Destinul tragic al poetului imnului naţional. Andrei Mureşanu a murit în mizerie, în urma unei boli nervoase

Andrei Mureşanu a murit în urma unei boli nervoase

Poetul Andrei Mureşanu este unul dintre cele mai cunoscute personaje ale literaturii române transilvănene de la mijlocul secolului al XIX-lea, creaţia sa de căpătâi fiind poezia „Un răsunet”, actualul imn de stat al României.

Andrei Mureşanu s-a născut în Bistriţa, într-o familie de ţărani. Tatăl său, Teodor, ţinea în arendă, la Bistriţa, o moară de argăsit scoarţă, activitate din care asigura existenţa familiei cu trei copii. „În anul 1825 e primit ca elev la Şcoala normală săsească din Bistriţa, iar peste câţiva ani trece la liceul piariştilor, din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin şi studiază doi ani filosofia, apoi teologia“, scrie Valer Rus, muzeograf şi director al Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov.

L-a urmat pe Bariţiu la Braşov 

La Blaj, îl are coleg de studenţie, cu câţiva ani mai mare, pe George Bariţu, care coordona o trupă, actorii jucând spectacole de teatru în limba română. „Cu Bariţiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Braşov. (...) George Bariţu părăseşte Blajul, preluând conducerea şcolii române din Braşov, în anul 1837, se gândeşte să-l aducă de la Blaj şi pe Mureşanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariţiu îi obţine dispensa de a intra în învaţământ fără a-şi fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838, Mureşanu se stabileşte la Braşov, ca institutor la şcoala română condusă de Bariţiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcţionează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Bariţiu, cu poezii şi articole“, a mai precizat Valer Rus.

„Un răsunet”, „Marseilleza românilor“

A început să publice poezie în revista «Foaia pentru minte, inimă şi literatură».

„Poemul său «Un răsunet», scris la Braşov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluţionar - a fost numit de Nicolae Bălcescu «Marseilleza românilor». Din 1990, el a devenit imnul României. Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie Răsunetul, care devine marşul revoluţionarilor români din Transilvania“,

menţionează Valer Rus.

Este luat prizonier de armata ţaristă

În 1849, după înfrângerea revoluţiei, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariţiu, unde e luat prizonier de armata ţaristă şi dus până în nordul Moldovei. „La întoarcere, se stabileşte ca funcţionar la Sibiu: «concepist guvernial» şi translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii şi cu un ciclu de articole, nesemnate, care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conţopist. Activitatea poetică a lui Mureşanu nu este deosebit de extinsă, dar are, însă, toate caracteristicile liricii paşoptiste, alături de particularităţile imprimate de originea transilvăneană a autorului. Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţi traduce „Nopţile lui Young”, precum şi o bună parte a Analelor lui Tacit“, arată Valer Rus. 

Pensie de mizerie

Andrei Mureşanu s-a pensionat în anul 1861, dar pensia nu-i ajunge să-şi întreţină familia. „La 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum şi o parte din traduceri. Vânzarea cărţii i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărţile se vând greu. Iacob Mureşanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie şi bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea “Astra” îi acordă lui Mureşanu un premiu de 50 de galbeni“, mai arată directorul Muzeului „Casa Mureşenilor”.

Moartea poetului

Poetului imnului naţional a murit în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1863, la Braşov, în sărăcie. În anunţul mortuar publicat în „Gazeta Transilvaniei” se arată că moartea a survenit „în urma unui morb nervos îndelungat”. „A lăsat în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiţă de 11 luni, Eleonora, şi pe soţia sa Suzana. Înmormântarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii şi tineretul şcolar din oraş, care însoţeau sicriul cu torţe şi decoruri“, menţionează Valer Rus.

George Bariţiu prezintă, în lucrarea sa monumentală dedicată istoriei Transilvaniei, împrejurările morţii prietenului său: „În acest an, 1861, împărţirăm pe Tacit între Munteanu şi Andrei Mureşanu, care acum se află în disponibilitate, ca translator gubernial, şi prea simţitor precum era el, căzuse într-o melancolie, din care noi ceilalţi dorea să-l scoatem, dându-i ocaziune de a se ocupa cu ceva lucru folositor. A tradus şi Andrei câte ceva din Tacit; într-aceea melancolia se prefăcuse în monomanie, cu care a şi trecut din viaţă...”.