Mariajele din interes ale domnitorului Ştefan cel Mare. Ultima soţie i-a fost prizonieră, după ce l-a învins pe tatăl ei

Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori

Domnitorul Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori, istoricii considerând că toate mariajele sale au fost încheiate din interes politic, cu toate că ultima sa soţie, care era mult mai tânără decât domnitorul, era deosebit de frumosă, după cum menţionau cronicarii.

Era o obişnuinţă ca domnitorii Moldovei să caute susţinerea Poloniei prin încheierea de căsătorii cu descendente din familii conducătoare, de rang înalt.

Ştefan cel Mare nu a făcut excepţie, astfel că, după şase ani de la urcarea sa pe tron, acesta s-a căsătorit cu sora cneazului Kievului, care se afla sub stăpânirea Poloniei.

„Voievozii Moldovei, spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului următor, îşi căutau miresele la curtea polonă, fie că era vorba de un voievod de talia lui Alexandru cel Bun, fie că e vorba de urmaşii atât de neînsemnaţi ai acestuia. Fenomenul nu se producea întâmplător, căci în timp ce Polonia nu era capabilă să transforme suzeranitatea ei într-o stăpânire efectivă, Ungaria dispune de alte posibilităţi militare şi existau condiţii politice care ar fi putut duce la transformarea legăturilor de vasalitate dintre Moldova şi Ungaria într-o stăpânire politică efectivă. Ca urmare a acestor împrejurări, domnii moldoveni au căutat alianţa sau suzeranitatea polonă, care avea darul să contracareze tendinţele anexioniste ale regimului maghiar, fără ca suzeranitatea polonă să devină apăsătoare pentru Moldova. În acest context istoric, Ştefan cel Mare a chibzuit îndelung asupra posibilităţilor de atragere a unor aliaţi. Una din căile folosite frecvent în Evul Mediu şi începutul epocii moderne pentru stabilirea unor relaţii de colaborare a fost şi calea matrimonială. La numai 6 ani după preluarea domniei, Ştefan cel Mare celebra căsătoria, la 5 iunie 1463, în Cetatea Sucevii, cu ucraineanca Evdochia, sora cneazului Simion Olelcovici al Kievului. Actul înfăptuit a presupus dese schimbări de solii între Suceava şi Kiev, care se afla sub stăpânirea polonă, încât acţiunea intreprinsă trebuie apreciată ca pe o politică de întărire a legăturilor cu Polonia, stavilă influenţei maghiare şi otomane“, arată istoricul Jean Ciută în lucrarea ˜„Politica matrimonială a lui Ştefan cel Mare“.

Evdochia de Kiev a murit după numai patru ani de mariaj Ştefan cel Mare

Prima soţie i-a dăruit domnitorului trei urmaşi, însă a murit la scurt timp. „Prima soţie a domnitorului a dat naştere la trei urma şi - Alexandru, Elena şi Petru -, după care se stinge din viaţă după numai patru ani de mariaj cu Ştefan cel Mare.

„La bucuria nunţii din vara anului 1463, se adăuga alta, la începutul anului 1464, când în aprilie se năştea primul copil al Marelui domn şi voievod - ALEXANDRU - cel care din 1483 (la 20 de ani) rezida la Bacău, ajutor al tatălui său pentru administrarea şi apărarea Ţării de Jos a Moldovei. Urmare a mariajului cu Evdochia, Hotinul, cedat de Petru Aran polonilor, revenea in 1464, la trupul Moldovei. Un prim succes politic determinat de cel matrimonial. Bucuriile se împletesc însă şi cu necazurile. La 4 noiembrie 1465, odată cu victoria şi cucerirea Chiliei prin înlăturarea garnizoanei maghiare, doamna Oltea - mama lui Ştefan cel Mare - se stingea din viaţă, înmormântată la Mănăstirea Probota, reclădită de Petru Rareş. La sfârşitul anului 1465 sau la începutul lui 1466 se năştea cel de-al doilea copil al Marelui Domn - Elena sau Olena, după cum s-a mai născut şi cel de-al treilea - Petru - pentru ca , în 1467, mama lui Alexandru - Evdochia de Kiev - să fi încetat din viaţă, îngropată la Biserica Mirăuţi, şi nu Probota cum se credea, descoperire făcută de Mircea Matei. Era anul de înfruntări cu trufaşul rege Mateiaş al Ungariei, la Baia şi victoria răsunătoare obţinută de Ştefan“, se ˜menţionează „Politica matrimonială a lui Ştefan cel Mare“. 

Ştefan cel mare s-a recăsătorit cu descedenta unei familii de negustori italieni

După patru ani, domnitorul s-a căsătorit cu Maria, care făcea parte din familiile de negustori italieni, care aveau poziţii importante ca urmare a forţei economice pe care o deţineau: „La sfârşitul deceniului VII al secolului al XV-lea negustorii genovezi şi veneţieni deţineau poziţii economice avansate la Gurile Dunării. Cetăţile Caffa şi Mangopul erau expresia întăririi acelor poziţii. Marele Ştefan socotea legăturile cu negustorii italieni ca fiind vitale dezvoltării porturilor Chilia şi Cetatea Albă şi odată cu acestea întărirea puterii economice a Ţării Moldovei. În spiritul intereselor urmărite, în anul 1471, Ştefan s-a recăsătorit cu Maria genoveza din Cetatea Mangopului“, precizează istoricul.

„Era o frumuseţe dumnezeiască“

Doamna Maria de Mangop, cea de a doua soţie a lui Ştefan cel Mare, a murit în anul 1476. După doi ani, Ştefan  cel Mare se căsătorea din nou, de astă dată cu o tânără deosebit de frumoasă, care era, în plus, de viţă românească. Ultima căsătorie a fost cu Maria-Voichiţa a fost cu fiica lui Radu cel Frumos, pe care o luase prizoneră ca urmare victoriei împotriva tatălui ei, aliat al turcilor, şi cuceririi Cetăţii Dâmboviţei. „În noiembrie 1473, la Cursul Apei la lalomiţa, Ştefan obţine victoria impotriva lui Radu cel Frumos, domnul muntean aliat turcilor, pătrunde în Cetatea Dâmboviţei, ia în captivitate pe soţia acestuia împreună cu fiica mai mare - Maria - Voichiţa - şi le aduce în Cetatea Sucevii.

Anul următor, 1474, a fost anul pregătitor al celei mai mari înfruntări şi prima de acest fel cu inamicul nr. 1 - Imperiul Otoman - finalizat cu victoria de anvergură de la 10 ianuarie 1475, de la Vaslui. Ştefan şi-a strâns Curtea la Vaslui, unde primea soliile, fiind înconjurat de oastea cea mare a Moldovei. Acolo se afla şi soţia sa - Maria de Mangop - fiul cel mai mare - ALEXANDRU - (11 ani), fiica , Elena (Oiena). Captivele de la Radu cel Frumos (soţia acestuia şi fiica - Maria - Voichiţa) au fost lăsate la Suceava pentru o mai mare siguranţă. Maria-Voichiţa este descrisă de cronicar, ca fiind «o copilă de 16 ani, era o frumuseţe dumnezeiască, cu ochii mari negri şi un obraz cu linii delicate şi nas fin».

Între timp se consumaseră luptele de la Vaslui (1475), Războieni sau Valea Albă (1476), totuşi forţa otomană rămânea în plină afirmare. Odată cu victoriile veneau şi necazurile de familie ale Marelui Domn. La 19 noiembrie 1476, murea doamna Maria de Mangop, cea de a doua soţie a lui Ştefan cel Mare. Celibatul domnului n-a ţinut decât doi ani, când în 1478, cu puţin înainte de împlinirea majoratului Mariei - Voichiţa, Ştefan s-a căsătorit cu aceasta. Acelaşi cronicar o descrie - «... Şi era de sânge (românesc n.ns.) şi de viţă înaltă şi acum încă este doamna lui Ştefan Voievod. (...) Cu Maria - Voichiţa, Ştefan va fi avut trei copii: Bogdan-Vlad, cel care avea să moştenească scaunul tatălui său sub numele de Bogdan cel Orb sau Chior (o defecţiune la un ochi afirmă C.C. Giurescu) şi două fete: Ana, care a murit în anul 1499 şi Maria, care s-a stins din viaţă în anul 1518»“, se arată în lucrarea „Politica matrimonială a lui Ştefan cel Mare“. 

Fiica domnitorului s-a căsătorit cu fiul cneazului lvan al III-lea al Moscovei

Politica matrimonială în beneficiul statului a lui Ştefan cel Mare a continuat cu copiii săi. Astfel, fiica sa Elena se căsătoreşte  cu fiul cneazului lvan al III-lea al Moscovei. „Desele intervenţii ale lui Ştefan cel Mare în Ţara Românească (Muntenia) după înlăturarea şi a lui Laiotă Basarab şi a lui Vlad Călugărul (1483) şi stimulat de succesul antiotoman al bănăţeanului Pavel din 1479, de la Câmpul Pâinii, ajutat şi de Ştefan Bathory - voievodul Transilvaniei, prefigurează ideea unităţii româneşti. Ştefan cel Mare folosea pentru prima dată în unele documente externe formula: «domn a toată Ţara Moldovlahiei», formulă care ne îndreptăţeşte a considera prezenţa pentru prima dată, în plan politic, a unei conştiinţe de neam românesc unitare.

În luptele antiotomane purtate de Ştefan cel Mare, sprijinul acordat de Polonia şi Ungaria erau doar paleative. Strategul domn - Ştefan cel Mare - întrezărea un nou eventual aliat în Marele Cnezat al Moscovei, care se ridica de la răsărit. În acest scop şi în urma unor succesive diligenţe, la care s-a adăugat şi bunăvoinţa regelui polon, la începutul anului 1480, Ştefan căsătoreşte pe fiica sa Elena (Oiena) de 15 ani, cu lvan Vasilievici, fiul cneazului lvan al III-lea al Moscovei.

O nouă orientare politică promovată de marele dom şi voievod pe cale matrimonială. Dar fiica domnului Elena (Oiena) nu a fost călăuzită de noroc. Departe de ţară a căzut victima intrigilor de curte împreună cu fiul său Dimitrie întemniţaţi de ţarina Sofia, care a impus la tronul Moscovei pe un alt fiu, rezultat din altă căsătorie. Măsura întreprinsă de Ştefan privind căsătoria fiicei Elena cu fiul tarului Moscovei se înscria însă pe linia unei largi viziuni politice a domnului Moldovei“, consideră istoricul Jean Ciută.  

Alexandru s-a căsătorit cu fiica voievodului Transilvaniei 

Şi fiul lui Ştefan cel Mare, Alexandru, a urmat aceeaşi politică matrimonială ca şi tatăl său.

„1483 - pacea încheiată cu turcii de către Ungaria lui Matei Corvin şi pierderea, în 1484, a Chiliei şi Cetăţii Albe, au determinat pe Ştefan să depună personal, la 15 septembrie 1485, omagiu de vasalitate regelui polon, Cazimir al IV-lea. În noile condiţii create, Ştefan continuă promovarea de relaţii politice bazate pa matrimoniat. Fiul domnului - ALEXANDRU - rezident din 1483 în Bacău - s-a căsătorit cu Elena - fiica voievodului Transilvaniei - Bartolomeu Dragfi, din neamul Dragoşeştilor maramureşeni. Se realiza astfel un cuplu interromânesc, care coroborat şi cu căsătoria lui Ştefan cu Maria - Voichiţa - munteanca - ne oferă măsura strădaniilor marelui domn de a fi întărit legăturile frăţeşti şi pe cale matrimonială“,

se mai precizează în lucrarea „Politica matrimonială a lui Ştefan cel Mare“.
 

Alexandru a murit în condiţii neclare

În 1496, fiul său, Alexandru, a încetat din viaţă, în condiţii mai puţin elucidate. „În pisania pusă chiar de domnul Ştefan, la biserica din Războieni sau Valea Albă , în amintirea vitejilor morţi în lupta de la 26 iulie 1 476, se indică prezenţa certă a fiului Alexandru: « ... Şi noi Ştefan Voievod cu fiul nostru Alexandru ieşit-am înaintea lor (turci lor n.ns.) şi am bătut cu dânşii mare război şi cu îngăduirea lui Dumnezeu fosta-am biruiţi de către păgâni». Sesizăm o coincidenţă cronologică semnificativă de lună şi zi: 26 iulie 1476 - Războieni - bătălia la care Alexandru participase alături de tatăl său şi 26 iulie, anul 1496, data morţii lui ALEXANDRU şi îngroparea lui la Mănăstirea Bistriţa, alături de străbunicul său - Alexandru cel Bun“, mai arată istoricul Jean Ciută.

Te-ar putea interesa şi:

Cât de crud a fost domnitorul Ştefan cel Mare: „N-a lăsat viu nici pe copilul din pântecele mamei“