Petrofac renunţă la exploatarea a nouă zăcăminte din Gorj. Ce se va întâmpla cu cei aproape 900 de angajaţi

Petrofac renunţă la exploatarea a nouă zăcăminte din Gorj. Ce se va întâmpla cu cei aproape 900 de angajaţi

Zăcămintele vor din exploatate de o firmă a OMV Petrom

Societatea Petrofac, care exploata nouă zăcăminte de ţiţei din zona Ţicleni aflate în proprietatea OMV Petrom, a decis încetarea anticipată a contractului încheiat în anul 2010 pe o perioadă de 15 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Decizia a fost luată ca urmare a pieţei actuale a petrolului. 
 „Contractul încheiat în 2010, cu o durată iniţială de 15 ani, viza revigorarea exploatării zăcămintelor mature de ţiţei din această zonă, printr-un proiect de redezvoltare a zăcămintelor. Pe durata contractului, Petrofac a derulat operaţiuni de producţie şi servicii aferente, în timp ce OMV Petrom a rămas titular în cadrul contractului de concesiune petrolieră şi deţinătorul drepturilor şi obligaţiilor existente conform Legii Petrolului“, se arată într-un comunicat al Petrom.
Activitatea şi cei aproape 900 de salariaţi vor fi preluaţi de o firmă a Petrom.
„După încetarea PEC Ticleni, operaţiunile petroliere din zonă vor fi continuate de către o companie deţinută de OMV Petrom, care va prelua de la Petrofac toţi cei aproximativ 870 de salariaţi.
Cele nouă zăcăminte de ţiţei din zona Ţicleni care au fost vizate de contractul cu Petrofac sunt zăcăminte mature, aflate în exploatare de peste 60 de ani“,
se mai arată în comunicatul de presă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările