Motivul absurd pentru care elevii unei şcoli din Gorj riscă să facă iarna în frig. Depozitul este plin de lemne de foc, dar n-ar cine să le taie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O şcoală dintr-o comună din Gorj riscă să rămână fără căldură la iarnă cu toate că depozitul este plin de lemne de foc. Conducerea şcolii din localitatea Scoarţa se plânge că nu are cine să spargă lemnele.

 Şcoala are angajat un îngrijitor, dar nu dispune de o drujbă. 

Alina Bobei, directoarea unităţii de învăţământ, susţine că, deocamdată, sunt lemne rămase de anul trecut. Ea spune că i-a transmis femeii de serviciu şi soţului ei să se ocupe de lemne: „Am pus femeia de serviciu şi soţul, care este tot îngrijitor la noi la şcoală să se ocupe de lemne. Mai caută ajutoare pentru a sparge lemnele. Cheltuielile le suportă din buzunarul propriu. Lemnele groase trebuie tăiate cu drujba şi nu au aşa ceva. Deocamdată ne încălzim cu lemnele sparte anul trecut. Le vom sparge şi pe acestea, trebuie să ne descurcăm. Trebuie să vedem cum le spargem şi le depozităm”. 

Lemnele vor fi tăiate de primar şi câţiva părinţi

Primarul localităţii Scoarţa, Ion Stamatoiu, face un apel la părinţi. În caz contrar, acesta spune că o să participe şi el la tăierea lemnelor de la şcoală: „Deja, m-au contactat câţiva părinţi şi sâmbătă o să avem acţiune pentru tăierea lemnelor. Primăria nu are cu ce să ajute. La Legea 416 nu mai avem decât şase - şapte persoane. O să vin şi eu sâmbătă, la ora 9,00, alături de cei trei-patru părinţi“.  

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite