Mai multe paturi de terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19 din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă patru paturi de terapie intensivă sunt puse la dispoziţie pentru bolnavii de COVID-19
Încă patru paturi de terapie intensivă sunt puse la dispoziţie pentru bolnavii de COVID-19

Numărul de paturi de la secţia de terapie intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19 a fost suplimentat de astăzi ca urmare a numărului în creştere de pacienţi care manifestă simptome grave.

Capacitatea secţiei a fost majorată cu patru paturi.

„Începând de astăzi, de la ora 14:00, Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI COVID-19) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (locaţia din strada A.I. Cuza-Pasarelă) funcţionează cu un număr total de 16 paturi dotate corespunzător pentru îngrijirea şi tratarea pacienţilor depistaţi pozitiv la coronavirus şi care sunt în stare gravă sau critică“, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

De asemenea, şi personalul secţiei a fost suplimentat. „Tot începând de astăzi, 01.10.2021, a fost suplimentat personalul medical al acestei secţii, după cum urmează: 12 asistenţi medicali care au încheiat contracte de prestări servicii cu SJU Târgu-Jiu au început activitatea pe compartimentul ATI COVID. De asemenea, cele şase infirmiere şi cele două îngrijitoare de curăţenie vor începe activitatea pe această secţie la începutul săptămânii viitoare“, au mai transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. 

Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI-COVID) are autorizaţie de securitate la incendiu emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Instalaţia electrică din această secţie a fost reabilitată integral, s-a montat o centrală de alarmare în caz de incendiu, iar instalaţia de oxigen a fost înlocuită înlocuită şi respectă cerinţele actuale prevăzute de lege. Investiţiile au fost realizate din bugetul propriu al unităţii medicale“, 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite