Disputele politice au blocat o investiţie importantă la Motru. Consilierii nu au vrut combustibil gratis pentru centrala care furnizează apa caldă oraşului

Disputele politice au blocat o investiţie importantă la Motru. Consilierii nu au vrut combustibil gratis pentru centrala care furnizează apa caldă oraşului

Consilierii locali din municipiul Motru au refuzat să primească gratuit combustibil pentru centrala din oraş care le frunizaează locuitorilor apă caldă.

Statul norvegian a oferit Primăriei municipiului Motru, din judeţul Gorj, posibilitatea accesării un grant de două milioane de euro pentru construcţia unei centrale care să transforme deşeurile menajere în biogaz, care ar fi putut fi folosit pentru Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA), care asigură apa caldă şi căldura în oraş. 

În plus, primarul localităţii, Gigel Jianu (PNL), a mers anul trecut în Norvegia şi a văzut cum funcţionează o astfel de unitate. După ce s-a întors, a propus Consiliului Local să demareze procedurile pentru a depunerea proiectului în vederea aprobării finanţării de două milioane de euro. Singura condiţie era ca Primăria Motru să condtribuie cu o finanţare de un milion de euro. Consiliul Local a aprobat suma de 88.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate, dar în urmă cu puţin timp, când s-a supus aprobării, proiectul a primit un vot negativ. Cei care s-au opust au fost consilierii PSD şi ALDE, care formează majoritatea în Consiliului Local Motru. „În această alianţă mai sunt şi consilierii de la PSRO, dar aceştia nici măcar nu ar fi venit. S-a motivat că avem şi alte investiţii la care trebuie să asigurăm cofinanţare şi nu avem bani, lucru care nu este adevărat. Puteam să găsim această sumă“, a spus primarul Gigel Jianu. 
 

Morega: „Eu nu pot să-mi asum“

Primarul oraşului Motru susţine că centrala ar fi rezolvat o serie de probleme: „În primul rând, UATAA a schimbat un cazan pentru apa caldă care este alimentat cu gaz. Pentru acesta puteam să folosim biogazul produs. Era o economie importantă. În al doilea rând, s-ar fi redus costurile cu transportul şi depozitarea gunoiului la groapa ecologică de la Târgu Jiu. Noi ducem cel puţin o maşină pe zi şi plătim lunar în jur de 80.000 de lei. În plus, se rezolva şi problema de mediu. Până în anul 2021 trebuie să sortăm 70% din cantitatea de deşeuri. Dacă s-ar fi construit centrala aceasta am fi asigurat o sortare de 100%“. 
 
Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru de la PSD, principalul opozant, spune că centrala ar fi fost periculoasă: „Eu nu pot să-mi asum acest proiect. Nu aţi văzut ce fum scoate UATAA?“.  
 
Instalaţia ar fi avut o capacitate asemănătoare celei necesare în Motru, în speţă, transformă aceeaşi cantitate de reziduuri care se colectează la Motru, respectiv 3000 de tone de deşeuri pe an. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: