Misterioasa moarte a lui Tudor Vladimirescu. Revoluţionarul a fost ucis mişeleşte într-un complot pus la cale de căpeteniile greceşti

Tudor Vladimirescu a fost ucis

Moartea revoluţionarului Tudor Vladimirescu este şi astăzi plină de mister, mai ales că legenda spune că el ar fi supravieţuit atentatului din 1821 şi ar fi slujit, apoi, mulţi ani ca şi călugăr la Mânăstirea Polovragi.

Tudor Vladimirescu, revoluţionarul din Vladimirii Gorjului, a pierit în urma unui complot pus la cale de căpeteniile greceşti Iordache Olimpiotul, Ioan Farmache, Hagi Prodan şi Dimitrie Macedonschi, ultimii doi din tabăra lui Tudor. Aceştia îşi vor justifica gestul chiar în perioada evenimentelor respective:  

„Slugerul Teodor, nesocotind asigurările date şi jurământul întărit prin sfânta evanghelie, anume: «a susţine drepturile poporului în această ţară şi a nu se abate în această privinţă de la calea cea dreaptă», şi lucrând potrivnic tuturor învoielilor, a jefuit ţara, după cum avem convingerea, a deşertat-o de toţi banii, pe ostaşi nu i-a plătit, şi a dat porunci să fie omorâţi în ascuns unii dintre bieţii panduri, precum şi alţii, fără vreo cercetare judecătorească; iar pe alţii i-a executat în public. Aflând noi de aceste fapte nelegiuite ne-am întrunit şi sfătuindu-ne împreună l-am declarat pe acest sluger nevrednic de slujbă ostăşască. De aceea am scris şi am rugat pe vornicul Grigorie Băleanu să vină încoace pentru a lua locul său, precum îl şi aşteptăm”. 

„Din tot acest document care este cunoscut de istorici doar un singur lucru era adevărat, Tudor Vladimirescu s-a arătat necruţător cu manifestările de indisciplină din rândurile oştirii. După documentele vremii, între Bucureşti şi Goleşti au fost omorâţi douăzeci şi patru de panduri, pentru diferite furturi sau jafuri“, consideră istoricul gorjean Cornel Şomâcu.

Domnul Tudor a fost ridicat din tabăra de la Goleşti iniţial pentru o întâlnire cu Alexandru Ipsilanti, şi totul s-a transformat într-o crimă în noaptea de 26 spre 27 mai 1821. 

„Eu nu mă tem de moarte“

Memoria istorică a reţinut cuvintele lui Tudor: «Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămaşa morţii. Turcii sunt în ţară, dar nu sunteţi în stare, şi nu veţi fi niciodată, a vă bate cu dânşii cu ispravă»... «voi, oameni fără căpătâi şi străini cu totul de această ţară». 

Despre moartea lui Tudor

Unul dintre cei care ne-au lăsat mărturii importante despre Tudor Vladimirescu a fost  Nicolae Popescu din Muşeteşti-Argeş.

„Din informaţiile pe care le avem despre Nicolae Popescu, acesta a fost grămătic şi chiar fecior în casă şi confident al episcopului de Argeş, Ilarion Gheorghiadis (Vlădica Ilarion) dar şi prim sfătuitor al lui Tudor Vladimirescu. Nicolae Popescu s-a născut în 1801 la Muşeteşti-Argeş şi potrivit tradiţiei familiei sale, a fost văr cu Tudor Vladimirescu. Nicolae Popescu a murit în 1876. Multă vreme familia a păstrat o seamă de obiecte şi documente rămase de la Nicolae Popescu, iar după cum îşi aminteau strănepoatele sale, au fost vizitate în cursul anilor de diferite personalităţi politice şi culturale: lui N. Iorga îi plăcea în chip deosebit să vină pe meleagurile luptătorului de la 1821“, arată Cornel Şomâcu, secretar general al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Gorj. 

Scrisoarea lui Nicolae Popescu: Tudor a fost ucis cu suliţele

Cornel Şomâcu ne spune că atunci când C.D. Aricescu, autorul unei prime cărţi importante despre Tudor Vladimirescu, i-a solicitat informaţii lui Nicolae Popescu acesta nu a putut redacta el însuşi un text, pentru că era bătrân şi bolnav. „Ne-a rămas doar o preţioasă scrisoare, dictată de Nicolae Popescu, în care face o cutremurătoare descriere a ultimilor clipe ale lui Tudor.  Scrisoarea a fost dată publicităţii pentru început în 1992 şi datează din 4 august 1872“, spune istoricul gorjean.

„…Istoria lui Tudor, în ceea ce vă poate lămuri deocamdată este ast feliu. Aflându-mă în Braşov, ca persoană ataşată lângă episcopul Ilarion Argeşiu, au venit, după moartea lui Tudor, în Braşov, Chiriac Popescu, care ocupa pe lângă Tudor foncţiunea de galatu (n.r. - aghiotant), spuind episcopului şi la toţi chiar, că pe Tudor, din porunca lui Ipsilantu, l-au scos noapte(a) căpitanul Vasile Caravia din Mitropolia Târgovişti (i), unde era arestat şi l-au dus, împreună cu alţi arnăuţi, pe iazul mori (i), unde, din porunca lui Caravia, arnauţi(i) au înfipt suliţele în spatile lui Tudor, care au căzut în brânci zicând acele cuvinte: Hoţilor şi tâlharilor, dacă sunteţi oameni vrednici, duceţi-vă şi vă bateţi cu turci(i) şi-i scoateţi din ţară, dar nu cu mine un om desarmat. Şi să ştiţi că trupurile voastre o să le mânânce câini(i), Ţări(i) Româneşti şi păsările prin munţi”. Dupe aceea Tudor a murit. Iar ei i-au aruncat trupul în puţul de lângă acest iaz care trecea pe lângă grădina lui Geartolu. D-l meu! Eu eram dator să fac aceasta –să răspundă solicitării lui Aricescu- ca unul ce am fost cu Tudor şapte săptămâni în Cotroceni, mâncând din masa dânsului, şi care făceam ciornile care mi le dicta episcopul Ilarion în secretu, tot în favorul acestii ţări. Dar posiţiunea mea astăzi nu este aşa de suficientă ca să pot face un asemenea lucru, căci, ca om, am suferit şi sufăr chiar sumă de evenimente triste, din causă că justiţia astăzi la noi în ţeară au adormit demult şi nu se mai deşteaptă. Sunt încă multe lucruri de spus în viaţa lui Tudor, care n-ar trebui să le îngrop cu mine, dar ocazie n-am ca să mă pot întâlni cu dv.”

Cum au fost amăgiţi pandurii 

Pandurii au fost dezinformaţi cu privire la moartea lui Tudor Vladimirescu. „Trebuie să reţinem că  pandurilor li s-a ascuns că Tudor a fost omorât, de teama unei revolte a adunării norodului. Au fost amăgiţi că a fost trimis pentru tratative la Ipsilanti, apoi a fost răspândit zvonul că a fost înlăturat datorita trădării. Pandurii din Oltenia au rămas însă cu stigmatul că au contribuit, fie şi manipulaţi, la moartea eroului“, încheie istoricul Cornel Şomâcu.

Vă mai recomandăm:

Cât de mare era Ştefan cel Mare? Zece lucruri pe care nu le ştiai despre domnitor. Adevăr sau mit: a avut sute de femei şi era mai sângeros decât Ţepeş Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitorul care a ţinut frâiele Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), arăta cu totul altfel faţă de descrierile din manualele de istorie, a suferit înfrângeri zdrobitoare în unele războaie şi a avut doar două cuceriri amoroase extraconjugale consemnate în scrierile medievale.

Cât de afemeiat a fost, de fapt, Ştefan cel Mare? Domnitorul-Casanova a rămas în istorie şi pentru desfrâuri cu sute de ibovnice şi scandaluri cu zeci de bastarzi. Ştefan Cel Mare, domnitorul Moldovei din perioada medievală  (1457-1504), a avut reputaţia unui bărbat cu mare slăbiciune la femei. Cât de adevărată este legenda potrivit căreia a avut o ibovnică şi câte un bastard în fiecare sat al Moldovei.

Cât de sfânt a fost Ştefan cel Mare şi Sfânt. De ce a fost canonizat domnitorul „aprig la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat“ Ştefan cel Mare şi Sfânt, fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504, a rămas cunoscut în istorie şi ca apărător al creştinătăţii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iulie 1992. De atunci este serbat Sfântul Ştefan cel Mare, domnitorul care a purtat 42 de războaie şi a construit 36 de lăcaşe de cult

De câte ori a luat Ştefan cel Mare bătaie de la turci? Domnitorul care a băgat spaima în otomani a pierdut două mari cetăţi în urma acestor înfrângeri Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitor al Moldovei aproape jumătate de secol, rămâne o personalitate marcantă a istoriei medievale a românilor. În perioada comunistă, pentru a sublinia vitejia şi patriotismul domnitorului, au fost consemnate în manuale războaiele purtate şi luptele câştigate, cele care i-au dus faima şi au băgat spaima în inamici, omiţându-se pierderile suferite