Generalul care a stat în umbra familiei regale. A avut un rol important în luarea unor decizii vitale pentru România

Ernest Ballif a fost unul dintre marii conducători militari din istoria României şi un apropiat al Casei Regale, ocupând diferite funcţii importante. A avut un rol decisiv în luarea unor hotărâri care au marcat istoria ţării noastre.

Ernest Ballif s-a născut la 22 octombrie 1871, la Paris. Tatăl său, Octave Ballif, căsătorit cu Amelie Catalan, era administratorul moşiei din judeţul Vaslui a lui Petre P. Carp. Aici a urmat tânărul Ernest ultimele clase ale şcolii primare, după care, între 1883 şi 1888 a studiat la Liceul Naţional din laşi.

Cariera militară debutează în anul 1893, imediat după cu absolvirea Şcolii de ofiţeri din Bucureşti. Şi-a continuat studiile militare la Şcoala de aplicaţiune a Cavaleriei şi la cea cu profil identic de la Saumur. În anul 1904 reuşeşte să intre Ia Şcoala Superioară de Război. A fost căpitan în 1905 la Regimentul 6 Roşiori, apoi la regimentele 8 şi 7 Cavalerie, iar, ulterior, este avansat la gradul de maior la Şcoala Superioară de Război.

„Un an mai târziu, Emest Ballif va fi numit şeful de cabinet al ministrului de Război C. Hârjeu, prin înaltul decret nr. 45122, păstrându-şi funcţia şi sub Ion C. Brătianu. În timpul Primului Război Mondial este cooptat la Statul Major Regal, promovând de la gradul de locotenent colonel la cel de general de brigadă. Cariera sa militară s-a încheiat odată cu trecerea în rezervă, la 1 mai 1920“, prezintă istoricul Violeta Onişoru în lucrarea  „Aspecte privind activitatea generalului Ernest Ballif.

Sfătuitor al reginei Maria

Cea mai interesantă activitatea pentru Ernest Ballif a fost în perioada 1916 şi 1919, când a îndeplinit rolul de adjutant al familiei regale. El s-a bucurat de preţuirea reginei Maria, care avea cuvinte frumoase la adresa celor care făceau parte din echipa sa: „Pe toţi îi obişnuisem să fie aproape la fel de neobosiţi ca mine. Timp de doi ani lungi şi istovitori, aceşti patru bărbaţi au fost totdeauna gata la orice semn al meu, plini de răbdare şi de credinţă".

Ernest Ballif a devenit un apropiat al reginei Maria, care i-a încredinţat misiuni dificile. Una dintre acestea a fost salvarea copiilor ei din Buftea, care era supusă bombardamentului. A devenit chiar un sfătuitor al reginei. „Era un nepreţuit colaborator care îmi dădea uneori poveţe greu de urmat în care nu încăpea nici un pic de milă. Uneori mă făcea să plâng, dar aveam puterea să-mi dau seama că trebuie să-I ascult şi îi sunt recunoscătoare că nu a căutat să-mi ascundă adevărul", relata regina în memoriile ei.

Se afla pe lista neagră a germanilor

„Poziţia intransigentă a lui Ballif a condus la includerea lui pe lista neagră a germanilor, alături de prinţul Barbu Ştirbey. De altfel, partea germană a încercat, fără succes, în 1918, să determine înlăturarea lui din preajma familiei regale“, notează Violeta Onişoru.

Generalul Ballif s-a implicat şi într-o operaţiune mai delicată, de readucere în ţară a prinţului moştenitor Carol, refugiat la Odessa împreună cu marea sa dragoste, Zizi Lambrino. Ballif a reuşit să-I convingă pe viitorul rege să revină în ţară.

Ca o confirmare a meritelor deosebite, Ballif a fost decorat cu înalte distincţii încă înainte de încheierea războiului, cea mai importantă dintre acestea a fiind „Legiunea de onoare“, pe care i-a conferit-o însuşi generalul Henri Berthelot, Ia începutul anului 1918.

La puţin timp, generalul Ballif a mai primit o înaltă distincţie, respectiv Crucea Reginei Maria, care i-a fost încredinţată chiar de aceasta.

Administrator al Domeniilor Coroanei

Emest Ballif a rămas în preajma familiei regale şi după retragerea din activitate în anul 1920, fiind adjutant onorific al lui Ferdinand şi chiar şef al Casei Militare Regale. În paralel, el a fost desemnat administrator al Domeniilor Coroanei, ocupând totodată şi alte poziţii importante precum: preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Petroliere Concordia, membru al Consiliului de Administraţie de la Reşiţa şi la Creditul Carbonifer.  Acesta s-a aflat în fruntea Consiliului Fundaţiei „Regele Ferdinand" şi s-a ocupat de finalizarea construcţiei, care adăposteşte astăzi Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi.

Momentele decisive la care a luat parte Ballif în finalul carierei

În data de 12 august 1 936, Ballif este numit Mareşalul Curţii Regale, demnitate din care va fi înlocuit din martie 1937 de Ernest Urdăreanu, cu care s-a aflat în conflict. Carol I I-a păstrat pe Ballif în preajma Curţii Regale, numindu-l în Consiliul de Coroană înfiinţat la 30 martie 1938. „Consilier regal fiind, Ballif a fost în miezul evenimentelor fierbinţi din anii 1939-1940. Astfel, după asasinarea premierului Armand Călinescu, la 21 septembrie 1 939, Carol I I era pus într-o situaţie grea şi delicată, neştiind cu cine să-I înlocuiască: «Ne-am gândit, la început, la unul din consilierii regali sau la un general activ şi numele asupra căruia ne-am oprit a fost Ballif». La consiliul care a avut loc la ora 16.00, după ce în prealabil toţi au căzut de acord asupra lui Ballif, în urma intervenţiei lui Victor Iamandi şi a altor consilieri s-a ajuns la formula cunoscută cu generalul Gheorghe Argeşeanu“.

Un alt moment important a fost ultimatumul sovietic din iunie 1940, iar opinia lui Ballif a fost similară cu cea a majorităţii, respectiv acceptarea notei Kremlinului. De asemenea, la abdicare, regele i-a cerut opinia lui Ballif, care a preferat să nu dea niciun răspuns în această problemă.

A murit în anul 1941 în urma unui cancer la stomac.