O elevă de 13 ani s-a spânzurat după o ceartă cu părinţii

O elevă de 13 ani s-a spânzurat după o ceartă cu părinţii

O elevă în vârstă de 13 ani şi-a pus capăt zilelor, după o ceartă cu părinţii. Fata s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei.

O elevă în vârstă de 13 ani, din oraşul Tismana, a fost găsită spânzurată chiar de către mama sa într-o anexă a gospodăriei. 

Fata şi-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinţii. Mama minorei, în vârstă de 33 de ani, a sunat la 112, după ce şi-a găsit fiica fără suflare. Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, a precizat că s-a deschis o anchetă în acest caz:
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tismana au fost sesizaţi, ieri, cu privire la faptul că o minoră ar fi fost găsită spânzurată de mama sa într-o anexă a gospodăriei. Un echipaj de la Serviciul de Medicină Legală s-a deplasat la faţa locului şi a transportat cadavrul în vederea efectuării necropsiei“

S-a spânzurat după ce s-a întors de la şcoală

Fata era elevă în clasa a VII-a la Şcoala Celei. Elena a mers la cursuri şi când s-a întors de la şcoală s-a spânzurat. „Profesorul de educaţie fizică nu a văzut niciun fel de schimbare. A fost la ore. Părinţii sunt acasă. Mai plecau în străinătate, dar în ultima perioadă nu au mai plecat. Mai are o soră”, a spus Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările