Lucrări de modernizare fără sfârşit ale ansamblului lui Brâncuşi din Târgu Jiu

Lucrări de modernizare fără sfârşit ale ansamblului lui Brâncuşi din Târgu Jiu

Lucrările de pe Calea Eroilor par fără sfârşit Foto: Alin Ion

Lucrările de modernizare a străzii Calea Eroilor care face parte integrantă din ansamblul monumental realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu par fără sfârşit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contractul privind modernizarea şi reabilitarea zonei protejate a Ansamblului monumental Calea Eroilor, în toamna anului 2019, de singura firmă participantă: subsidiara din România a firmei italiene Consorzio Stabile EBG. Valoarea contractului a fost de 8.8 milioane de lei. 

Execuţia lucrărilor a fost subcontractată imediat către o firmă din România. Între timp, au apărut o serie de probleme în privinţa execuţiei, iar firma subcontractantă a fost înlocuită, cu o societate din Giurgiu. 

Lucrările ar fi trebuit finalizate în vara anului trecut, dar ritmul lent de execuţie a determinat o întârziere majoră. 

Primăria Târgu Jiu a dispus prelungirea cu un an a contractului, ultimul termen fiind sfârşitul lunii iunie 2022. 

Dar şi acum lucrările sunt departe de a se încheia. Astfel, conducerea Primăriei Târgu Jiu se gândeşte la o nouă prelungire a contractului. 

„Avem două variante. pe 30 iunie, prelungirea de termen se finalizează. Vom avea discuţii cu toate părţile implicate, de la proiectant, constructor şi până la IGSIC. Tranşăm lucrurile cu ceea ce vom face după data de 30 iuni9e pe Cale Eroilor. Avem posibilitatea de prelungire a contractului cu penalităţile aferente. Nu se mai pune problema să nu se aplice penalităţi. (...) Vina nu este în totalitate a constructorului. Sunt foarte multe probleme care au apărut în faza de proiectare. Sunt anumite lucruri care s-au ivit şi care ni s-au adus la cunoştinţă. Cea de-a doua variantă o reprezintă finalizarea contractului, încasarea sumelor pentru lucrărilor executate“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
 

„Suntem în situaţia din a alege din două rele“

 
Primarul Romanescu a lăsat să se înţeleagă că sunt motive mai mult în favoarea prelungirii pentru a doua oară a contractului, cu aplicarea de penalităţi. 

„Este o variantă mai complicată. Este o variantă complicată, pentru că trebuie făcută o nouă evaluare a lucrărilor. Reprezentantul constructorului care este pe şantier şi-a asumat lucrarea cu costurile aferente. Doar la piatră, din calculul pe care l-am făcut este o diferenţă de vreo zece miliarde lei vechi. Dacă nu vom mai continua cu această firmă, trebuie făcută o reevaluare pentru lucrările executate şi diferenţa de lucrări. Nu mai poţi scoate la licitaţia la valorile de acum doi ani de zile, ci trebuie făcute calculele la valorile actuale, iar ajustarea se face de la bugetul local. Ca timp ar însemna 3-4 luni de zile minim până când am avea o societate care să execute lucrările pe Calea Eroilor. Suntem în situaţia din a alege din două rele, răul cel mai mic“, a spus Romanescu la o emisiune de la Gorj Tv.
 

Preţurile la materialele, ajustate cu 30-40%

 
Primarul Marcel Romanescu a spus că preţurile materialelor folosite au crescut cu 40% faţă de valorile din contract: „Subcontractantul, societatea care execută lucrările, este în aceeaşi situaţie în care suntem şi noi, ca autoritate publică locală. Şi preţurile la materialele folosite pe Calea Eroilor sunt ajustate în plus cu cel puţin 30-40% raportat la momentul în care a preluat această lucrare“.
 
Vă recomandăm să citiţi şi 
 
 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările