Memoriul care le-a adus condamnarea la moarte unor săteni. „Declarăm cu toţii că ne vom împărţi singuri această moşie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătenii din satul gorjean Ploştina au fost, iniţial, clăcaşi, după care au fost nevoiţi să lucreze forţat pe pământul arendaşilor. Nu au mai suportat opresiunea şi au trimis un memoriu autorităţilor, care suna ca un ultimatum. În urma acestuia, delegaţia ţăranilor a fost arestată şi condamnată la moartă.

Satul Ploştina, pe al cărui teritoriu s-au pus bazele oraşului Motru, există ca aşezare din timpuri străvechi. Localitatea a fost întărită, între anii 1409 şi 1418, de Mircea cel Bătrân ca danie mănăstirilor Vodiţa şi Tismana.

„Situaţia ţăranilor clăcaşi din aceste locuri, pe moşiile mănăstirii Tismana, era din ce în ce mai grea. Generaţii după generaţii au suportat clăcăşia în toată duritatea ei. Lupta pentru pământ, dreptate şi viaţă n-a încetat secole de-a rândul. Locuitorii acestor străvechi aşezări au rămas în condiţia juridică de clăcaşi şi au suportat din greu obida, exploatarea şi clăcăşia până în anul 1863, când prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti au fost scoşi de sub dependenţa moşiei Tismana, pământul devenind proprietatea statului. La 13 decembrie 1863, Cuza Vodă şi Mihail Kogălniceanu expropriază, pe lângă alte moşii mănăstireşti din judeţuil Mehedinţi, şi pe cea din Ploştina, cu un venit anual de 32.000 de lei“, arată istoricul Grigore Cioabă în lucrarea „răscoala din 1907 în satul Ploştina, judeţul Gorj“, publicată în volumul „Arhivele Olteniei“. 

Ţăranii erau scoşi cu sila la muncă şi primeau cele mai proaste terenuri

Pământul rămas statului a fost arendat.

„Localnicii erau scoşi cu sila la muncă de către spornic şi arendaşi. Pentru învoirea vitelor la arendaşi, locuitorii trebuiau să facă două zile de clacă pentru o oaie şi patru zile de clacă pentru o vacă. Pentru pământul luat în dijmă, ţăranul era obligat să presteze zile de clacă, la care se adăugau darurile : un cocoş, miel, purcel. Ţăranilor li se dădea o dijmă, de obicei, pământul cel mai rău, iar - după strângerea recoltelor-după ce trudiseră toată vara - li se repartiza o cantitate foarte mică de produse“,

explică Grigore Cioabă.

Memoriul ţăranilor din Ploştina

Ţăranii doreau să obţină şi rezerva statului care era dată în arendă şi o delegaţie din partea acstora depun, în primăvara anului 1907, un memoriu la Ministeruil de Interne şi la Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

„Dacă soarta a ursit pe ţăranul român ca din sudoarea muncii lui să se agonisească cele trebuincioase nu numai pentru existenţa sa, ci şi a tuturor celor ce mai există în ţara aceasta, suntem nevoiţi să vă mărturisim că forţele de care dispunem s-au consumat luptând cu mizeriile vieţii şi că a sosit timpuil când trebuie să pierim sau să ni se mai golească din paharul suferinţelor ce îndurăm. (...) Fie ce seară şi zori de zi în timpul de muncă era însoţită de înfiorătorul strigăt: «La clacă, copii». Biciul ispravnicului pocneşte încă la spatele nostruşi se încovoaie pe spinarea celor slăbiţi din noi şi a nevestelor noastre. (...) Sunt mulţi din noi care nu se pot numi cetăţeni români, întrucât nu au nici cel puţin un loc de casă în această ţară ce se zice că e ţară românească. (...) În repetate rânduriam reclamat să ni se împartă moşia aceasta nouă în orice condiţii de plată şi iarăşi nimic nu ni s-a răspuns. (...) Dacă nu va fi posibil să ni se vândă definitiv, cel puţin să ni se dea nouă în arendă pe orice cale şi în orice condiţiuni se va crede. (...) În cazul în care glasul nostru nu va fi auzit şi nu veţi pune capăt mizeriilor ce îndurăm din lipsă de pământ, declarăm cu toţii că ne vom împărţi singuri această moşie şi nu vom îngădui, chiar dacă vom pieri cu toţii, să mai existe încă un arendaş pe această moşie“, este memoriul prezentat succint al ţăranilor din Ploştina. 

Delegaţia de ţărani a mers la Bucureşti şi a prezentat plângerea Camerei Deputaţilor, dar au fost arestaţi şi urmau să fie executaţi în faţa locuitorilor pentru a se da un exemplu. În gara Strehaia, ţăranii reuşesc să scape. După ce au auzit că ţăranii din Corcova s-au răsculat şi au dat foc averii prinuţui Bibescu, localnicii din Ploştina s-au ridicat şi ei la luptă, în primăvara anului 1907. Au devastat magaziile, pătulele şi casa arendăşească. Primarul localităţii a chemat soldaţii, care au reuşit să înăbuşe din faşă răscoala.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite