Fizicianul român de la Institutul rus de Cercetare Nucleară: „Am mari temeri că inteligenţa artificială va continua să creadă că oamenii mai sunt buni la ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Adam este un fizician care a publicat 200 de lucrări în străinătate
Gheorghe Adam este un fizician care a publicat 200 de lucrări în străinătate

Fizicianul român Gheorghe Adam este considerat o somitate a lumii ştiinţifice internaţionale. Conduce unul dintre cele mai importante laboratoare din cadrul Institutului Unificat pentru Cercetare Nucleară din Dubna, Rusia. Gheorghe Adam a emis ipoteze complexe despre cele mai mari pericole care pândesc omenirea în contextul tehnologizării accelerate.

Gheorghe Adam (74 de ani) este, în prezent, directorul adjunct al Laboratorului de Tehnologie Informaţională din cadrul Institutului Unificat pentru Cercetare Nucleară din Dubna, unul dintre cele mai importante din lume.

Românul este considerat unul dintre cei mai mari specialişti care activează în cadrul institului aflat în regiunea Moscova. Gheorghe Adam a venit, zilele trecute, în România, pentru a primi distincţia de „Cetăţean de Onoare“ al comunei Teleşti, din judeţul Gorj, acolo unde s-a născut. A vorbit, cu această ocazie, despre pericolele care ar putea duce la sfârşitul omenirii, în opinia lui Adam: 

„Din punct de vedere al dezvoltării societăţii umane, al modului în care evoluează cercetarea ştiinţifică în lume, sunt două pericole fundamentale. Primul este legat de controlul genomului uman, al realizării unor exemplare umane cu proprietăţi predefinite. În dezvoltarea ştiinţei, preceptele morale, aşa cum le-am învăţat în copilărie şi de care încă ne mai ţinem, nu contează peste tot în lume. Acesta este unul din marile pericole. Al doilea mare pericol este legat de dezvoltarea inteligenţei artificiale, pentru că, în mod normal, va conduce, în urma acumulării unei capacităţi de gândire a roboţilor care sunt creaţi şi a sistemelor de gândire, la concluzii care vor depăşi ca amploare capacitatea de analiză a creierului uman individual. Probabil că viaţa mea nu va ajunge până acolo încât să văd acel moment de tranziţie, deşi acel moment nu este foarte îndepărtat. Sunt previziuni că, între 2026 şi 2064, inteligenţa artificială va avea o uriaşă capacitate de predicţie. Eu, personal, am mari temeri că inteligenţa artificială care va fi creată va mai considera că oamenii, ca atare, mai sunt buni la ceva. Pur şi simplu, va considera că a realizat o nouă fomulă de existenţă şi aceasta, aşa cum omul de neanderthal a fost eliminat de omul de cro-magnon, va zice Homo Sapiens nu mai e interesant, nu mai e important. Acesta este pericolul foarte mare şi acest pericol va fi creat de oameni. Ca întotdeauna, oamenii nu au aceeaşi măsură morală a implicaţiilor“. 

De 14 ani activează la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare 

Gheorghe Adam trăieşte de 14 ani în Rusia şi ne spune cum a ajuns să ocupe funcţia de director adjunct al celui mai important laborator al Institutului Unificat pentru Cercetare Nucleară din Dubna: „Lucrez împreună cu soţia la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare. Majoritatea timpului îl petrecem acolo. De două ori pe an ajung în ţară pentru întâlniri cu colegii români, în vederea lămurii şi netezirii unor probleme care apar în permanenţă. Poate că nu ajungeam nici acum în Gorj dacă domnul profesor Bunoiu (prorectorul Universităţii de Vest Timişoara) nu îmi spunea că ar fi bine să vin să cunosc şi generaţia tânără a satului Teleşti. (...) În noaptea asta mi s-au învolburat amintirile şi am constatat că 60% din viaţă am petrecut-o în afara României şi ultimii 14 ani i-am petrecut la Institutul Unificat. A apărut o poziţie de director adjunct de laborator pe care am câştigat-o prin concurs. După cinci ani ne-am hotărât să ne întoarcem acasă, dar colegii mi-au spus că acolo sunt mai necesar. Ca soldat conştiincios, am spus că, dacă e nevoie, rămânem. Am avut eu un mandat de director de laborator, după care soţia mea a avut unul, după care au schimbat regulile şi iar m-au numit pe mine director adjunct". 

„Este laboratorul cheie din institut“

Gheorghe Adam a explicat care este rolul laboratorului pe care-l conduce: „Este laboratorul cheie din institut, pentru că se face ştiinţă mare, care înseamnă proiecţii mari, adică 90% cercetare de modelare matematică, de dezvoltare de metode, de algoritmi, de programe, pentru planificarea viitoarelor experimente, pentru planificarea instalaţiilor, pentru controlul acestora. Controlul se realizează cu câmpuri magnetice care trebuie să aibă cerinţe de uniformitate care sunt extraordinar de riguroase. Trebuie să fie realizate, pentru că, altfel, se duce de râpă şi devine o bombă. Controlul informaţiei se face prin modelare matematică pentru a înţelege ce se aşteaptă de la experimente. Este vorba de modelare matematică pentru a înţelege ce fac experimentele ca să adune date. (...) Laboratorul de Tehnologie Informaţională are rol foarte important pentru că trebuie să asigure forţa de calcul, resursele de calcul necesare pentru rezolvarea tuturor problemelor care apar, care nu sunt puţine şi nu se pot rezolva cu o singură abordare“. 

„Diplomă de Onoare“ a Guvernului Regiunii Moscova

Adam


Gheorghe Adam a absolvit Universitatea Bucureşti în 1967. În anul 1977 a primit Premiul „Constantin Miculescu“ al Academiei Române, iar în anul 2011 „Diploma de Onoare“ a Guvernului Regiunii Moscova. Are peste 200 de lucrări ştiinţifice publicate în străinătate.

„Este o remarcabilă personalitate în domeniul fizicii teoretice şi fizicii computaţionale. Este licenţiat în Fizică, doctor în Ştiinţe, fiind considerat un reprezentant autentic al Almei Mater din ţara noastră şi străinătate. Discipol al înaintaşilor săi şi continuator al tradiţiei şcolii de fizică teoretică şi computaţională a Institutului Central de Fizică din Bucureşti, care i-au deschis orizonturi în lumea cunoaşterii ştiinţifice prin noi abordări, dându-i strălucirea şi recunoaşterea binemeritată la nivel naţional şi internaţional“, a spus Mădălin Bunoiu, prorector al Universităţii de Vest din Timişoara. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite