FOTO Tismana, patria covoarelor olteneşti. Mira Tantan ţese covoare la gherghef pentru biserici
0
Într-un mic atelier aflat pe drumul către Mănăstirea Tismana sunt realizate covoare tradiţionale, dar şi veştminte populare. Produsele ajung chiar şi peste hotare. Covoarele sunt trimise, în special, bisericilor româneşti din ţară şi din străinătate, dar sunt vândute, de asemenea, turiştilor şi iubirilor tradiţiilor populare.
Atelierul de ţesături aparţine Mărioarei Tantan, Mira, aşa cum îi spun mai toţi localnicii din Tismana. În prima încăpere a atelierului se găseşte o expoziţie cu vânzare. Parcă te afli într-un univers al portului popular românesc. Aici se află de la covoare până la ii sau opinci.
Mira, în vârstă de 58 de ani, a fost una dintre cele mai bune lucrătoare de la Cooperativa Arta Casnică Tismana. După Revoluţie, şi-a încercat norocul în afaceri şi şi-a deschis propriul atelier chiar în incinta locuinţei sale. Bisericile româneşti din Israel s-au numărat printre primii clienţi. Partenerii din Ţara Sfântă au fost încântaţi de calitatea produselor, astfel încât au invitat-o pe Mira să meargă acolo, pentru a le învăţa pe măicuţele de la mănăstiri arta ţesăturilor tradiţionale. S-a integrat repede şi chiar a reuşit să înveţe limba ebraică. A lucrat împreună cu familia timp de şase ani. Cel mai greu i-a fost atunci când a văzut oameni murind în jurul său în atentate. Scenele au marcat-o pentru tot restul vieţii. A văzut cum un autobuz plin cu oameni a fost aruncat în aer, iar toţi cei aflaţi înăuntru au murit. „Părintele bisericii din Ierusalim pentru care lucram mi-a făcut invitaţia să văd locurile sfinte şi am rămas acolo să lucrez timp de şase ani. Le-am învăţat pe măicuţele de la mănăstirea de acolo să realizeze covoare. Au venit şi copiii acolo şi am muncit toţi. Eu locuiam lângă o piaţă şi acolo au avut loc mute atentate. Am văzut mulţi oameni murind. Am avut credinţă în Dumnezeu şi am trecut peste toate acestea“.
Mănăstirile, principalul client
După ce s-a întors din Israel, cu banii câştigaţi acolo, Mira şi-a cumpărat un spaţiu aflat chiar la drumul către Mănăstirea Tismana, unde şi-a amenajat atelierul. A angajat două lucrătoare şi a început activitatea. A fost ajutată foarte mult de Mănăstirea Tismana, care a cumpărat multe din covoarele produse în atelier. Şi acum, cele mai multe comenzi le primeşte tot din partea bisericilor. „Cele mai multe din covoarele pe care le realizăm sunt pentru mănăstiri, care ne asigură comenzile pentru a putea funcţiona. Mănăstirile Lainici şi Tismana ne asigură oi mare parte din comenzi. Mai sunt şi patroni de pensiuni care vor să le decoreze într-un mod autentic şi apelează la noi, dar sunt mai puţini“, ne povesteşte Mira.
Mâinile se mişcă automat pe gherghef, ca şi când ar cânta la pian după o partitură întipărită în memorie. Lucrătoarele din atelierul Mirei Tantan au o experienţa îndelungată şi nu au nevoie de vreo schemă pentru a realiza modelele complicate specifice zonei. Le-au ţesut de atâtea ori încât au devenit automatisme. „Noi ştim cum vin toate modelele olteneşti, ca şi cum ar fi pe schiţă. Dacă ni se cere un anumit model, atunci avem nevoie de schiţă“, ne explică Mira Tantan.
Un covor tradiţional este realizat din lână şi bumbac. Rezistă cel puţin o jumătate de secol dacă este păstrat în condiţii bune şi se respectă anumite reguli de spălare.
Ajutată de fostele colege
Atunci când are comenzi, Mira îşi cheamă în ajutor fostele colege de la Arta Casnic. Una dintre acestea este Maria Cernăianu are vârsta de 62 de ani şi lucrează în atelierul Mirei. Lucrează de la vârsta de 15 ani şi are o mare experienţă în aceste meşteşug popular. „Mi-a plăcut foarte mult această meserie şi am lucrat cu plăcere. Este un lucru foarte migălos, dar şi plăcut. M-am angajat la Arta Casnică în anul 1968, iar în 2008 m-am pensionat. Mira, fosta mea colegă, mi-a cerut ajutorul, pentru că are o comandă mai mare pe care trebuie s-o onoreze “, ne spune Maria Cernăianu.
În atelierul Mirei Tantan sunt realizate şi costume populare solicitate în general de ansamblurile folclorice şi interpreţii de muzică populară. Chiar şi Ionuţ Dolănescu şi-a procurat de curând un costum de al atelierul din Tismana. Cel care se ocupă de realizarea veştmintelor populare este Gheorghe Văduva, în vârstă de 58 de ani. Acesta a realizat costume pentru numeroase ansambluri folclorice din ţară şi este foarte cunoscut în rândul artiştilor din muzica populară. „În general lucrăm pentru ansamblurile folclorice şi penru solişti de muzică populară. Am lucrat pentru multe ansambluri din ţară. Le iau măsurile şi mă ocup de croială“.
O lună de muncă la un covor
Covoarele tradiţionale sunt realizate cu multă migală şi într-un timp îndelungat. Modelele florale se lucrează cu dificultate. Doar lucrătoarele care au cel puţin un an de experienţă sunt capabile să ţese un covor, pentru că un singur fir care nu este pus bine poate să strice totul. La un covor de şase metri lucrează două femei timp de o lună de zile. Mira Tantan zâmbeşte când este întrebată de un bilanţ al covoarelor realizate până acum. Ne povesteşte că, de-a lungul vieţii, din mâinile ei au ieşit sute de covoare. „La un covor de şase metri se munceşte o lună, timp de opt ore pe zi. Lucrează două femei, pentru că una singură se plictiseşte şi îi este foarte greu“, ne spune Mira. Covoarele realizate în atelierul Mirei Tantan au ajuns în multe ţări ale lumii, dar la persoane importante care au marcat istoria ţării noastre, cum ar fi Regele Mihai. La solicitarea Mănăstirii Tismana, Mira a ţesut trei covoare pentru Majestatea Sa.
Mira Tantan îşi doreşte un sprijin mai mare din partea statului român pentru păstrarea artei tradiţionale. În primul rând, lucrătoarele sunt îmbătrânite şi nu mai dau acelaşi randament, iar tinerele nu vin să lucreze în acest domeniu, pentru că munca pe care trebuie s-o desfăşoare este destul de dificilă. Mira spune că un mare ajutor ar fi ca pe perioada uceniciei să fie susţinută financiar. De asemenea, îşi doreşte să acceseze mult mai uşor fonduri europene pentru dezvoltarea atelierului: „Această meserie se învaţă destul de greu. După numai un an de preactică ar putea să lucreze la un covor, şi asta mai greu la început. Ori în perioada asta de un an, eu nu îi pot asigura un salariu. Statul ar trebui să mă sprijine şi să-i asigure ucenicului un venit. Tinerele nu vin să înveţe această meserie. Preferă să meargă la bar şi să servească la mese“.
A făcut covoare pentru soţii Ceauşescu
Mira a învăţat să ţese covoare chiar din adolescenţă. A terminat şcoala generală, după care s-a angajat la Arta Casnică, unde lucrau mai toate femeile din Tismana, dar şi din comunele învecinate. La început a fost ucenică şi a învăţat meseria de la lucrătoarele cu experienţă, după care a susţinut un examen pentru a fi atestată. A devenit în timp una dintre cele mai bune meştere de la Arta Casnică, iar toate comenzile speciale destinate unor persoane din fruntea statului erau onorate de Mira. Astfel, în fiecare an se ocupa de realizarea covoarelor făcute cadou soţilor Ceauşescu, de zilelor lor de naştere. Mira compară realizarea unui covor cu creşterea unui copil sau cu îngrijirea unei flori, pentru că necesită multă răbdare şi atenţie. „Am terminat şcoala generală şi, apoi, am stat un an acasă, după care am intrat ca ucenică la Arta Casnică Tismana. După un an am susţinut un examen şi apoi m-am angajat. E o meserie frumoasă, deşi este foarte dificilă. Totul se face manual. Cum ai grijă de un copil până creşte sau cu o floare, la fel este şi cu un covor. Am lucrat covoare care au ajuns în multe ţări ale lumii, cum ar fi Rusia, SUA, Canada sau Elveţia. Am lucrat şi pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu de zilele lor de naştere. Trebuia să facem covoare foarte frumoase“, ne spune Mira.
În vremurile de glorie ale Artei Casnice, peste o sută de lucrătoare se ocupau doar de confecţionarea covoarelor la gherghef. Activitatea se diversificase, iar în ateliere cooperaţiei din Tismana erau realizate obiecte de marochinări, dar şi haine obişnuite. Arta Casnică era principalul loc de muncă al femeilor din zonă.
Mira Tantan este reprezentanta de seamă a meşteşugului tradiţional din Tismana. Covoarele olteneşti realizate de ea reprezintă o carte de vizită nu doar a localităţii Tismana. „Mira conduce unul dintre cele patru ateliere de pe raza localităţii care duc mai departe această tradiţie specifică zonei noastre. Participă frecvent la târguri şi expoziţii în ţară şi chiar în străinătate. Produsele sunt deosebite din punct de vedere calitativ, dar şi al originalităţii“, a spus primarul oaşului Tismana, Marian Slivilescu.
Meşteşug transformat în tradiţie
Traian Burtea, preşedintele Cooperativei Meşteşugăreşti Arta Casnică, a fost declarat cetăţean de onoare al localităţii Tismana. Acesta este cel care a transformat un meşteşug popular într-o adevărată industrie. Cooperativa Partizana a fost înfiinţată în anul 1950, iar Traian Burtea a fost numit coordonator tehnic şi s-a ocupat de selectarea personalului, dar şi de calificarea acestuia, deşi aproape toate femeile ştiau să ţese chiar de acasă. Partizana s-a transformat, apoi, în Arta Casnică, iar cooperativa a cunoscut între anii 1970 şi 1980 o dezvoltarea de mare amploare, ajungând să fie una din cele mai importante unităţi economice din Gorj. Mai mult decât atât, cea mai mare parte din producţia realizată ajungea la export. Activitatea cooperativei meşteşugăreşti s-a diversificat şi, astfel, unitatea ajunsese să realizeze chiar şi produse de marochinărie. Arta Casnică ajunse să fie cel mai important angajator din partea de vest a judeţului Gorj. Aproximativ 800 de persoane lucrau la realizarea de covoarea tradiţionale şi costume populare. Cooperativa din Tismana avea secţii deschise în comuna Ponoarele din judeţul Mehedinţi şi chiar la Târgu Jiu. Primarul comunei Tismana îşi aminteşte de acele timpuri: „Tismana este un adevărat atelier naţional de artă populară. Începuturile sunt legate de iniţiativa unui cetăţean de onoare, Traian Burtea, care în anii 50, a reuşit, umblând din poartă în poartă, să adune toate ţărăncile, la vremea respectivă, care coseau în gospodărie, şi să le reunească într-o cooperativă care s-a numit prima dată Partizana, transaformată apoi în Arta Casnică. Cooperativa era cunoscută după anii 70, nu doar în ţară, ci şi în strinătate, pentru că cea mai mare parte a producţiei mergea la export“.
Potrivit edilului şef, după anul 1990, Arta Casnică s-a prăbuşit, iar unitatea a ajuns acum să mai aibă doar 20 de angajaţi. Dar, cei mai buni meseriaşi şi-au deschis propriile ateliere după ce au plecat de la cooperativă şi reuşesc, astfel, să ducă mai departe tradiţia.
Profesorul pensionar Nicolae Tomoniu a cercetat originile ţesăturilor din Tismana. A aflat că acest meşteşug tradiţional s-a desfăşurat în mod organizat la începutul secolului XX, când la Mănăstirea Tismana s-a înfiinţat un cerc de ţesătorie. „Această activitate se desfăşoară în mod organizat în Tismana atunci când Spiru Haret a devenit ministru, iar la Mănăstirea Tismana a fost înfiinţat un cerc de ţesătorie, iar, ulterior, în colaborare cu Asociaţia „Dorna“ din Tismana a luat fiinţă un atelier de creaţie populară“.
Se încarcă comentariile...
