treilea suspect a fost prins de oamenii legii. 

„Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore pentru ultraj, tâlhărie şi distrugere. Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile“,

a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite