Garsoniera groazei în care au fost găsite osemintele umane zidite sub cada de la baie. Fosta proprietară, care a decedat, avea vedenii cu copii mici care plângeau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul unde au fost găsite osemintele
Locul unde au fost găsite osemintele

Garsoniera în care au fost găsite osemintele umane sub cada de la baie pare că a fost scena unui adevărat film horror. Vecinii spun că fosta proprietară a apartamentului, o bătrână, se plângea mereu că are vedenii cu copii mici care vor să o strângă de gât.

Razvan Voicu a cumpărat de curând o garsonieră în localitatea Bîlteni şi a început lucrările de renovare. El a muncit în Italia ca să facă rost de bani. Bărbatul a avut un şoc când a găsit sub cada de la baie mai multe oase care erau zidite. A oprit lucrul şi a anunţat poliţia. 

Osemnitele au fost duse la Serviciul de Medicină Legală pentru a fi examinate, primele informaţii indicând că ar fi vorba de oasele unui copil. „Am spart zidul de sub cadă pentru că voiam să montez o cabină, dar am găsit nişte bucăţi de os. Am crezut că sunt bucăţi de fier. Am chemat un prieten să le ia şi să le ducă la un centru de colectare. Sub chiuvetă este o gaură care ajunge în subsol, o scurgere, şi am găsit o bucată mare. A venit soţia şi l-a luat în mână, dar am văzut că seamănă cu oasele umane şi, de frică, l-a aruncat şi a căzut prin gaură“, a povestit bărbatul. Acesta spune că s-au găsit toate elementele scheletelui uman. 

bilteni

Amintirile sinistre ale localnicilor

Vestea s-a răspândit rapid printre vecini. Aceştia şi-au adus aminte că fosta proprietară a garsonierei, care a murit anul trecut, se plângea mereu că are fantome în casă şi că vede copii mici care plâng şi vin către ea.

Venea la banca de la bloc şi se plângea că are fantome în casă, dar nu o lua nimeni în seamă că era bătrână. Era speriată. Spunea că vine ceva către ea s-o strângă de gât, că avea vedenii cu mai mulţi copii mici care plângeau şi veneau către ea s-o strângă de gât“, 

a povestit un vecin 

Blocul este de pe vream comuniştilor şi în garsoniera respectivă au locuit în jur de zece familii, dar cel mai mult a stat bătrâna. 

Proprietarul vrea să doneze locuinţa

Proprietarul a plătit 10.000 de lei pe locuinţă, dar acum vrea să o doneze unui om sărman. Spune că nu mai vrea să locuiască acolo. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite