Mişcarea studenţilor naţionalişti şi înfiinţarea partidului lui A. C. Cuza în care s-a lansat Corneliu Zelea Codreanu

Aşteptările şi speranţele românilor erau mari, după Marea Unire. Erau aspiraţiile de decenii ale românilor, care au aşteptat acest moment vreme îndelungată. Aceste idei erau vehiculate mai ales de către tânăra generaţie, fie ei studenţi sau dintre oştenii care luptaseră pe front.

 Aceste aşteptări constau în demararea de reforme, cum ar fi lichidarea corupţiei, care să ducă la reconfigurarea vieţii socio-politice. Numărul studenţilor avea să crească spectaculos, după alipirea provinciilor. Astfel, dacă în anul 1914, la cea mai veche universitate din România, învăţau 335 de studenţi, în anul universitar 1918-1919, numărul sudenţilor crescuse la peste 3.000. O situaţie asemănătoare s-a înregistat şi la Universitatea Bucureşti. Aici s-au înscris mulţi studenţi ce aparţineau minorităţilor naţionale. Cei mai mulţi erau din rândurile comunităţii evreieşti, care manifestau simpatii comuniste, lucru care a determinat diverse reacţii din partea studenţilor români. Ponderea studenţilor evrei avea să crească şi să ajungă la peste 33,3% în anul 1933/1934. Un număr mare de studenţi evrei se înregistrau la universităţile din Iaşi şi Cernăuţi.

„Radiografia de mai sus era îngrijorătoare pentru oamenii politici cu vederi naţionaliste, deoarece, în opinia lor, şcoala era un laborator de formare al elitei de mâine a României Mari. În acest sens, A. C. Cuza şi Ion Găvănescu, profesori universitari ieşeni, trăgeau un semnal de alarmă asupra compoziţiei etnice şi a sentimentelor patriotice viitoarei clase conducătoare şi asupra culturii naţionale a statului naţional-unitar, rod al sacrificiilor seculare a poporului român. Situaţia etnică a celor două universităţi moldoveneşti explică geneza curentului naţionalist creştin în mediul studenţesc şi considerentele mişcării, puse sub egida lozincii numerus clausus, din decembrie 1922.Raportul organelor de Siguranţă subliniază faptul că studenţii naţionalişti provin, cu precădere, de la Facultatea de Drept şi de la Facultatea de Medicină. Reţinem, în acest context, statistica privind apartenenţa regională şi etnică a studenţilor de la Facultatea de Medicină din Iaşi. Astfel, în anul întâi, din 456 de studenţi înscrişi, 342 erau din noile provincii, şi marea lor majoritate din Basarabia şi Bucovina. Dintre aceştia, o mare parte erau evrei. (...) În acest context descris de creşterea numerică a studenţilor evrei s-a produs o acutizare a ostilităţii studenţilor români faţă de cei evrei, mulţi dintre ei cu declarate simpatii de stânga şi chiar bolşevice. Studenţii români s-au plasat instinctiv la dreapta, îmbrăţişând ideile naţionaliste şi sub influenţa unor profesori naţionalişti de la Universitatea ieşeană. Activitatea Cercului Studenţilor Basarabeni de la Universitatea ieşeană, asociaţie condusă de Timotei Marin, Th. Văscăuţeanu, d-ra Cernăuţeanu, fraţi Derevici, d-ra Matievici, Ceaico-Ceaicovski «… socialistă şi apoi afiliată deschis la Internaţionala a III-a de la Moscova a provocat prima ciocnire serioasă cu elementele studenţimii naţionaliste române, reorganizată de C. Codreanu»“, prezintă istoricul Corneliu Ciucanu, în studiul „Mişcările stundenţeşti sin anii 1922-1923“. 

Mişcare la nivel internaţional

Într-un document al Biroului General de Siguranţă din Basarabia, conceput în urma agitaţiilor naţionaliste şi antievreieşti de pe parcursul anilor 1930 şi 1931, se face un scurt istoric al începuturilor mişcării naţionaliste la Universitatea ieşeană şi modul în care a penetrat curentul cuzist şi, mai apoi, Legiunea Arhanghelului Mihail, în Basarabia.

„Mişcarea condusă de Dl. Profesor A. C. Cuza prinde rădăcini tot mai temeinice în Vechiul Regat şi prin intrarea în mişcare a lui a lui Corneliu Codreanu cu o serie întreagă de colegi de la Universitatea din Iaşi fapt care întăreşte simţitor organizaţia şi ea se transformă în 1923 în Liga Apărării. Astfel, universităţile, dar, în special, facultăţile de Drept şi Medicină au devenit centre de agitaţie naţionalistă, antibolşevică”, se arată în documentul Biroului General de Siguranţă din Basarabia. O mişcare naţionalistă asemănătoare se înregistra şi în ţările vecine, Ungaria şi Cehoslovacia, dar şi în mai multe state din Europa: Austria, Polonia şi Lituania.

Scânteia de la care a pornit conflictul

Tensiunile dintre studenţii români şi cei evrei s-a acutizat în cadrul cercurilor studenţilor medicinişti şi ameninţau cu declanşarea unui conflict deosebit de violent. „Scânteia acestui conflict între studenţii români şi evrei a apărut în condiţii cu totul spontane la Cluj, la Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină, în data de 29 noiembrie 1922. Disputa a pornit de la aducerea şi expunerea în sala de disecţie a cadavrului unui evreu. La vederea acestuia, studenţii israeliţi s-au revoltat şi au părăsit sala de disecţie, solicitând predarea cadavrului comunităţii locale. Comportamentul sfidător al studenţilor evrei a determinat imediat reacţia colegilor lor creştini, care au declarat că refuză să intre în sala de disecţie fără o reglementare clară privind originea şi confesiunea cadavrelor supuse disecţiei, ca material didactic. În acest sens, studenţi medicinişti au adresat şi un memoriu rectorului I. Iacobovici, cerând respectarea proporţionalităţii cadavrelor destinate disecţiei. Vestea incidentului de la Cluj, s-a răspândit în întreaga ţară stârnind reacţii virulente în rândurile studenţilor români, dar, practic, mişcarea studenţească va căpăta amploare şi consistenţă prin implicarea studenţimii ieşene şi a unor cadre universitare de la Iaşi. Sub impresia evenimentelor de la Cluj, în capitala Moldovei, tulburările studenţeşti au demarat la 5 decembrie 1922, când sediile ziarelor «Opinia» şi «Lumea», de orientare comunistă, au fost devastate şi ziarele arse. La 6 decembrie, în Sala Paşilor Pierduţi, o adunare a studenţilor ieşeni a formulat o serie de cereri adresate Rectoratului. Petiţa studenţilor prevedea introducerea principiului numerus clausus în universitate, săli de disecţie destinate special studenţilor evrei, eliminarea acestora din cămine. La întrunirea studenţească a participat şi rectorul Universităţii care a încercat să domolească spiritele agitate ale studenţilor. Deşi disputa a început la Universitatea din Cluj, numărul mare al studenţilor evrei de la Universitatea ieşeană, lipsurile materiale, spaţiul limitat de cazare, insuficienţa sălilor de curs şi a materialului didactic, au creat o stare de nemulţumire în rândurile studenţilor români de la Facultatea de Medicină din Iaşi, unde aceştia au fost sprijiniţi şi consiliaţi în acţiunile lor revendicative de către profesorul Corneliu Şumuleanu“, se arată în lucrarea „Mişcările stundenţeşti sin anii 1922-1923“. 

Întâlnirea din aula Facultăţii de Medicină 

O situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi în algte centre universitare din ţară. „Mişcarea studenţească apărută la Cluj şi continuată în toate centrele universitare ale României Mari a fost îndrumată, instrumentată şi, ulterior, captată de formaţiunea politică grupată în jurul lui A. C. Cuza şi N. C. Paulescu. De la înălţimea catedrei universitare, profesorul Cuza, prin intermediul unor studenţi naţionalişti fideli ideilor sale, a reuşit să se situeze în fruntea mişcării studenţeşti şi să-i confere chiar o titulatură programatică. Astfel, tulburările studenţeşti din decembrie 1922 rămân cunoscute sub denumirea de mişcarea numerus clausus“, precizează istoricul Corneliu Ciucanu.

O întâlnirea importantă a studenţilor naţionalişti din toată ţara a avut loc la 10 decembrie 1922, în aula Facultăţii de Medicină din Bucureşti, la care au participat peste 1000 de studenţi. Au avut loc discuţii aprinse pe marginea evenimentelor pornite de la incentul de la Cluj. S-a constitui un Comitet de acţiune, în special, din studenţii medicinişti. Moţiunea votată în acest cadru a constituit actul de naştere al generaţiei ’22 şi, totodată, manifestul - program al mişcării studenţeşti, în care se specifica faptul că revendicările studenţeşti nu se bazează pe considerente antisemite, de ordin rasial sau religios şi că obiectivul principal al mişcării studenţeşti era asigurarea întâietăţii elementului românesc în universităţi şi

rezolvarea unor «probleme de ordin superior cultural naţional”.

Congresul de la Mănăstirea Cetăţuia

Reprezentanţii studenţilor au devenit mai târziu lideri ai mişcării naţional - creştine din anii ’30. Prin protestul generaţiei ’22 s-a creat un sentiment de solidaritate studenţească, iar evenimentele legate de organizarea studenţimii la nivel naţional, au făcut posibil contactul nemijlocit între liderii studenţilor din toate centrele universitare. „În primul rând, ne referim la întâlnirea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Asociaţiei studenţilor creştini, cu Ion I. Moţa, preşedintele Centrului Studenţesc „Petru Maior” din Cluj, întâlnire, credem noi, determinantă în ecuaţia evoluţiei curentului naţional-creştin din perioada interbelică. Astfel, în august 1923, se desfăşoară congresul conducătorilor şi delegaţiilor studenţeşti din România. Autorităţile au interzis Congresul, dar lucrările şi dezbaterile se desfăşoară la Mănăstirea Cetăţuia, în condiţii de clandestinitate, prezidate de Ion. I. Moţa. Discuţiile au urmărit evaluarea situaţiei studenţimii române după aproape un an de activitate protestatară şi luarea deciziilor privind organizarea mişcării studenţeşti. Totodată, Congresul a declarat ziua de 10 decembrie zi oficială a studenţimii române şi s-a pus problema intervenţiilor necesare pentru a fi recunoscută de organismele statului şi îndeosebi de către Ministerul Instrucţiunii. În acest moment, mişcarea studenţească tinde să depăşească limitele unei mişcări sindicale şi să se implice politic. Acum se hotărăşte oficial începutul luptei împotriva partidelor politice şi se formează un comitet de acţiune alcătuit din Ionel Moţa, Tudose Popescu, Ilie Gârneaţă şi Corneliu Zelea Codreanu, adică viitorii lideri implicaţi în complotul studenţesc din septembrie 1923. Ei sunt cei care au primit numele generic de «Văcăreşteni», după locul de detenţie în care au fost întemniţaţi de autorităţi, respectiv Mănăstirea Văcăreşti“, se prezintă în lucrarea „Mişcările stundenţeşti din anii 1922-1923“.

Înfiinţarea Uniunii Naţional-Creştine

Profesorul universitar ieşean, A. C. Cuza a avut un rol important în desfăşurarea acţiunilor revendicative de pe parcursul anului 1923 ale studenţilor. Acesta a militat pentru încurajarea elementului românesc în toate domeniile, dar mai ales în Universitate. Mişcarea studenţească  a fost susţinută şi de alţi profesori care recunoşteau condiţiile precare din învăţământul românesc şi ascensiunea continuă a elementului evreiesc. Liga Apărării Naţional - Creştine, formaţiunea politică înfiinţată de către profesorul  A. C. Cuza a atras o mare parte dintre liderii mişcării studenţeşti. A. C. Cuza avea o personalitate complexă şi o istorie deosebită a familiei sale. Tatăl său a fost văr primar cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

„Totuşi, gruparea naţionalistă democrat-creştină era o organizaţie mai mult regională, cu simpatizanţi doar din Iaşi şi alte oraşe şi târguri ale Moldovei. Pentru a da o altă dimensiune programului său politic naţionalist-creştin, în ianuarie 1922, împreună cu profesorul N. C. Paulescu, Cuza a pus bazele Uniunii Naţional-Creştine. Programul noii grupări, organizate la nivel naţional, prevedea «lupta cu toate mijloacele legale pentru sprijinirea intereselor economice, politice şi culturale ale românilor» şi denunţa marea eroare a guvernanţilor cu privire la acordarea de drepturi cetăţeneşti populaţiei evreieşti. Totodată, se sublinia că simpla împroprietărire fără acordarea mijloacelor de muncă a pământului şi fără o bază sigură de desfacere a produselor favorizează specula intermediarilor evrei. De asemenea, se menţiona faptul că votul universal foloseşte numai evreilor şi că această problemă extrem de

importantă pentru România (problema evreiască) se putea rezolva doar prin expulzarea israeliţilor din ţară“, arată istoricul istoricul Corneliu Ciucanu. 

Aapărut, apoi, şi organul de presă al Uniunii Naţional Creştine, care purta titlul de „Apărarea Naţională”, fiind principalul ziar al naţionalismului - creştin şi prima publicaţie din România care a avut pe frontispiciu svastica. Gruparea politică condusă de A. C. Cuza avea şi o componentă studenţească semnificativă. 

Corneliu Zelea Codreanu apare în prim-planul acţiunilor 

În primul planul acţiunilor naţionaliste studenţeşti pentru a contracara organizaţiile comuniste s-a aflat studentul de la Facultatea de Drept, Corneliu Zelea Codreanu. A. C. Cuza era naşul de botez al lui Corneliu, fiul profesorului Ion Zelea Codreanu, vechi combatant naţionalist. „Corneliu Zelea Codreanu a constituit iniţial Cercul studenţeasc «Ştefan Vodă”, apoi devenise preşedintele Societăţii Studenţilor în Drept, iar mai târziu, la 20 mai 1922, cu scopul de a fortifica mişcarea naţionalistă, discipolul lui A. C. Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, a pus bazele Asociaţiei Studenţilor Creştini. Noua organizaţie îşi propunea să-i adune pe toţi studenţii care manifestau o atitudine naţionalistă, antibolşevică. În activitatea sa de organizare a studenţilor, Codreanu a fost sprijinit şi îndrumat de către Cuza şi Şumuleanu care, de pe poziţia lor de profesori universitari, puteau acorda girul moral - patriotic tuturor manifestărilor derulate în cadrul acestor asociaţii studenţeşti“, se menţionează în lucrarea „Mişcările stundenţeşti din anii 1922-1923“.

Pentru ce milita Liga Apărării Naţionale Creştine

Liga Apărării Naţionale Creştine a avut scopul înrolării tuturor asociaţiilor şi grupărilor naţionaliste. A luat fiinţă la 4 martie 1923, ca urmare a hotărârii profesorului A. C. Cuza. Un moment important în înfiinţarea organizaţiei a fost sfinţirea celor 70 de steaguri printr-o slujbă religioasă ale formaţiunii în faţa unei asistenţe formate din 10.000 de persoane care au venit din toată Moldova. A.C. Cuza a fost ales preşedinte. Organizaţia beneficia de sprijinul studenţilor. A. C. Cuza şi Liga pe care o conducea se impun în peisajul politic din prima decadă interbelică drept vectorii principali ai naţionalismului românesc. Formaţiunea se remarca prin mesajul virulent împotriva evreilor. Principiile de bază ale noii formaţiuni vizau: „apărarea regalităţii şi a monarhiei constituţionale”, „educaţia naţională şi creştină”, „recunoaşterea ortodoxiei ca principală religie în statul român”, „combaterea luptei de clasă” şi „rezolvarea problemei evreieşti” şi milita pentru revenirea  la articolul 7 din vechea Constituţie: limitarea locurilor unde se puteau aşeza evreii. Zvastica a fost adoptată ca simbol oficial al Ligii în 1923

Coducerea Ligii Apărării Naţionale Creştine a demarat negocierile cu alte fomaţiuni cu o ideologie apropiată, pentru că se dorea consolidarea partidului şi dezvoltarea sa. Astfe, în toana anului 1925 a avut loc fuziunea prin absorbţie cu maimulte organizaţii. După absorbţia lor, A. C. Cuza a fost recunoscut ca preşedinte, iar funcţiile de vicepreşedinţi au fost ocupate de prof. dr. Nicolae Paulescu, prof. dr. Corneliu Şumuleanu şi prof. dr.Valer Pop.„Fuziunea L. A. N. C. cu gruparea politică a lui Octavian Goga, imprimă un nou ritm organizaţional, de inspiraţie nazistă Partidului Naţionalist Creştin, rezultat în urma înţelegerii politice dintre Goga şi A. C. Cuza. În acest moment se conturează şi interesul crescând al unor cercuri politice de la Berlin faţă de unele formaţiuni politice româneşti. Evoluţia formaţiunii cuziste în anii ’20, se racordează, sub aspectul activismului politic, la frământările şi mişcările studenţeşti apărute la Iaşi şi Cluj. (...) Mediatizarea aşa - numitului «complot studenţesc», soldat cu arestarea şi detenţia grupului lui Codreanu la închisoarea Văcăreşti, procesul şi achitarea conspiratorilor, a contribuit la creionarea unei aure de erou şi de neîmpăcat luptător naţionalist lui Codreanu, dar s-a realizat, evident, şi un transfer imens de popularitate către profesorul A. C. Cuza şi formaţiunea sa, recunoscut fiind rolul de mentor şi de doctrinar al Profesorului. În această perioadă se ia hotărârea construirii unui cămin studenţesc pentru studenţii naţionalişti“, se prezintă în studiul „Mişcările stundenţeşti din anii 1922-1923“. Corneliu Zelea Codreanu era responsabil cu munca voluntară. Iau fiinţă cărămidăria de la Ungheni şi tabăra de muncă  de la Ungheni. Studenţii sunt supravegheaţi de îndeaproape de prefectul de poliţie Constantin Manciu. Apar tensiuni pentru că studenţii erau mereu provocaţi de agenţi, ajungându-se la arestări, bătăi şi umilinţe. Studenţii intră în conflict deschis cu Manciu, considerat principalul responsabil pentru ce se întâmpla. Prefectului primeşte titlul de „Comandor al Coroanei”, acest lucrur ducând la o serie de nemulţumiri din partea studenţilor. În uma unui conflict pe treptele Tribunalului, unde avea loc procesul unui student, Corneliu Codreanu, avocat al acuzării, îl împuşcă pe Manciu. Incidentul de la Iaşi, contrar aşteptărilor, conduce spre creşterea simpatiilor populare la adresa lui Codreanu şi a notorietăţii acestuia. Este judecat pentru fapta sa. Procesul se mută la Severin, dar Codeau beneficiaiză de un puternic sprijin popular, prin manifestaţii şi depoziţii în cadrul procesului, astfel că este achitat. 

Primele divergenţe

În toamna anului 1925 au loc primele divergenţe între Codreanu şi profesorul Cuza, privind modul de acţiunea şi strategia. „Dacă profesorul Cuza dorea afirmarea ideii naţionale în limitele descrise de Constituţia de la 1923 şi în cadrul luptei parlamentare, utilizând metodele tradiţionale confirmate de confruntările politice antebelice (întruniri publice, conferinţe, constituirea de asociaţii societăţi cultural - religioase şi sportive, sprijinirea înfiinţării de bănci şi întreprinderi româneşti), Codreanu afişa frecvent rezerve privind regimul parlamentar şi era un vehement acuzator al carenţelor democraţiei româneşti. El voia o mişcare structurată cvasi-cazon, cu o ierarhie bine stabilită şi liber asumată, o mişcare rezultată în urma unui proces interior de conştientizare a „pericolelor” ce pândesc societatea românească şi, totodată, un curent novator şi regenerator al vechilor virtuţi româneşti“, prezintă istoricul. 

Vizita studenţilor la Chişinău

În urma alegerilor din 25 mai 1926, Liga a obţinut un procent de 4,76%, majoritatea voturilor fiind dobţinute din judeţele Moldovei. Procentul irelevant obţinut este pus pe seama slabei organizări. În schimb, comunitatea evreiască era foarte bine organizată, Asociaţia Maccaby având chiar un caracter paramilitar. 

Un moment tensionat a avut loc la Chişionău, când un grup de studenţi naţionalişti a făcut o vizită, la invitaţia Mitropolitului. Studenţii au fost înjuraţii şi chiar atacaţi. În timp ce se întorceau, în gara localităţi Călăraşi, unde populaţia majoritară era cea evreiască, a avut o un coflict şi chiar s-a tras cu pistoalele în vagoanele în care se aflau studenţii. A avut loc o ciocnire înte cele două tabere şi patru studenţi au fost răniţi. 

Criza statutarilor

În anul 1927, o serie de personalităţi din Ligă au fost excluse sau şi-au dat demisia, constituind  L. A. N. C. - Statutar. Acest grup politic întrunea vechi naţionalişti şi tovarăşi de luptă şi de idei ai lui A. C. Cuza, care au protestat împotriva excluderii colegului lor, deputatul de Câmpulung, Paul Iliescu. 

Profesorul Cuza şi-a îndreptat mai mult atenţia către activitatea de deputat, neglijând acţiunile de organizare a Ligii. În scurt timp, formaţiunea avea să înregistreze u ecul electoral, iar în anul 1927 mai avea un procent electoral de 2%. 

„Momentul de criză este accentuat şi de desprinderea tinerilor „Văcăreşteni”, în frunte cu Corneliu Z. Codreanu, care vor constitui, la 24 iunie 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail, decisă a păstra o poziţie echidistantă în raport cu cele două facţiuni din Ligă. Întemeierea Legiunii, consemna distanţarea nucleului dur, studenţesc în frunte cu Corneliu Codreanu. Conflictul dintre generaţii, deosebirile de ordin tactic, neimplicarea lui A. C. Cuza în problemele organizatorice ale L. A. N. C., au creat o stare de nemulţumire şi frustrare, peste care s-au suprapus rezultatele dezastruoase înregistrate la alegerile din 1927“, menţionază istoricul Corneliu Ciucanu. 

Corneliu Zelea Codranu se afla la studii doctorale în Franţa, iar când a revenit în ţară a încercat să împace cele două tabere. Nu a reuşit, iar criza chiar s-a accentuat, plecările unor membri importanţi slăbind organizaţia. 

Fuzionea un partidul lui Goga şi guvernarea

Revenirea pe tron al lui Carol al II- a dus la o creştere a simpatiilor în rândul electoratului. Astfel, la alegerile parlamentare din anul 1932, Liga lui Cuza a obţinut cel mai bun rezultat, 5,3%  şi avea să readucă Liga într-o situaţie mai favorabilă pe plan electoral şi parlamentar.„Abia după fuziunea L. A. N. C. cu Partidul Naţional - Agrar, condus de Octavian Goga (14 iulie 1935), noua formaţiune rezultată, numită Partidul Naţional Creştin, va cunoaşte o anumită resurecţie doctrinară şi organizatorică, ba chiar va accede la putere în contextul alegerilor indecise din decembrie 1937. Deşi clasat doar pe locul IV după P. N. L., P. N.Ţ. şi Partidul „Totul pentru Ţară?” (Miş?carea Legionară), Partidul Naţional - Creştin a înregistrat el un real succes electoral, obţinând 9,15% din sufragii şi 36 de mandate. Vechiul discurs naţionalist al profesorului A. C. Cuza a fost reactivat şi reactualizat, cu mai multă vehemenţă, de către poetul O. Goga, devenit, după fuziunea din iunie 1935, preşedintele executiv al P. N. C. În urma alegerilor din 1937 s-a demonstrat că naţional - creştinii au fost puternici în Basarabia unde au obţinut 21‚3% din voturi şi în Moldova unde au primit 17,l%. Un număr important de voturi a fost acordat P. N. C. de vechile bastioane cuziste din nordul Basarabiei şi din Moldova, unde populaţia românească se confrunta cu problema evreiască.(...) Blocul formaţiunilor politice de dreapta (legionarii, naţional - creştinii, georgiştii), au obţinut în total 28,63% din sufragii. Acest procent dovedeşte receptivitatea electoratului pentru mesajul naţionalist şi apariţia unei noi elite politice, care concepe altfel exerciţiul guvernării decât partidele ante şi interbelice. Receptivitatea electoratului pentru discursul naţionalist l-a determinat pe Carol al II-lea să încredinţeze mandatul formării unui nou guvern de alegeri lui O. Goga, liderul P. N. C. Manevra regală urmărea să satisfacă curentul naţionalist, dar în acelaşi timp să-l învrăjbească. În cabinetul Goga a intrat şi Armand Călinescu, recunoscut în toate mediile politice ca mare adversar al Gă?rzii de Fier. A. Călinescu a primit portofoliul Ministerului de Interne cu misiunea expresă de a supraveghea pe Goga, ce manifestase interes pentru o înţelegere politică cu Zelea Codreanu. Rolul Ministerului de Interne era capital în situaţia nou creată, deoarece abuzurile aparatului poliţienesc şi ale jandarmilor aveau rolul de a aduce Mişcarea Legionar şi P. N. C. pe poziţii ireconciliabile. În urma unei întrevederi între Goga şi Codreanu, ultimul îşi retrage formaţiunea politică din campania electorală. Acordul Goga - Codreanu l-a determinat pe Carol al II-lea să ceară demisia cabinetului Goga, instaurând regimul personal autoritar prin lovitura de stat din 10 februarie 1938. În planurile Palatului, guvernul condus de O. Goga a avut rolul să compromită ideea unei guvernări naţionaliste şi să niveleze drumul instaurării dictaturii carliste, vizate de rege şi camarilă“, se prezintă în lucrarea „Mişcările stundenţeşti din anii 1922-1923“.