Gecile cu puf de gâscă au învins în faţa hainelor militare. Fabrica de confecţii din Târgu Jiu s-a reorientat ca să supravieţuiască în economia de piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fabrica de confecţii din Târgu Jiu, înfiinţată în anii `40, funcţionează în continuare şi produce jachete cu puf de gâscă. Înainte de Revoluţie, aici se produceau uniforme pentru gărzile patriotice, dar şi pentru soldaţi din ţări arabe şi africane.

Fabrica de confecţii din Târgu Jiu, oficial înfiinţată în anul 1949, a funcţionat încă din 1940 ca un atelier. De-a lungul anilor, aici s-au produs uniforme pentru gărzile patriotice din România, dar şi uniforme militare pentru soldaţii din ţările arabe şi africane. În timp, fabrica s-a adaptat şi a reuşit să supravieţuiască până în prezent, deşi acum are puţin peste 200 de lucrătoare, comparativ cu anii `80, când avea aproximativ 3.000 de angajaţi.

În prezent, la Fabrica de confecţii din Târgu Jiu se produc jachete cu puf de gâscă, pentru compania italiană Cinelli, cu care lucrează de aproximativ 20 de ani. „Primim materia primă de la partenerul nostru. Facem aici croiala şi asamblarea. Suntem mulţumiţi de colaborarea pe care o avem. Avem comenzi pentru tot anul viitor. Doar în luna februarie şi puţin din martie nu sunt acoperite cu comenzi“, explică directorul unităţii, Constantin Racoceanu. 

Până la data de 1 februarie, fabrica va realiza 20.000 de geci de iarnă şi 45.000 de jachete de primăvară. Până de curând, fabrica a realizat şi geci pentru motociclişti, trimise tot la export. De fapt, toată producţia unităţii ajunge în străinătate. Constantin Racoceanu spune că hainele pe care fabrica din Târgu Jiu le produce ajung să fie vândute de compania din Italia în Coreea de Nord, Japonia şi SUA. Fabrica are venituri lunare de aproximativ 100.000 de euro, sumă care provine numai din producţia livrată la export. „Judeţul Gorj se află pe ultimul loc la export. Trebuie găsite modalităţi pentru ca exportatorii să fie încurajaţi“, susţine Constantin Racoceanu. 

A făcut cu ochiul multor afacerişti

Fabrica de confecţii are de achitat datorii de aproximativ un milion de lei la bugetul de stat. „Am încheiat un program de reeşalonare cu Administraţia Finanţelor Publice Gorj. Respectăm acest program şi sper că vom reuşi să ne achităm toate datoriile. Noi încasăm banii cu o oarecare întârziere, abia după ce livrăm produsele finite“, spune directorul.

image

Fabrica a fost privatizată în anii 90, prin metoda MEBO, şi are aproximativ 1.000 de acţionari, foşti şi actuali salariaţi. Aceştia nu au primit vreodată dividende. Astfel, mulţi au fost tentaţi să-şi înstrăineze acţiunile, deşi acest lucru ar fi putut duce la închiderea unităţii, aşa cum s-a întâmplat cu alte foste societăţi de stat. 

Aproape toate operaţiunile se fac în mod manual. O linie automată costă aproximativ 100.000 de euro şi nu ne permite să cumpărăm.   Constantin Racoceanu, directorul fabricii de confecţii

De-a lungul anilor, mulţi afacerişti controversaţi au dat târcoale fabricii şi au vrut să cumpere acţiunile. „Au vrut mulţi să pună mâna pe fabrică şi mai ales pe teren, pentru că asta îi interesa. I-am încurcat tot timpul“, spune directorul Racoceanu, cu mândrie. 

Utilaje vechi 

Fabrica lucrează cu utilaje vechi de aproape trei decenii, iar cele mai noi provin din anul 1998. Atunci a fost făcută ultima retehnologizare. „Aproape toate operaţiunile se fac în mod manual. O linie automată costă aproximativ 100.000 de euro şi nu ne permite să cumpărăm“, mai spune directorul. Conducerea unităţii se confruntă şi cu o lipsă de forţă de muncă, pentru că croitoresele sunt pe cale de dispariţie. „Am încercat să angajăm şi nu am găsit. Este o muncă dificilă şi implică responsabilitate“, mai spune conducătorul unităţii. 

image

Ultima dată când au fost realizate uniforme în fabrica de confecţii din Târgu Jiu a fost în urmă cu patru ani, când fabrica a livrat 10.000 de uniforme pentru pompierii din Italia. Prima clădire în care au fost realizate primele produse ale fabricii mai există şi acum, dar aici funcţionează o tipografie. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite