Femeia arestată, după ce şi-a ucis concubinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuţitul cu care a fost înjunghiat bărbatul avea o lamă de 20 de centimetri
Cuţitul cu care a fost înjunghiat bărbatul avea o lamă de 20 de centimetri

O femeie în vârstă de 47 de ani, din comuna Săuleşti, judeţul Gorj, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţia de omor.

 Aceasta şi-a înjunghiat mortal soţul, în vârstă de 56 de ani, după ce consumaseră băuturi alcoolice şi, apoi, s-au certat cumplit. 

„În seara zilei de 24 ianuarie, în jurul orei 19,30, inculpata, în timp ce se afla la locuinţa sa din satul Bibeşti, împreună cu soţul ei, pe fondul unei relaţii conflictuale mai vechi şi a consumului de alcool, a aplicat o lovitură de cuţit în zona subclaviculară, cauzându-i o leziune traumatică în urma căreia victima a decedat“, a spus Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Valerica Fundeanu a constestat măsura arestului preventiv, dar acţiunea a fost respinsă. 

Bărbatul avea doi copii majori, unul dintre ei fiind plecat la muncă în străinătate 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite