Destinul primei şcoli de ceramică din România. Atelierele şi obiectele au fost distruse în urma invaziei din Primul Război Mondial

Prima şcoală de ceramică din ţară a fost deschisă chiar în anul 1900 în municipiul Târgu Jiu, acolo unde localnicii zonei Vădeni aveau ca principală ocupaţie olăritul.

Şcoala de ceramică este înfiinţată la cererea localnicilor, pentru că în multe zone ale judeţului se dezvoltaseră centre de olărit, iar produsele erau foarte solicitate la vremea respectivă. Şcoala se deschide chiar în anul 1900. 

„Pe teritoriul Olteniei, la hotarul dintre munţi şi dealuri, în locurile unde se găseşte lut de bună calitate, au luat naştere din vremuri străvechi centre de olari, ale căror produse, de culori artistice diferite, poartă specificul mult apreciatei arte populare olteneşti.

Faima vaselor de lut produse la Şimian, Siseşti, Glogova, Găleşoaia, Străoeşti, Arcani, Peşteana, Rasova, Ştefăneşti, Târgu Jiu, Slătioara, Dăeşti, Vlădeşti, Buda, Hurez, Oboga sau Bobiceşti a trecut de mult graniţele ţării. Arta prelucrării lutului, pe atunci, nu se preda în şcoli. Meşteşugul atât de dibaci al olăritului constituia un secret şi el se transmitea din tată în fiu, din generaţie în generaţie. Abia la începutul secolului al XX-lea semnalăm pe teritoriul ţării primele şcoli de ceramică. Prima şcoală de ceramică din Oltenia îşi deschide porţile în Oltenia la Târgu Jiu, din iniţiativa lăudabilă a localnicilor şi cu autorizaţia Ministerului Instrucţiunii Publice, la 1 octombrie 1900“, scria profesorul Tudor Nedelcea în lucrarea „Prima şcoală de ceramică din ţară: Şcoala de ceramică din Târgu Jiu“, publicată în volumul Litua. 

Ce elevi se puteau înscrie la Şcoala de ceramică

Şcoala se adresa elevilor din mai multe categorii, abolvenţi de şcoli primare sau doar a catorva clase. „Şcoala avea o secţie elementară la care se primeau absolvenţi ai şcolilor primare urbane sau rurale, precum şi cei ce au una sau două clase secundare, şi altă secţie artistică, la care se înscriau absolvenţi a 3 sau 4 clase secundare şi care vădeau talent pentru desen. Scopul acestei şcoli, precizat cu toată claritatea în prospectul său, trimis spre popularizare prefecturilor din ţară, are un caracter nu numai instructiv-educativ, dar şi profund patriotic. El constă în crearea şi organizarea sistematică şi artistică a industriei ceramice din ţară, pentru a se opri importul de vase de lut, faianţă şi capitaluri, pentru a se crea o nouă industrei naţională şi, drept urmare, noi resurse pentru asigurarea existenţei unei bune părţi a populaţiei locale“, mai arată Tudor Nedelcea. 

Ce materii se studiau

La şcoala de cermică, obiectele studiate erau diverificate. Elevii învăţau atât să picteze şi să modeleze lutul, dar studiau aritmetică şi limba română. „Programul de studii, ilustrativ pentru profilul şcolii, cuprindea următoarele obiecte de activitate: 1) desenul şi pictura ceramică; 2) desenul tehnic; 3) modelarea; 4) lucrarea vaselor în lut, smălţuirea şi arderea lor; 5) tehnologia; 6) morala; 7) istoria artelor, stilurilor, istoria descoperirilor ştiinţifice în legătură cu aplicarea lor în industrie şi arte, istoria originei şi dezvoltării artelor tehnice şi industriilor; 8) noţiuni de mineralogie, geologie, chimie şi fizică; 9) limba română; 10) aritmetică şi contabilitate; 11) istoria universală a românilor, mitologia şi geografia comercială şi industrială; 12) igiena. După cum se vede programul de studii urmăreşte şi pregătirea generală a cursanţilor“, se mai arată în lucrarea „Prima şcoală de ceramică din ţară: Şcoala de ceramică din Târgu Jiu“. 

Profesori cunoscuţi, chemaţi să predea la Târgu Jiu 

Cea mai mare parte a profesorilor predau gratuit la Şcoala de ceramică, însă pentru a creşte nivelul de pregătire practică şi teoretică, la Târgu Jiu au fost chemaţi unii dintre cei mai de seamă artişti din Europa. 

„Conducerea şcolii a apelat la profesori renumiţi peste hotare. E vorba de profesorii: I. Wirnstl, fost elev al Academiei de arte industriale din Viena şi cunoscut pentru picturile sale pe sticlă la ferestrele monumentale din biserica jubiliară din Viena, care preda desenul şi pictura ceramică, de H. Frohlich, fiul unui mare fabricant ceramist, care pe lângă studiile teoretice, are şi o îndelungată practică în cele mai renumite fabrici de ceramică din Europa. Ceilalţi profesori predau în mod gratuit, dând dovadă de patriotism. Aceştia sunt: Aurel Diaconovici, inginerul şef al judeţului Gorj, pentru modelare, tehnologie şi istoria artelor; I. Moisilu, directorul şcolii, pentru desenul tehnic, igienă şi contabilitate; preotul I. Mălăescu, pentru morală; Ştefan Bobancu, pentru limba română şi geografie; I. Popescu, pentru aritmetică, fizicăm chimie, geologie şi mineralogie; Ştefan Ciuceanu, pentru istorie şi mitologie“, 

a menţionat Tudor Nedelcea. 

30 de elevi în primul an de funcţionare

Şcoala avea o durată de trei ani, fiecare an şcolar începând la 1 septembrie şi până la 29 iulie. Chiar în primul an de existenţă, şcoala e frecventată de 30 de elevi, majoritatea din judeţele Gorj, Romanaţi, Vîlcea, Prahova. „Importanţa acestei şcoli este lesne de observat. Ea este prima încercare făcută în România de a înjgheba o nouă industrie artistică naţională“, se mai mneţionează în lucrarea lucrarea „Prima şcoală de ceramică din ţară: Şcoala de ceramică din Târgu Jiu“. Şcoala a funcţionat în clădirea actualului Colegiu Naţional «Tudor Vladimirescu». În muzeul şcolii se mai află câteva produse realizate la şcoala de ceramică. 

Şcoala a fost închisă după Primul Război Mondial

La 1 iulie 1905, Iuliu Moisil predă conducerea şcolii de ceramică noului director Andronescu. De-a lungul timpului, şcoala participă la expoziţii naţionale, cu lucrări realizate în atelierele. După 1913, aceasta funcţionează după regulamentul şcolilor inferioare de meserii, durata cursurilor fiind de 5 ani. În timpul Primului Război Mondial, şcoala de ceramică din Târgu Jiu este evacuată, iar elevii sunt detaşaţi prin spitale, în calitate de cercetaşi. 

Cursurile au fost reluate în 1919, funcţionând în localuri închiriate. Din cauza evenimentelor, şcoala nu a mai funcţionat şi nu a mai primit niciun fond, iar atelierele şi obiectele au fost distruse, în urma invaziei din primul război mondial. În 1 septembrie 1925, aceasta este unificată cu şcoala inferioară de meserii din Vădeni.