De ce a eşuat reforma monetară din 1947. Diplomaţii Cehoslovaciei au criticat dur măsurile luate în România: „Impactul asupra ţăranilor a fost total negativ“

Un raport întocmit de către diplomaţii Ambasadei Cehoslovaciei din Bucureşti cu privire la Reforma monetară din anul 1947 arată că măsurile luate în România imediat după război au condus la un eşec răsunător.

Măsurile de reformă montară au fost aplicate în mai multe ţări europene, în special cele din Europa central-răsăriteană, care ajunseseră, după război, sub controlul Uniunii Sovietice. Cu economia şubrezită după război, măsurile au însemnat confiscarea numerarului existent, pentru stoparea inflaţiei.

„Cel de-Al Doilea Război Mondial a avut consecinţe extrem de grave pentru sistemele monetare ale tuturor ţărilor beligerante şi, în mod special, a celor din Europa central-răsăriteană, ţări ocupate de Germania şi, ulterior, de Uniunea Sovietică. Spre deosebire de Franţa sau Italia, unde sistemul monetar a continuat să funcţioneze şi după război, ajungându-se la stabilizarea monetară, spre sfârşitul anului 1950, în Europa Centrală şi de Est, aceste măsuri s-au aplicat imediat după război: Jugoslavia - pe etape, din 20 aprilie până în 15 iulie 1945, Cehoslovacia - 31 octombrie 1945, Austria - 13 - 20 decembrie 1945, sau chiar în cursul războiului ( Polonia - treptat din 28 octombrie 1944 până în 28 februarie 1945, în majoritatea teritoriului, respectiv în două teritorii marginale, până în 15 iulie 1945 oraşul Gdansk, şi 31 august pentru restul teritoriilor. Reformele monetare au un caracter strict confiscator, reprezentând de fapt lichidarea aproape totală a numerarului şi a economiilor populaţiei“, arată istoricul Zbysek Sustek în lucrarea „Reforma monetară din 15 august 1947 în raportul Ambasadei Cehoslovaciei la Bucureşti“.

Banii, hârtii fără valoare

Populaţia nu avea voie să schimbe sume mari de bani, astfel încât banii pe care-i economisise au devenit, dintr-o dată, hârtii fără valoare. Cetăţenii din Iugoslavia au avut voie să schimbe cele mai mari sume, iar cei din România cele mai mici.

„Cel mai indulgent mod al preschimbării s-a aplicat în Iugoslavia, cetăţenii putând preschimba 5.000 de dinari noi în numerar, deci echivalentul a 100 de dolari, la cursul oficial. În Cehoslovacia, cetăţenii puteau preschimba 500 de coroane noi pentru 500 de coroane vechi, deci echivalentul a 10 dolari la cursul oficial. Cu excepţia Austriei, putem să generalizăm că această soluţie rapidă a problemelor monetare a fost caracteristică pentru ţările care nu erau sub ocupaţie sovietică. Spredeosebire de ţările satelite Germaniei, Ungaria, Bulgaria, România, ocupate de Uniunea Sovietică, reformele monetare post belice s-au realizat mai târziu, după ce regimul de ocupaţie, plătirea despăgubirilor de război, au amplificat tendinţele inflaţioniste existente, care au condus la pauperizarea populaţiei. Hiperinflaţia din Ungaria a redus valoarea reală a monedei aflată în circulaţie în această ţară, în momentul introducerii forintului ( 1 august 1946), la 1 milion de dolari. Aceasta însemna, practic, 0,11 dolari (1,5 forinţi) pe cap de locuitor. În aceste condiţii, preschimbarea banilor nu îşi avea sensul pentru că valuta a fost introdusă exclusiv prin emiterea banilor noi. În Bulgaria, în perioada 1938-1945, circulaţia monetară a crescut de 15,6 ori. În această ţară raportul de schimb a fost de 1:1, însemnând 2000 leva de persoană, ceea ce reprezintă după cursul oficial al Băncii Naţionale a Bulgariei, circa 7 dolari, numai bancnotele de 20, 50, 100 de leva continuând să circule ca bani mărunţi. În România, în aceeaşi perioadă, circulaţia monetară a crescut de 9,2 ori. În cadrul reformei monetare din 15 august 1947 s-a aplicat preschimbarea diferenţiată a banilor vechi după diferite criterii. Sumele preschimbate reprezentau, după cursul oficial al leului stabilizat, echivalentu la 0,5 - 1,67 dolari de persoană. Această sumă a fost una dintre cele mai mici din ţările menţionate, iar din punctul de vedere al ţărănimii preschimbarea a fost realizată în perioada cea mai nefavorabilă, adică imediat după recoltă“,  mai menţionează Zbysek Sustek. 

Reforma monetară, un eşec

Un raport al Ambasadei Cehoslovaciei din Bucureşti, care se află în arhiva Ministerului Afacerilor Externe de la Praga, în fondul ambasadei cehoslovace din Moscova, arată că reforma monetară din România nu şi-a atins scopul. Acest raport constă în două pagini dactilografiate, care datează, cel mai probabil, de la sfârşitul lui septembrie 1947. 

„Scopul reformei a fost stoparea inflaţiei care avea consecinţe asupra circulaţiei mărfurilor şi asupra finanţelor statului. Gradul de inflaţie atins putem să-l observăm după cursul dolarului american, care se vindea pe piaţa neagră, în luna mai 1945, pentru 5450 lei. În prima zi de aplicare a Legii de stabilizare monetară, dolarul a atins 6 milioane de lei. Un alt scop al Legii de stabilizare monetară a fost introducerea ordinii in sistemul de salarizare şi eradicarea «pieţei negre», care devenise, de fapt, singura formă de comerţ  din România. La şase săptămâni după proclamarea legii de stabilizare devenise clar că însănătoşirea financiară a ţării nu a avut succesul scontat. În primul rând nu s-a reuşit stabilizarea preţurilor la produsele de strictă necesitate al cărui nivel a fost stabilit de Ministerul Industriei şi Comerţului. Astfel preţul unui ou a fost stabilit la 2,50 lei/buc, dar el a crescut la 10 lei în realitate. Carnea de porc a crescut de la 90 de lei/ kg la 300 lei, grăsimea de la 150 la 600 lei. În general s-a creat impresia că preţurile produselor agricole au fost stabilite la un nivel inferior produselor industriale. Acest aspect a influenţat aprovizionarea oraşelor, la aceasta adăugându-se şi creşterea tarifelor feroviare de până la 35 de ori, şi creşterea de 20 de ori a preţului benzinei, ceea ce a împiedicat livrarea produselor agricole în mediul urban precum şi la izolarea oraşelor de sate. Impactul reformei asupra ţăranilor a fost unul negativ el îndreptându-se, de fapt, împotriva guvernului. Ţărănimea a devenit reticentă la reforma monetară şi la măsurile aplicate de guvern pentru implementarea ei. De asemenea, în mediul urban, rezultatele reformei au fost la fel de nesatisfăcătoare. Astfel, aprovizionarea Bucureştiului cu produse de strictă necesitate (carne, ouă şi untdelemn ) a fost practic paralizată, creându-se cozi imense şi nemulţumiri ale populaţiei. Guvernul nu a reuşit să rezolve această situaţie ceea ce a dus la accentuarea inflaţiei. Consecinţa a fost creşterea nemulţumirilor îndeosebi în rândul muncitorimii. Urmarea acestor stări de lucruri a fost o recrudescenţă a pieţei negre valutare, pentru care au fost prevăzute pedepse de până la 25 de ani de închisoare. Dolarul american a atins mai mult de 700 lei, deşi cursul oficial era de 150 lei, aşa cum era prevăzut în Legea de stabilizare monetară. Reformele monetare nu şi-au atins scopul nu numai în România, ci şi în celelalte ţări din estul Europei“.