Numele eroilor gorjeni din Primul Război Mondial, pe Calea Eroilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O Tabără de artă plastică şi de scriere creativă dedicată memoriei Unirii se desfăşoară în municipiul Târgu Jiu în perioada 1-7 octombrie.

Manifestarea este organizată Biblioteca Judeţeană ”Christian Tell” Gorj şi este concepută ca un prilej de dialog şi de schimb de idei între creatori şi între aceştia şi public, constituindu-se, în acelaşi timp, într-un prilej de încurajare a creaţiei tinerilor scriitori şi artişti plastici.    

Proiectul „Infocentenar – Eroi pe Calea Eroilor” este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Programul CENTENAR. „Obiectivul său este să readucă înaintea noastră eroi ai Primului Război Mondial, cunoscuţi, dar şi pe cei care nu poartă nume sonore, oameni care au ales să se sacrifice pentru noi, românii de astăzi şi se adresează tinerilor cu scopul de a valorifica şi disemina memoria istorică a comunităţii  contribuind la formarea şi exprimarea identităţii naţionale. 2018 vine cu o încărcătură istorică specială – sărbătorim prima sută de ani ai României în forma cunoscută de astăzi. Este o ocazie specială în care putem oferi tinerei generaţii repere din trecut, care să dea un sens viitorului. Aceste repere însă, au nevoie să fie traduse într-un limbaj nou, digital, accesibil şi dorit de tinerele generaţii. Putem conecta o lume veche, dar foarte importantă pentru noi, cu o lume nouă care se proiectează din ce în ce mai mult în viitor. Puterea de a merge înainte vine dinspre viitor, dar echilibrul vine din trecut“, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell“.

„Monument virtual“

Tema taberei este „Lupta de la podul Jiului“, din Primul Război Mondial, care a avut loc în anul 1916. Atunci, populaţia oraşului Târgu Jiu a luptat pentru a opri pătrunderea şi cucerirea localităţii de către trupele germane. „Suntem convinşi că în mediul gorjean, privind de aproape locurile în care s-au adus jertfe în războiul pentru întregirea neamului românesc, se pot scrie încă poveşti despre eroism, despre oameni curajoşi, altruişti, despre oameni simpli şi despre oameni care s-au distins în luptă, iar creatorii invitaţi vor reuşi să facă din nou nemuritoare aceste fapte pentru tinerii de astăzi. Proiectul are şi o importantă componentă dedicată implicării comunităţii locale. Cu ajutorul bibliotecarilor publici din judeţ vom documenta toate monumentele eroilor ridicate după sfârşitul Primului Război Mondial şi vom înscrie numele tuturor celor care s-au jertfit pentru idealul de unitate naţională într-o Listă a eroilor gorjeni ce va fi pentru prima dată aşezată acolo unde îi este locul, pe Calea Eroilor din Târgu Jiu, în sediul Bibliotecii Judeţene “Christian Tell” Gorj. Toate rezultatele obţinute din tabăra de creaţie, Lista eroilor gorjeni, traseele culturale, alături de alte conţinuturi relevante vor fi transpuse în format digital şi accesate prin intermediul unui Info-chioşc ce se va amplasa în holul Bibliotecii Judeţene “Christian Tell” Gorj. Vom realiza astfel un monument virtual care să îi menţină încă vii în memoria noastră pe cei care s-au jertfit pentru patrie. Căci cei care au plecat dintre noi, pot încă să trăiască, dacă noi nu îi îngropăm a doua oară, ci îi invităm să ne spună din nou şi din nou povestea lor. Aşa nu vom uita cine suntem şi nici ce vrem să rămânem!“, se mai arată în comunicatul Bibliotecii Judeţene „Cristian Tell“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite