Fiul fostului preşedinte al PSD Gorj, declarat incompatibil de ANI

Fiul fostului preşedinte al PSD Gorj, declarat incompatibil de ANI

Mădălin Călinoiu, alături de tatăl său

Fiul lui Ion Călinouiu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi preşedinte executiv al PSD Gorj, a fost declarast incompatibil de către Agenţia Naţional de Integritate (ANI).

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 Mădălin Călinoiu ocupă funcţia de farmacist şef al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, dar ANI a constatat că acesta a ocupat în acelaşi timp şi funcţia de administrator al unei firme: „În perioada 22 noiembrie 2016 – 23 ianuarie 2018 a exercitat simultan funcţia de farmacist şef secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu - Jiu şi calitatea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. g) din acelaşi act normativ (în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016)“, se arată într-un comunicat al ANI.
 
 
Ion Călinioiu a fost găsit incompatibil de către ANI, pentru că a primit o sumă de bani în cadrul unui proiect derulat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în care a avut calitatea de expert pe educaţie. Mai mult decât atât, acesta nu şi-a trecut veniturile obţinute în declaraţia de avere, lucru care i-a adus şi o condamnare penală. 
Ion Călinoiu a fost, ulterior, directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor (SGA) Gorj. Acum este la pensie, dar i s-a oferit un post şi la Aparegio, unde conduce un departament. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: