Ion Popescu-Voiteşti, savantul gorjean care a descoperit zăcăminte de petrol şi gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Popescu-Voiteşti
Ion Popescu-Voiteşti

Ion Popescu-Voiteşti este un savant gorjean, care a avut o contribuţie deosebit de importantă la dezvoltarea industriei extractive prin descoperirea de zăcăminte de sare şi petrol.

S-a născut în satul Voiteşti, din comuna Bălăneşti, aflată la numai câţiva kilometri de municipiul Târgu Jiu, acolo unsde se află şi casa memorială. A absolvit în anul 1898 Facultătea de Ştiinţe - secţia de Ştiinţe Naturale a Universităţii Bucureşti, după care a lucrat în mai multe şcoli şi licee, inclusiv în Târgu Jiu. Prima sa lucrare de geologie, „Studiul geologic al văii Argeşului începând mai jos de Boteni şi până mai jos de Nămăeşti”, i-a adus un premiu din partea Universităţii Bucureşti, iar banii obţinuţi i-a folosit pentru a se perfecţiona. A plecat la Viena, unde a lucrat sub îndrumarea renumitului paleontolog Diener şi a urmat cursurile marelui tectonician al Carpaţilor, Uhlig. Şi-a prezentat lucrarea de doctorat în iunie 1910, la Paris, unde l-a avut ca preşedinte de comisie pe marele stratigraf şi tectonician al Franţei din acea vreme, Emil Haug.

În timpul războiului din 1916-1918 a primit sarcina de a mări producţia de petrol şi de a găsi un nou masiv de sare. El a indicat adâncirea sondelor de petrol de la Solonţ şi Moineşti, fapt care a dus la sporirea producţiei cu zece vagoane pe zi şi a descoperit masivul de sare de la Sărata -Bacău.

S-a retras, după pensionare, în satul natal

În anul 1919, a fost numit, pe bază de concurs de lucrări, profesor titular la Universitatea din Cluj şi director al Muzeului de Geologie şi Paleontologie. Ion Popescu-Voiteşti a participat cu peste 140 de comunicări la congrese naţionale şi internaţionale. Marele savant a condus Institutul Geologic al României. După ce a ieşit la pensie, s-a retras în satul său natal, Voiteşti. El a fost toată viaţa mândru de originea sa şi-a adăugat numele satului de baştină la numele de familie. El a lăsat în casa sa o veritabilă colecţie paleontologică şi de mineralogie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite