FOTO Acţiune de salvare spectaculoasă în Cheile Sohodolului. Salvamontiştii au coborât de pe un perete stâncos două alpiniste rămase blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii gorjeni au participat, astăzi, la o acţiune spectaculoasă de salvare în Rezervaţia naturală Cheile Sohodolului. Două femei care se căţărease pe un perete stâncos nu au mai putut so coboare şi au rămas blocate la înălţimi de peste 60 de metri.

Acţiunea a durat 45 de minute şi la aceasta au participat salvamontişti de la baza Runcu.

Am fost anunţaţi, prin serviciul 112 şi prin Dispeceratul Naţional Salvamont, despre faptul ca în peretele drept al Cheilor Sohodolului se află două persoane blocate pe versant. Echipa de prim-răspuns, formată din trei salvatori montani, a plecat din Baza Salvamont Runcu, iar echipa de sprijin din baza centrală Salvamont din Târgu Jiu. Echipa de prim - răspuns a reuşit să identifice locul în care se aflau cele două persoane, au urcat la ele şi le-au asigurat până la sosirea echipei de sprijin. Cele două persoane au fost echipate corespunzător şi după instalarea liniilor de corzi au fost lansate până la baza peretelui . Prima persoana se afla blocată la circa 60 de metri înălţime fiind, lansată pe o lungime de coardă , iar cea de-a doua la vreo 30 de metri mai sus, fiind lansată pe două lungimi de coardă“, a spus Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj. 

Acţiunea de salvare, finalizată înainte de începerea furtunii

Salvatorii, dar şi persoanele blocate pe versantul muntelui, au fost ameninţaţi de o furtună puternică.

„Acţiunea de salvare a durat circa 45 de minute. A început pe caniculă şi s-a încheiat odată cu apariţia primilor stropi ai furtunii ce s-a abătut asupra zonei. Furtuna ne-a determinat să grăbim cât am putut acţiunea. Totul s-a terminat cu bine , cele două persoane, femei, fiind duse de în prima localitate de lângă munte“,

a menţionat Sabin Cornoiu. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite