Noul „medicament minune“ împotriva COVID-19. Decesele au fost reduse cu 44%. Medicamentul costă doar 9 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Folosirea medicamentului Colchicina a avut rezultate remarcabile
Folosirea medicamentului Colchicina a avut rezultate remarcabile

Un nou medicament cu o eficienţă sporită în combaterea COVID-19 a fost descoperit în urma unui studiu efectuat de un institut medical din Montreal.

Colchicina scăzut decesele cu 44%, iar numărul pacienţilor care au avut nevoie de ventilaţie mecanică s-a redus la jumătate. 

Medicul român Alexandru Mischie, coordonatorul activităţii de cardiologie intervenţională şi al unităţii de terapie intensivă coronariană de la Spitalul Montlucon, din Franţa, şi, totodată, preşedinte al grupului de lucru în cardiologie al International Society for Telemedicine and eHealth, a prezentat pe pagina web său rezultatele acestei cercetări: „Un nou studiu canadian, COLCORONA, desfăşurat de către Institutul Inimii din Montreal (The Montreal Heart Institute (MHI), face o descoperire majoră în tratamentul COVID-19.

Rezultatele studiului COLCORONA (4488 de pacienţi diagnosticaţi pozitiv pentru COVID-19 printr-un test PCR nazo-faringian) au arătat că Colchicina a redus cu 21% riscul de deces sau spitalizare la pacienţii infectaţi cu COVID-19, comparativ cu placebo. În grupul de pacienţi trataţi cu colchicina s-au redus spitalizările cu 25%, a scazut necesitatea ventilaţiei mecanice cu 50% şi decesele au scazut cu 44%.

Colchicina este un medicament antiinflamator larg folosit, şi de asemenea foarte ieftin. Doza folosită în acest studiu a fost de 0.5 mg de colchicina de două ori pe zi timp de 3 zile, apoi 0.5mg de colchicina o dată pe zi timp de 27 de zile. Tratamentul a fost iniţiat imediat ce diagnosticul de infecţie COVID-19 a fost pus, reducând astfel riscul de a dezvolta o formă severă a bolii şi, în consecinţă, reduce numărul de spitalizări. Prescrierea colchicinei pacienţilor ar putea ajuta la ameliorarea problemelor de congestie a spitalelor şi la reducerea costurilor asistenţei medicale“.

Colchicina costă în România aproximativ 9 lei. 

„Este o descoperire medicală“

„Credem că aceasta este o descoperire medicală. Nu există o terapie aprobată pentru a preveni complicaţiile COVID-19 la pacienţii ambulatori, pentru a le împiedica să ajungă la spital", cercetătorul principal Jean-Claude Tardif, MD, de la Montreal Heart Institute din Quebec, Canada, a declarat theheart.org | Cardiologie Medscape.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite