GALERIE FOTO Peste o mie de credincioşi, prezenţi la hramul de la Mănăstirea Lainici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de credincioşi din toate judeţele Olteniei au fost prezenţi luni, 6 august, la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj, de praznicul “Schimbarea la Faţă a Domnului”.

În această zi a fost sărbătorit şi hramul Schitului Locurele, situat la aproximativ cinci kilometri distanţă de sfântul locaş monahal. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, al Catedralei Mitropolitane “Sfântul Dumitru” din Craiova, condus de prof. Victor Şapcă. După ce au ascultat Sfânta Liturghie, credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Irodion, aflate în incinta mănăstirii, şi au sărutat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre semnificaţia sărbătorii de astăzi pentru credincioşii creştin - ortodocşi.

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA FOTOGALERIA

Credincioși din mai multe județe au venit la Mănăstirea Lainici Credincioșii s-au rugat Mănăstirea Lainici, în sărbătoare

Plecăm de aici nu numai cu această bucurie a serbării, de praznicul «Schimbării la Faţă a Domnului», dar ne întoarcem cu lumina pe care Sfinţii Apostoli au văzut-o pe Muntele Tabor, întrucât orice Sfântă Liturghie este un Tabor. Urcăm treaptă cu treaptă prin rugăciunile şi cântările Sfintei Liturghii şi ajungem în vârf, într-un munte înalt, aşa cum spune Sfânta Evanghelie. Urcăm sus, să-L vedem pe Dumnezeu, să ne împărtăşim de El şi să trăim această bucurie, a prezenţei lui Dumnezeu”, a precizat în cuvântul de învăţătură IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite