Moartea cumplită a părintelui chimiei moderne: decapitat în Paris

Antoine Laurent de Lavoisier a fost unul din fondatorii chimiei moderne

Antoine Laurent de Lavoisier, considerat unul dintre fondatorii chimiei moderne, a avut o moarte brutală. El a fost condamnat la moarte şi executat prin ghilotinare de către Tribunalul Revoluţiei franceze.

S-a născut în anul 1743 la Paris. Tatăl său a fost procuror pe lângă Curtea Supremă, iar mama era fiica unui avocat bogat, însă aceasta a murit când Antoine Laurent avea vârsta de doar cinci ani. Sora ei s-a mutat în casa cumnatului rămas văduv, pentru a se ocupa de creşterea celor doi copii. 

Antoine Laurent şi a început studiile la Colegiul Mazarin, o şcoală destinată copiilor burgheziei. La insistenţele tatălui, s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1764, dar, în paralel, a acumulat cunoştinţe în domeniile matematicii fizicii, chimiei şi mineralogiei. A renunţat la cariera de avocat, pentru că se simţea mult mai atras de ştiinţe, şi a început să studieze mineralogia cu mineralogul Jean-Etienne Guettard, care s-a concretizat prin publicarea mai multor lucrări. A făcut, totodată, o serie de observaţii meteorologice pentru prognozarea vremii. 

Academia franceză de Ştiinţe i-a acordat medalia de aur pentru un proiect privind luminarea Parisului. A fost primit în Academia de Ştiinţe la vârsta de numai 25 de ani, la secţia de chimie, cu toate că el se remarcase în special prin cercetările în domeniul fizicii şi tehnicii.

Administrator pentru pulberi şi salpetru

În anul 1768, Antoine Laurent de Lavoisier a intrat în afaceri. A devenit partener într-o companie financiară, care luase în arendă de la statul francez dreptul de monopol asupra comerţului cu sare, tutun, vin, precum şi dreptul de a încasa taxele vamale. Lui îi revenea obligaţia de a inspecta vămile şi fabricile de tutun din regiunea apuseană.

În 1775, a devenit unul dintre cei patru administratori ai Administraţiei de stat pentru pulberi şi salpetru şi sau cu pat organizarea producţiei reuşind să Mărească de cinci ori producţia de salpetru să îmbunătăţească, de asemenea, calitatea acestuia. S-a reuşit în acest fel un export în America de două milioane lire sterline, ceea ce a avut o contribuţie la la victoria SUA în lupta de independenţă faţă de Anglia. S-a căsătorit la vârsta de 28 de ani cu Marie Anne Pirette, fiica fermierului general. 

S-a dedicat studiului apei şi a gazelor

Lavoisier şi-a continuat cercetările în domeniul ştiinţei. “El s-a ocupat de măsurarea precisă a densităţii şi a compoziţiei diferitelor ape în care scop a construit un areometru cu platan, de mare precizie. (...) Apoi şi-a propus să afle până la ce grad de puritate poate fi adusă apa prin distilare succesiv folosind ca aparat de distilare o retorta închisă de tip «pelican» şi o balanţă foarte precisă, ceea ce pentru secolul al XVIII-lea era o mare performanţă. După 101 zile în care instalaţia a funcţionat fără întrerupere zi şi noapte, cântărind întreaga instalaţie a constatat că masa acestuia rămas constantă, ajungând astfel la concluzia că «natura apei nu se schimbă prin distilare»“, arată Nicolae Chiorcea, în lucrarea “Titani ai ştiinţei”. 

Lavoisier s-a dedicat, apoi, studierii “fluidelor elastice”, cum erau denumite atunci gazele. A efectuat experienţe privind arderea fosforului, sulfului, metalelor, iar rezultatele au fost publicată într-o lucrare ştiinţifică.

„A studiat comportarea substanţelor la o temperatură foarte înaltă, obţinută prin concentrarea radiaţiilor solare în focarul unei lentile de mari dimensiuni, având diametrul de 120 cm. Prin acest procedeu a reuşit să topească fierul, aurul, să provoace aprinderea şi arderea diamantului, obţinând CO2. În schimb a constatat că platina doar s-a înmuiat, iar gresia nu s-a topit. El ajunge la concluzia că În compoziţia aerului atmosferic intră o parte care permite respiraţia, numită de el «aer înviorător», pe care ulterior l-a numit oxigen, şi o parte asfixiantă, numită ulterior azot”,

mai arată Nicolae Chiorcea. 

A întreprins,apoi, cercetări cu privire la natura apei, împreună cu Laplace, precum şi studii fundamentale dedicate căldurii. Cei doi savanţi au efectuat împreună primele măsurători de determinare a căldurilor specifice, puterii calorice şi a căldurilor de reacţie. 

A pus bazele nomenclaturii chimice moderne

În anul 1778, Lavoisier a deveni directorul Academiei de ştiinţe, iar un an mai târziu a devenit acţionar cu drepturi depline, unul dintre cei patruzeci de fermieri care erau conducătorii companiei. 

„În ajunul Revoluţiei franceze (martie 1789) a apărut celebrul său «Tratat elementar de chimie», ale cărui ilustraţii, semnate Marie Paulze, erau executate de soţia sa, fostă elevă a pictorului David. Acesta era primul tratat de chimie din care îi lipsea flogisticul ca element chimic, în care se puneau bazele nomenclaturii chimice moderne, fondată pe conceptul de element chimic, aşa cum o cunoaştem şi în prezent”, se menţionează în lucrarea „Titani ai ştiinţei”. 

Lavoisier poate fi considerat un precursor al fiziologiei. El a ajuns la concluzia că în procesul de respiraţie oxigenul se transformă în dioxid de carbon gazos, proces analog unei arderi lente, dar, totodată, se produce şi arderea unei părţi a hidrogenului conţinut de sânge, rezultând apă şi degajare de căldură necesară menţinerii temperaturii constante a organismului viu.

Executat după un simulacru de proces

După revoluţia franceză, Lavoisier a fost în numit secretar al Comisiei măsuri şi greutăţi, care a fost constituită prin decret al Adunării Naţionale. În vara anului 1793, toate organizaţiile ştiinţifice existente în Franţa, printre care şi Academia de ştiinţe în fruntea căreia se află, au fost desfiinţate. 

Mai mult decât atât, Convenţia Naţională a luat hotărârea că toţi foştii fermieri generali să fie arestaţi şi întemniţaţi la fosta mănăstire Port-Royal, acuzaţia fiind că nu au predat raportul comisiei de lichidare a fermei generale. Deşi sau făcut numeroase intervenţii pentru eliberarea sa, arătându-se că nu a participat la luarea deciziilor în cadrul Fermei generale, Lavoisier a rămas închis. După un timp, procesul a devenit unul politic, iar Convenţia a decis ca foştii fermierii generali să fie deferiţi Tribunalul revoluţionar, ceea ce a însemnat condamnarea lor la moarte prin ghilotinare. 

Procesul a avut loc la data de 8 mai 1794. Istoricii susţin că a fost un simulacru de proces. Avocatul lui Lavoisier nu a veni. Sentinţa a fost inevitabilă, foştii fermieri generali, printre care şi Lavoisier, au fost condamnaţi la moarte:  

“Ordonă ca sentinţa să fie adusă la îndeplinire în 24 de ore în Piaţa Revoluţiei din Paris. Pronunţată la 19 floreal (8 mai) anul II (1794) al Republicii franceze”.

Sentinţa a fost executat în aceeaşi zi. Toţi cei 28 de foşti fermieri generali au fost decapitaţi. „A fost suficientă doar o clipă pentru a tăia acest cap şi va trebui, probabil, un întreg secolul pentru zămisli un altul asemenea lui”, spunea matematicianul Lagrange. 

Doi ani mai târziu după execuţie, fermierii generale au fost reabilitaţi post mortem, iar familiilor lor le-au fost restituite în întregime averile confiscate.