Megapetrecere pentru pensionari. Primăria Târgu Jiu scoate 150.000 de lei din bugetul oraşului pentru cheful vârstnicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii vor petrece de ziua lor
Pensionarii vor petrece de ziua lor

Aproximativ 1.500 de pensionari din Târgu-Jiu se vor distra vineri, 1 octombrie, la o petrecere de primăria municipiului, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Suma alocată din bugetul oraşului pentru acest eveniment se ridică la 150.000 lei. Petrecerea va avea loc la un restaurant din municipiu. „Petrecerea va avea loc pe 1 octombrie, de la ora 17,00. Încă nu s-a stabilit restaurantul. Zilele acestea. Petrecerea va fi organizată într-un cadru festiv şi va cuprinde o masă festivă, program folcloric cu invitaţi speciali de la Doina Gorjului şi Şcoala Populară de Artă. De asemenea, va fi organizat un concurs de dans cu premii, o tombolă cu premii şi vor fi acordate diplome de excelenţă pentru activitatea în interesul grupului de pensionari. Aşteptăm la această petrecere aproximativ 1.500 de pensionari. În fiecare an, numărul participanţilor a crescut”, a spus Elena Creţan, reprezentanta Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Concursuri pentru pensionari

Săptămâna aceasta se desfăşoară numeroase evenimente dedicate pensionarilor din municipiul Târgu-Jiu: concursuri de şah, table şi de dans. Finalele concursurilor vor avea loc chiar pe 1 octombrie, de Ziua Vârstnicilor, când va fi organizat şi Balul Pensionarilor. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite