Jurnalul cutremurător al bombardării Bucureştiului în cel de-Al Doilea Război Mondial. „Şiruri întregi de case dărâmate, oameni sfârtecaţi“

Jurnalul cutremurător al bombardării Bucureştiului în cel de-Al Doilea Război Mondial. „Şiruri întregi de case dărâmate, oameni sfârtecaţi“

Bombardamentele asupra Bucureştiului au produs pagube importante şi pierderi de vieţi omeneşti

Academicianul Gheorghe Ionescu-Siseşti a consemnat într-un jurnal, cu detalii cutremurătoare, momentele din cel de-Al Doilea Război Mondial în care capitala României a fost bombardată succesiv de aviaţiile sovietică, anglo-americană şi germană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheorghe Ionescu-Siseşti a fost un eminent elev al liceului „Traian“ din Turnu-Severin şi un student strălucit al Şcolii Superioare de Agricultură din Hohenheim, Germania.

S-a născut la 26 octombrie 1885 şi a decedat la 4 iunie 1967. În 1911 şi-a obţinut titlul de doctor la Universitatea din Jena. După ce s-a întors în România, a amenajat ferma din Spanţov.

„A străbătut toate treptele universitare, de la cea de îndrumător de seminarii practice, până la cea de profesor universitar remarcabil; a evoluat în calificări academice, de la cea de membru corespondent al Academiei, în 1925, la cea de membru titular, în 1936, discursul de recepţie ţinându-l în 1937- şi în Academia de dinainte de 1948 şi, după o întrerupere de câţiva ani a calităţii lui de membru al Academiei, şi în noua Academie; a fost vicepreşedinte şi unul dintre cei mai activi şi mai recunoscuţi savanţi. A scris mult - articole, cărţi, tratate, cursuri universitare.

Opera sa fundamentală a fost «Agrotehnica», publicată în mai multe ediţii dintre care, ultima - în două masive volume. A fost foarte cunoscut şi pe plan internaţional, participant frecvent la conferinţe şi congrese, unde a susţiniut comunicări foarte bine apreciate. A fost împodobit - atât înainte de 1944, cât şi în anii ulteriori, în România socialistă - cu înalte distincţii, ordine şi medalii pentru rezultatele sale în câmpul creaţiei ştiinţifice. O recunoaştere a meritelor sale este că actuala Academie de Ştiinţe Agricole şi Silvice îi poartă pe frontispiciu numele. Ceea ce mai remarcăm este că, deşi a fost foarte ocupat în învăţământ, în ştiinţă şi în treburi publice (a fost de patru ori ministru, înainte de 1944) a avut consecvenţa uimitoare de a face, timp de şase decenii, între 1901 şi utima zi a vieţii, în 1967, însemnări zilnice, oglindind în ele, prompt, atât gânduri şi activităţi ale lui, cât şi situaţii de ansamblu şi fapte concrete din fiecare etapă din această îndelungată durată de timp istoric al societăţii româneşti“,menţionează istoricul Constantin Mocanu în lucrarea „Gheorghe Ionescu-Siseşti, în Jurnalul său, despre bombardarea Bucureştilor în timpul participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945)“.
 
Gheorghe Ionescu-Siseşti a făcut însemnări importante despre bombardamentele din timpul în care România a fost participantă la Al Doilea Război Mondial, care, la început, au venit din partea aviaţiei sovietice, apoi din partea aviaţiei angloamericane şi, la sfârşit, din partea aviaţiei germane. Menţiunile au fost prezentate de către istoricul Constantin Mocanu.

Luni 14 VII (1941)
( ... ) Luni seară şi luni noaptea două atacuri aeriene asupra Bucureştilor. Duminică, aviatorii sovietici au reuşit să incendieze câteva rezervoare de petrol de la Ploieşti .( ... ).

Joi 1 7 VII (1941)
( ... ) Războiul. Bombele din avion au făcut unele stricăciuni şi câteva victime în
Bucureşti. La Ploieşti, aviatorii sovietici au venit în plină zi şi au mitraliat gara şi
oraşul. Se spune că e un soldat mort.( .... ).

Joi 17 septembrie 1942
( ... ) Avioane duşmane au bombardat periferia Bucureştilor şi alte câteva oraşe în noaptea de 12-13 septembrie. Au fost distrugeri şi morţi. Comunicatul oficial spune 18. În realitate sunt mai mulţi. În marginea Bucureştilor, lângă aşezământul «Îndrumarea» bomba a căzut într-o casă unde era o nuntă. Se spune că au fost 60 de morţi. S-au aruncat şi manifeste în care se spune că românii sunt invitaţi să nu mailupte şi să-l îndepărteze pe mareşalul Antonescu“.

Marţi 4 IV 1944
( ... ) La 13.40 s-a dat alarma aeriană. Cu trei ore înainte fusese un exerciţiu, astfel că lumea nu era prea grăbită să se adăpostească. Din nefericire, de data aceasta alarma era reală şi primejdia foarte gravă. Au venit bombardiere anglo-americane, care au bombardat Bucureştii timp de o oră. Au fost lovite grav multe instituţii publice şi case particulare: Ministerul Lucrărilor Publice, Palatul Regal, Hotel Splendid, Park Hotel, Athenee Palace, Hotel Ambasador (acesta din urmă mai puţin grav). Au fost lovite şi dărâmate multe blocuri şi case particulare în centrul oraşului, în preajma hotelurilor vizate, unde locuiesc ofiţeri germani. Dar cartierul cel mai lovit a fost cartierul Gării de Nord. Au căzut bombe pe localul gării, pe persoane şi pe linii. Gara era înţesată de refugiaţi şi au fost multe victime. Bombardamentele s-au întins din Gara de Nord până la B.M. (Bucureşti Mărfuri şi până la Chitila-Triaj, unde staţionau sute, după aprecierea mea, mii de vagoane. Fusesem cu o zi înainte la gara de triaj, spre a mă ocupa de vagonul nostru cu oi. Cea mai mare parte din vagoane era cu refugiaţi. Bombele au căzut în mijlocul lor. Distrugerile au avut un caracter cu totul tragic, din cauza numeroaselor vagoane cu muniţii care erau pe liniile de triaj. Muniţiile au explodat şi dezastrul a fost îngrozitor. Până seara au durat exploziile. A fost un infern, povesteşte asistentul meu Georghiu, care se dusese spre Chitila după încetarea alarmei, cu gândul să-şi urce soţia într-un tren care spera el că ar fi putut pleca din Chitila.
Cartierele mărginaşe cu gara şi cu linia, până la Chitila, au suferit îngrozitor. Aceste cartiere erau locuite de funcţionari şi lucrători au gării şi atelierelor C.F.R. (…) O bombă a căzut într-un adăpost din Grădina Botanică şi a omorât un mare număr de persoane, între care soţia şi cele 2 fiice ale lui Al.Ionescu, secretar general al Ministerului de Interne. Bunul meu cunoscut, agricultorul Roiu, a fost omorât în apartamentul său, iar soţia sa, grav rănită. Se pare că şi într-un adăpost al C.F. a izbit o bombă şi a făcut multe victime. A fost izbit şi Institutul de Seruri şi Vaccinuri "Dr.I.Cantacuzino'', care s-a aprins din cauza gazului din ţevi. Nu se ştie dacă au vizat Institutul a cărui activitate e de o
deosebită importanţă pentru război, sau au vizat Uzina de apă de la Grozăveşti.
Nu avem electricitate, nici căldură, nici apă. În curtea Institutului am făcut un puţ, de unde se aprovizionează acuma toţi cei din jur. Spitalul C.F.R. din vecinătatea Institutului, unde au fost aduşi sute de răniţi, nu ar fi avut apă, dacă nu era puţul nostru. Cred că acest bombardament a pricinuit moartea a multe mii de persoane şi tot atâtea au fost rănite“.
  
Luni 10 IV (1944)
Am lucrat în Institut. Trebuie să rânduiesc mijloacele de transport, pentru ca să beneficieze de ele aceia care au mai urgentă necesitate. Spre seară a venit să mă vadă C.Gataianţu. El povesteşte lucruri îngrozitoare despre efectele bombardamentului de marţi. A vizitat Calea Plevnei, cartierele Giuleşti şi Griviţa. A vizitat Calea Plevnei, cartierele Giuleşti şi Griviţa imediat după încetarea alarmei, împreună cu cumnatul său, generalul Lambru. Şiruri întregi de case dărâmate, oameni sfârtecaţi, adăposturi izbite în plin, unde au fost la un loc zeci şi sute de morţi, un carnagiu. Străzile răscolite de bombe până la adâncime mare, ca şi cum un plug imens ar fi desfundat locul. Şinele de tramvai răsucite, firele electrice încolăcite, perne, animale, oameni proiectaţi pe acoperişurile caselor rămase în picioare. Povestirile lui Gataianţu coincid cu ce îmi spune Rosen. El e şef de echipă la detaşamentele de evrei care scot morţii din dărâmături şi din pământ. În jurul atelierelor C.F. Griviţa, distrugerile sunt totale, lucrătorii şi inginerii erau la lucru, ei s-au refugiat în adăposturi, dar bombele au fost aşa de dese încât au căzut în adăposturi. Sunt familii întregi pierite, după cum se vede şi din anunţurile foarte multe din «Universul». Dar nu toate cadavrele pot fi identificate, foarte multe nu au fost reclamate de nimeni. Serviciul apărării pasive adună aceste cadavre în camioane şi le înmormântează in comun. Această lugubră operaţie dura încă a 4-a, a 5-a zi după bombardament. La ea participă evreii, premilitarii, soldaţiii cu batistele legate la gură şi la nas. Se fac sforţări mari pentru a se stabili funcţionarea normală a luminii, a apei, tramvaielor şi treptat se reuşeşte. De asemenea, se nivelează străzile, se adunămolozul, se recuperează din dărâmături ceea ce se mai poate găsi. Lumea e înfricoşată şi pleacă din Bucureşti cu ce se poate. Era bine dacă cei ce nu erau legaţi de îndatoriri stricte ar fi plecat mai demult. (…)

Sâmbătă 15 IV (1944)
( ... ) La 12 fără un sfert s-a sunat alarma. Au venit din nou avioanele angloamericane. Bombardamentul a durat o oră şi jumătate. S-au aruncat bombe mai ales în centru. Au fost nimerite Universitatea, «Cartea Românească», Hotel «Union» şi alte localuri. Nu se ştie încă numărul morţilor şi răniţilor, dar probabil dezastrul nu a fost aşa de mare ca la 4 aprilie.
 
Luni 24 IV (1944)
Azi a fost din nou un bombardament violent al Bucureştilor. Au fost vizate Facultatea de Agronomie şi Institutul de Cercetări Agronomice. Au căzut zeci de bombe în preajma imediată a celor 2 instituţii: în câmpurile de experienţă, în drum, în parc. O bombă a căzut drept pe adăpostul Facultăţii în care erau sute de persoane. Sunt câteva zeci de victime. Stricăciuni materiale nu a făcut la Facultate decât spargerea aproape a tuturor geamurilor. La Institut, de asemenea, au fost sparte aproape toate geamurile dinspre est şi sud, unele ferestre şi uşi au fost rupte din ţâţâni, un bulgăre de pământ a intrat pe ferastră la et.I şi a rupt placa de marmură de la ferestre. În acoperiş s-au produs 2  găuri mari de către pietrele azvârlite din caldarâmul străzii.

Am stat, în timpul bombardamentului, în subsolul apartamentului nostru cu Vlad, Tuţuianu şi cu pesonalul nostru de serviciu. Speranţa plecase la Sinaia cu colonelul Malamuceanu pentru a supraveghea transportul unor lucruri ale noastre trimise cu camionul lui Dan spre Sinaia şi Valul lui Seiman. Am fost îngrijoraţi pentru ea şi pentru noi. A apucat-o bombardamentul între Bucureşti şi Ploieşti. În acelaşi timp a fost bombardat şi Ploieşti, au suferit mult rafinăriile de petrol, dar şi cartierele de locuit.

Imediat după bombardament au început lucrările de scoatere a morţilor din adăpostul izbit. Printre ei a fost găsit şi asistentul meu, Brădeanu, care se refugiase acolo din câmpul de experienţă, împreună cu logodnica lui. Sunt foarte afectat de moartea lui. (…)

Marţi 25 IV (1944).
( ... )Se continuă dezgroparea cadavrelor din adăpostul Facultăţii. A fost găsit şi cadavrul Cocăi Rădulescu, logodnica lui Bebe Brădeanu. I-am înmormântat azi, după prânz, împreună, la Bellu, pe locul doctorului Rădulescu-Calafat, care e unchiul Cocăi. Doctorul Rădulescu-Calafat s-a îngrijit să dea nu numai locul, el a făcut formalităţile la ofiţerul stării civile, a obţinut un dric automobil de la Primărie. Pentru rest: cruci, îmbrăcămintea cosciugului, flori etc. s-au îngrijit Vlad şi Ţuţuianu. La înmormântare a fost şi unchiul lui Bebe, maiorul V.Ionescu, care anunţase pe părinţii lui. În cursul dimineţii am reflectat dacă nu ar fi bine să trimitem sicriul la Craiova, am renunţat însă din cauza enormelor dificultăţi. Înmormântarea a fost sfăşietor de mişcătoare.

Miercuri 26 IV (1944)
Dezgroparea cadavrelor din adăpostul Facultăţii a continuat şi azi. S-au scos 79 de cadavre, din care 27 de victime fac parte din personalul Facultăţii. Şi-au găsit moartea asistentul Brădeanu şi logodnica lui Coca (Victoria) Rădulescu, tot inginer agronom, care fusese de curând detaşată la Institut. Apoi asistentul catedrei de Topografie, Stroe (ginerele lui T. Mândru), 5 studenţi: Dragomirescu Niculae, Berberu Valentin, Mihăilescu Silvestru, Corcocea Tadeus, Georgescu ... Erau în anul ultim de practică şi aveau la Facultate treburi în legătură cu stagiul de practică. Au mai pierit dactilografa Facultăţii, mecanicul şi mulţi din oamenii de serviciu şi din lucrători şi lucrătoare. Azi după masă am fost din nou la cimitirul Bellu, la înmormântarea studentului Dragomirescu Nicolae. Ca şi Bebe Brădeanu, era singurul copil la părinţi. Înmormântarea a fost sfăşietoare. Am condus pe părinţi după ceremonie la modesta lor locuinţă şi am intrat o clipă, poftit insistent să văd lucrurile şi cărţile băiatului. Întors acasă, mă aşteptau părinţii lui Brădeanu veniţi de la Craiova Alte clipe sfâşietoare.

Joi 4 mai (1944)
Azi noapte a fost alarmă aeriană. Am pornit cu maşina spre câmp până dincolo de Mogoşoaia. Mi se părea că rachetele luminoase care iluminau cerul ca ziua erau în imediata noastră vecinătate. S-a bombardat violent cartierul Bellu şi 13 Septembrie. Acesta a fost al 5-lea bombardament al Capitalei. 

Duminică 7 mai (1944)
Azi noapte a fost din nou alarmă. Am pornit cu maşina la câmp, tot dincolo de Mogoşoaia. A fost bombardat centrul din jurul Pieţii Naţiunii şi iarăşi spre 13 Septembrie. Acesta a fost al şaselea bombardament al Bucureştilor. De-abia ne liniştisem puţin şi pe la 10 1/2 ziua s-a sunat din nou alarma. Iar am fugit la câmp, am stat pe un drum lateral dincolo de Mogoşoaia. Am privit cum veneau avioanele anglo-americane val după val. Erau foarte sus. Artileria antiaeriană trăgea necontenit, adevărate rafale. Deodată s-au văzut incendii şi orizontul deasupra Bucureştilor s-a întunecat de fum. Când ne-am întors, am aflat că fusese bombardat cartierul Gării de Nord, Luther, Belvedere, Parcul Domeniilor. Se vedeau focuri în diferite părţi, fumul plutea în jurul Institutului. Acesta a fost al 7-lea bombardament al Capitalei. 

Luni 8 mai (1944)
Azi noapte a fost iarăşi alarmă şi bombardament, al optulea. Am stat în subsolul Institutului cu tot personalul. Bubuiturile bombelor din avioane şi ale artileriei
antiaeriene se urmau necontenit. (….)

Marţi 20 VI (1944)
( ... ) În cursul dimineţii a fost alarmă. Am întrerupt examenul pentru o oră. Nu a fost nimic. Studenţii s-au comportat bine în timpul alarmei. Am continuat examenul până seara.( ... ).
În sectorul românesc este acalmie, acalmie înaintea furtunii, căci ruşii continuă să îngrămădească trupe şi material. Oraşele româneşti continuă să fie bombardate. Vineri spre sâmbătă 16/17 iunie a fost puternic bombarată Timişoara. Cu puţin înainte fuseseră bombardate oraşele Iaşi şi Roman. Astfel, oraşele care au plătit tributul jertfelor sunt: Bucureşti (de 8 ori), Ploieşti, Turnu Severin, Piteşti, Giurgiu, Constanţa, Roman, Iaşi, Timişoara, Galaţi, plus alte multe localităţi mai mici. ( ... ).

Miercuri 28 VI (1944)
Lucram în Institut. La ora 9 a sunat alarma. Camionul cu o parte din colaboratori s-a dus la câmp. Eu împreună cu alţi colaboratori ai Institutului şi oameni din cartier ne-am coborât în subsolul Institutului. De data aceasta s-au bombardat Bucureştii. E al nouălea bombardament pe care-l suferă Capitala, după 50 de zile de cruţare. Uşile de la intrarea subsolului erau deschise, zgomotul exploziilor venea până la noi, clădirea se zgâlţâia ca la cutremur, uşile jucau în balamale, câtorva femei li s-a făcut rău. Alarma a durat două ore. Au căzut bombe în apropiere, la ferma Facultăţii unde sunt morţi şi răniţi printre lucrători şi prizonieri. Au căzut bombe şi la ştrand, deci în vecinătatea noastră imediată. A fost vizat palatul Prezidenţiei9 , care a fost izbit împreună cu alte clădiri din Piaţa Victoriei: vechiul local al Ministerului de Externe, Palatul Societăţii Funcţionarilor Publici, Institutul Geologic, Muzeul de Istorie Naturală Doctor "Gr. Antipa".

Zona care a fost bătută violent a fost linia ferată de a Gara Băneasa a Gara de Nord până la Gara Chitila şi instalaţiile Societăţii Distribuţia. Au mai fost lovite şi alte cartiere ale oraşului. Incendii mari cu nori de fum se vedeau după încetarea alarmei. Am numărat 17, cele mai multe în direcţia nord-vest. Se pare că în această direcţie a fost izbit şi fortul Străuleşti, în care erau depozitate muniţii. S-au auzit explozii într-acolo şi după ce trecuseră avioanele. (…)

Luni 24 VII (1944)
Azi noapte a fost din nou bombardat Bucureşti, a douăsprezecea oară. Avioanele engleze au venit jos, au fost prinse în reflectoare şi în tirul artileriei antiaeriene şi se pare că nu au mai putut zbura în formaţie. S-au aruncat bombe izolate, în diferite părţi ale oraşului: la Băneasa, pe şoseaua Kiseleff (lângă Bufet), în piaţa din parcul Domeniilor etc. Comunicatul spune că au fot victime şi că au fost doborâte mai multe avioane atacatoare (câte?). 
 
Vineri 28 VII (1944).Sinaia. (al XIII-lea bombardament al Bucureştiului). Azi noapte a fost bombardat Bucureşti a treisprezecea oară. După cum am aflat, s-au aruncat bombe în tot oraşul; mai numeroase în cartierul Batişte -Vasile Lascăr, în preajma Institutului German, pe clădirea nouă a Băncii Naţionale, unde a spart numai două planşee, la podul Izvor, în curtea Facultăţi de Drept, în preajma Palatului de Justiţie, la Hala Traian etc.(…)
 
L(uni) 31 VII (1044). Sinaia
Azi a fost al XIV-lea bombardament al Bucureştilor. De dimineaţă s-a dat alarma şi în Sinaia. Curând după aceea am auzit uruitul avioanelor deasupra noastră şi am văzut un pâlc proiectându-se pe cerul albastru între zonele înnorate. Lumea la Sinaia e calmă, în cartierul nostru nu se adăposteşte nimeni. Seara am aflat din comunicatul oficial că s-au bombardat Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte şi câteva sate din judeţele Ilfov şi Dâmboviţa. Pe cale particulară am aflat că au fost aruncate câteva bombe în cartierele Obor şi Mogoşoaia, că Bucureşti a rămas din nou fără apă. 

Joi 10 VIII (1944). Sinaia
Al XV-lea bombardament al Bucureştilor. Azi noapte a fost alarmă. Comunicatul ce s-a dat ulterior ne informează că au fost bombardate oraşele Bucureşti şi Ploieşti. ( ... )

Joi 24 VIII (1944). Sinaia.
( ... ) În tot cursul zilei de joi, postul de radio Bucureşti nu mai difuzează nici o ştire la orele obişnuite ale jurnalului, ci s-a cântat mereu muzică populară românească. Era un indiciu că era o situaţie critică, că sunt în curs evenimente despre care nu se poate comunica nimic, O altă comunicare a postului de radio german, Else 2, avea aerul să fie difuzată în numele Guvernului Naţional Român. Lucrul pozitiv pe care l-am putut constata în cursul zilei de joi este că legăturile cu Bucureştii sunt complet întrerupte: nu mai merg nici telefonul, nici calea ferată, nici automobile. S-a aflat, prin oamenii de la Palatul Regal, că germanii au bombardat violent Bucureştii cu aparate Stuka în picaj, vizând Calea Victoriei şi în special Palatul Regal, ceea ce, din nefericire, s-a confirmat oficial a doua zi. La Sinaia a fost alarmă aeriană. 

Vineri 25 VIII (1944)
( ... ) Seara, în sfărşit postul de radio Bucureşti a lămurit situaţia. S-a citit o
proclamaţie a Guvernului, în care se arată că germanii au dobândit un scurt răgaz spre a se retrage din ţară. În loc de a se retrage, ei au bombardat Capitala, cu avioane în picaj şi au căutat s-o ocupe cu unităţi terestre. S-a dat o luptă la Băneasa, în care germanii au fost înfrânţi; camioane imobilizate şi arse, cu soldaţi germani carbonizaţi se văd pe podul de la Băneasa. Satul Băneasa e în mâinile românilor. În Capitală au fost dezarmaţi şi făcuţi prizonieri 4.000 de germani/

Sâmbătă 26 VIII (1944). Sinaia
( ... ) Azi, în sfârşit, Marele Stat Major al Armatei Române a dat un comunicat oficial arătând pe scurt evenimentele militare petrecute din seara de 23 VIII şi până azi. Germanii au atacat de trei ori cu aviaţia, Capitala, în ajun de 24/25 şi în ziua de 25. S-a vizat Palatul Regal. Au fost pagube şi victime. Trupele germane care atacau Capitala au fost respinse. S-au capturat în Capitală 4.000 de prizonieri. Câteva centre de rezistenţă în jurul Capitalei şi în zona Ploieşti sunt pe cale de lichidare. ( ... )Mareşalul Antonescu este arestat în Palatul Regal. Generalul Hansen, şeful misiunii germane în România, a fost internat, cum şi generalul Garstenberg. Germanii continuă să bombardeze Bucureştii cu aviaţia. Ei aduc întăriri în Transilvania şi au pus pe picioare un guvern român în frunte cu Horia Sima (acesta, în proclamaţia sa, nu se înfăţişa ca şef de guvern).( ... ).

Duminică 27 VIII 1944. Sinaia
(…) După prânz, a fost la noi în vizită profesorul Bădescu. A venit apoi şi Nicu cu Riria. Recapitulăm evenimentele şi încercăm o judecată asupra lor. Au început să vie oameni din Bucureşti, trecând prin Târgovişte. Distrugerile din Bucureşti sunt mult mai mari decât cele cauzate de anglo-americani, din 15 bmbardamente. Bombardamentele germane s-au repetat mereu joi, vineri şi sâmbătă, zi şi noapte. Populaţia Bucureştilor a stat 36 de ore în adăposturi, fără apă şi hrană. Avioanele veneau în grupe mici şi coborau foarte jos. Nici o apărare n-a fost posibilă, fiindcă apărarea antiaeriană era în mâinile germanilor. Au aruncat bombe explozive şi incendiare mai ales în centrul oraşului. Bulevardul Elisabeta până la statuia lui Mihai Viteazul, Calea Victoriei, strada Regală sunt mormane de ruine şi ziduri fumegânde. Palatul Regal, Atheeneul, Fundaţia Carol, Teatrul Naţional, Facultatea de Drept, Institutul de Chimie, Ministerul de Justiţie, Monitorul Oficial, Ministerul Lucrărilor Publice. Teatre, spitale, biserica Kreţulescu, nenumărate case particulare, blocuri, Adriatica, Dragomir Niculescu etc. sunt distruse. Palatul telefoanelor a fost deteriorat şi el în partea superioară. Au fost, într-adevăr, bombardamente de teroare, care au îngrozit populaţia Capitalei mult mai mult decât bombardamentele angloamericane. Au fost şi multe victime. Îndată ce lumea ieşea din adăpost, apăreau alte şi alte avioane care bombardau şi mitraliau.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările